VOCATIV e un proiect independent. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit și ajută-ne să rămânem o sursă gratuită pentru părinți și profesori. Redirecționează 3,5%!
Suntem un proiect independent.
Susține-ne, fără costuri!
Redirecționează 3,5%!

Profesoara Iulia Măndășescu despre copiii cu CES: Trebuie să ținem cont de ceea ce pot face în mod real, nu doar de ce „ar trebui” să facă

de admin

„Un profesor eficient în educația specială trebuie să țină cont de ceea ce pot face copiii în mod real, nu doar de ceea ce «ar trebui» să facă. Adaptabilitatea este esențială – găsirea unor strategii flexibile care să pună în valoare potențialul fiecărui elev.” – Iulia Măndășescu

Iulia Sfetcu-Măndășescu. Foto: Denis Bărbos

Săptămâna aceasta discutăm cu Iulia Sfetcu-Măndășescu, profesor psihopedagog și logoped la Școala Specială Gimnazială pentru Surzi Nr. 1 București, formator la Finnish Teacher Training Center și profesor Merito la Romanian Business Leaders. Absolventă de Psihologie, cu peste 15 ani de experiență în educația specială, Iulia ne vorbește despre provocările și bucuriile acestui domeniu. Despre răbdare, adaptare și puterea de a vedea potențialul fiecărui copil. Și despre lecțiile de curaj și iubire pe care le-a învățat alături de propriul ei băiețel.

– Cum arată o zi obișnuită pentru un profesor care predă într-o școală pentru copii cu cerințe educaționale speciale (CES)?


– Îmi încep ziua, în fiecare dimineață, la ora 7.30. Atunci ajung la școală, îmi pregătesc o cafea și organizez toate materialele pentru întreaga zi. Dacă am patru ore de curs, pregătesc deja patru activități. Uneori reușesc să le finalizez, dar de cele mai multe ori, nu.

Predau la clasa I, unde sunt înscriși 11 copii, dintre care doar 8 sunt prezenți fizic, iar 3 sunt școlarizați la domiciliu. Copiii din clasă au deficiențe asociate severe, așa că lucrez cu ei pe rând, adaptând materialele în funcție de nevoile fiecăruia.

Elevii ajung în jurul orei 8. O fetiță hipoacuzică, care stă în internat, este mereu prima în sala de clasă. Prima jumătate de oră este dedicată „încălzirii”: facem puțină mișcare, ascultăm muzică, pregătim materialele, discutăm despre activitățile zilei, iar unii copii povestesc ce au mai făcut acasă.

Copiii se bucură mult de acest început de zi. Lucrez cu ei până la ora 9.30, cu pauze între secvențele de lecție. Toți au nevoie de prezența mea, așa că mă plimb printre bănci, de la unul la altul. Activitățile sunt specifice domeniilor Limbă și Comunicare sau Matematică.

La ora 9.30, terminăm primele activități și urmează pauza și masa, până la ora 10.15. Acesta este momentul meu preferat, deoarece copiii mănâncă împreună și își împart gustările. Mănânc și eu cu ei; am mereu la mine un pachet de biscuiți, ciocolată, jeleuri sau sticksuri.

După masă, facem curat, ștergem mesele, aerisim clasa și pregătim materialele pentru următoarele activități.

Urmează disciplinele „mai ușoare”: muzică, ritm, educație plastică, abilități manuale etc. În jur de ora 12, termin programul. Toate fișele lucrate de copii în acea zi sunt afișate pe tablă.

Vinerea, copiii au voie să aleagă unul-două materiale pe care le pot lua acasă. Lunar, desfășurăm un proiect comun. Poate fi un colaj, un desen, decorarea ușii clasei, pictură sau o mică scenetă pe care o trimitem părinților. Ideea este ca toți copiii să lucreze împreună.

La finalul orelor, îmi pregătesc materialele didactice pentru ziua următoare.

– Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpini în predare și cum le gestionezi?

– Faptul că elevii mei sunt foarte diferiți face dificilă metoda lucrului „frontal” cu toată clasa. Mă asigur că fiecare primește sarcini adaptate nivelului său, dar acest lucru presupune un efort considerabil în pregătirea lecțiilor. Copiii merg și la terapie individuală și au anumite achiziții cognitive, însă fiecare în ritmul său și pe domenii diferite.

În acest moment, cea mai mare provocare pentru mine, ca profesor, este să armonizez grupul și să creez suficiente contexte în care copiii să lucreze împreună.

– Ce metode și strategii folosești pentru a facilita învățarea în rândul elevilor cu CES? 

Comunicarea totală – înseamnă că încerc să introduc elementele de vocabular folosind atât limbajul semnelor, cât și imagini, labiolectură și dactileme (alfabetul manual).

O provocare majoră este să îi învăț să citească și să înțeleagă un text. De aceea, folosesc întotdeauna cărți cu imagini și ofer explicațiile atât în limbajul semnelor, cât și prin limbaj non-verbal.

– Ce resurse de predare și învățare sunt cele mai utile pentru tine și elevii tăi? 

– Folosesc frecvent platforme cu materiale online și adaptez materialele didactice în funcție de nevoile copiilor. Îmi place să mă inspir și de pe Pinterest, mai ales pentru activitățile practice și proiectele comune.

Ca abecedar, momentan folosesc Căsuța cu jucării – un manual alternativ, utilizat mai ales în cazul dislexo-disgrafiei, dar cel mai potrivit pentru nivelul elevilor mei. Am foarte multe materiale, însă majoritatea necesită adaptare.

– Cum poate un profesor fără experiență în educația specială să se adapteze și să devină mai eficient în lucrul cu elevii cu nevoi speciale? 

– Un profesor în educația specială are nevoie, în primul rând, de multă răbdare – să fie dispus să desfășoare zilnic, în mod rutinier, activități simple, organizate cât mai clar și aerisit. Pe măsură ce aceste rutine (salutul, activitățile de dimineață, pregătirea materialelor, încurajarea permanentă etc.) sunt repetate zilnic, încep să apară și progresele, chiar dacă acestea sunt mici.

Din păcate, această muncă susținută poate fi epuizantă, mai ales când rezultatele așteptate întârzie să apară. Totuși, la un moment dat, copiii vor începe să răspundă pozitiv la sarcinile de lucru.

Este esențială și o planificare riguroasă a activităților – să existe o temă săptămânală, fără schimbări bruște de conținut de la o zi la alta, pentru a evita confuzia elevilor. De exemplu, dacă luni vorbești despre plante, iar marți despre urșii panda, fără o legătură logică între lecții, riști să le îngreunezi înțelegerea.

Un profesor eficient în educația specială trebuie să țină cont de ceea ce pot face copiii în mod real, nu doar de ceea ce „ar trebui” să facă. Adaptabilitatea este esențială – găsirea unor strategii flexibile care să pună în valoare potențialul fiecărui elev.

Cum gestionezi relaționarea și integrarea elevilor cu CES în comunitate și în viața de zi cu zi? 

Este dificil. Totul ține de relația cu părinții și cu comunitatea.

De exemplu, încerc să includ în programul școlar și ieșiri – în parc, la magazin, la teatru. Îi învăț pe copii cum să se comporte în situații reale, de zi cu zi, fiind totodată atentă la modul în care sunt percepuți de cei din jur. Nu ezit să intervin atunci când aud remarci nepotrivite la adresa copiilor. Cred că trăim într-o societate încă prea puțin tolerantă și că avem nevoie de mai multă educație în această direcție.

Îi încurajez pe părinți să iasă cu copiii oriunde și să îi privească cu mândrie, fără teamă de privirile celor din jur.

Ce schimbări consideri necesare în sistemul de educație pentru a sprijini mai bine copiii cu CES și profesorii care lucrează cu ei?

Cred că tot la profesori este cheia. Avem nevoie de cadre didactice mai conștiente, mai bine pregătite, care să prețuiască această muncă și să fie dispuse să învețe și să se adapteze continuu, în funcție de nevoile elevilor.

Ar fi util să existe și mai multe cărți de specialitate actualizate, inclusiv traduceri din literatura internațională, pentru a avea acces la cele mai bune practici în domeniu.

Ce te-au învățat pe tine elevii tăi speciali?

M-au învățat să fiu un om mai bun. Cred că întâlnirea mea cu ei și momentele noastre zilnice mă modelează, îmi dau o formă și un sens pe care nu le-aș fi găsit în nicio altă profesie.

M-au învățat să fiu veselă, să mă bucur de lucrurile mici. Ei se bucură de orice: o îmbrățișare, un dulce, un lucru care le iese. Sunt absolut minunați.

Cineva mi-a spus odată: „Ce norocoși sunt elevii tăi că ești în viața lor”. Aș zice că e exact invers: eu sunt norocoasă că sunt în viața lor.

Ai trecut și în viața personală printr-o cumpănă cu băiețelul tău, Călin, acum în vârstă de aproape doi ani. Cum te-a ajutat experiența ta ca profesor în lucrul cu copiii cu nevoi speciale să îți sprijini propriul copil?

Da. Experiența profesională m-a ajutat enorm, m-a mobilizat, iar situația lui Călin mi-a arătat că lucrurile nu sunt niciodată atât de negre pe cât par, nici măcar atunci când treci prin două intervenții chirurgicale înainte de a împlini un an.

Am învățat câte ceva din fiecare experiență, am cunoscut oameni pe care altfel nu aș fi avut șansa să-i întâlnesc – mame cu care am legat relații frumoase, copii care au trecut prin situații similare și care acum sunt mari și complet refăcuți.

Am acceptat repede diagnosticul, pe care îl știam deja din tratatul de logopedie din facultate. Asta m-a ajutat să iau rapid cele mai bune decizii pentru copilul meu și să găsesc echipa medicală potrivită. Colaborăm cu un medic chirurg de la Spitalul Marie Curie – omul care i-a redat copilului meu zâmbetul perfect și care ne însoțește în această călătorie, sub diagnosticul de cheilopalatoschizis. (N.red.: Este vorba de o malformație congenitală caracterizată printr-o despicătură a buzei superioare și/sau a palatului – cerul gurii. Aceasta apare atunci când structurile feței nu se unesc complet în timpul dezvoltării fetale, afectând aspectul fizic și uneori funcțiile esențiale, cum ar fi alimentația, vorbirea și respirația.)

Cred că, de fapt, suntem norocoși. Am învățat enorm – atât eu, cât și soțul meu – dar cel mai important, am înțeles că viața este perfectă în imperfecțiunea ei.

Ai întâmpinat situații în care oamenii au avut reacții nepotrivite față de copilul tău? Cum ai gestionat astfel de momente?

Când Călin era încă bebeluș, avea vreo 7-8 luni și încă nu fusese operat la buză, eram în parc. Se dădea în leagăn, iar lângă noi, o fetiță de vreo 5 anișori se tot împingea într-un leagăn ușor instabil. Mama ei, care stătea pe bancă, i-a strigat: „Dacă nu ești cuminte și te mai bălăngăni în leagăn, o să cazi și o să faci buba la gură ca bebelușul de lângă.”

Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare și, pentru o clipă, am vrut să plec de acolo. Apoi m-am gândit mai bine. L-am luat pe Călin în brațe și m-am dus lângă mamă și fetiță: „Bună ziua, pe băiețelul meu îl cheamă Călin. S-a născut cu o malformație a buzei. Să știți că nu a făcut « buba» pentru că nu a fost cuminte și a căzut din leagăn. Am simțit nevoia să vă clarific acest lucru și să nu-l mai dați ca exemplu negativ fetiței dumneavoastră.”

Mama fetiței a amuțit. Apoi, timid, mi-a spus: „Îmi cer mii de scuze, nici nu știu de ce am făcut asta.” Cu Clara, fetița, și cu Violeta, mama ei, ne-am mai intersectat. Între timp, Călin fusese operat, iar cicatricea abia se mai vedea. Clara îi zâmbea mereu prietenoasă.

Cred că este important să spunem lucrurile într-un mod blând, dar fără să ascundem realitatea. Oamenii pot conștientiza mai bine că nu suntem toți la fel și că fiecare este unic și frumos în felul său. Dacă atunci aș fi plecat, probabil aș fi rămas furioasă și aș fi evitat să mai merg în acel parc. Acum cred că fiecare și-a luat din această poveste exact ce avea nevoie.

Iulia Sfetcu-Măndășescu împreună cu Antonela Samson, psihoterapeută și profesoară, îți recomandă pe pagina sa de Facebook o listă cu 12 cărți din domeniul educației speciale sau care abordează teme precum: sănătate mintală, reziliență, integrare senzorială, relaționare, strategii pentru intervenția elevilor cu CES în sala de clasă sau în cabinet. Cărțile alese au în spate cercetări, experiențe și multe exemple practice de la oameni de știință, psihopedagogi sau educatori. Iată 5 dintre ele: (vezi că s-a dus poza mai jos, să dai scroll)

  1. Intervenții psihopedagogice în tulburările specifice de învățare – Adrian Roșan & Carmen David. Un ghid practic bazat pe dovezi științifice despre dificultățile de citire și scriere, oferind strategii eficiente pentru profesori, psihopedagogi și părinți.
  2. Copilul desincronizat senzorial – Carol Stock Kranowitz. Explică principalele diferențe de procesare senzorială și oferă strategii aplicabile atât acasă, cât și la școală, pentru sprijinirea copiilor cu dificultăți de integrare senzorială. 
  3. Profesorul eficient – Programul Gordon pentru îmbunătățirea relației cu elevii – Thomas Gordon & Noel Burch. Oferă metode concrete prin care profesorii pot evita comunicarea devalorizantă și pot construi relații bazate pe respect reciproc și motivație autentică.
  4. Abilități sociale în tulburarea din spectrul autismului – coordonat de Cristina Costescu. Un volum esențial despre dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților sociale la copiii cu TSA, bazat pe cercetări și experiențe practice.
  5. Program terapeutic pentru copii agresivi – Franz & Ulrike Petermann. Un ghid structurat pentru profesori și specialiști care doresc să înțeleagă și să gestioneze comportamentele agresive ale copiilor, prin metode de intervenție eficiente.

Autor : Adriana Moscu

Managing-editor: Florinela Iosip

📝 Opinia ta ne ajută să creștem!

Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!

Completează formularul!

Alte articole care v-ar putea interesa

1 comentariu

Lasă un Comentariu