Mihai Copăceanu / Foto: Arhiva personală
„Când afli că adolescentul tău consumă, rolul tău e să fii părinte – nu polițist, avocat sau judecător. Să fii lângă el, să-l ajuți, să-l asculți și să identifici cel mai bun ajutor specializat.”
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A studiat psihologia prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Colegiul Balliol (Universitatea Oxford) şi la Universitatea din Londra. A absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College din Londra. A publicat 8 cărţi printre care: Sex, alcool, marijuana şi depresie în rîndul tinerilor din România. Studiu naţional cu participarea a peste 10.000 de tineri şi 1.200 de părinţi (Editura Universitară, 2020) și Drogurile – o carte obligatorie (Ed. Eikon, 2018). Este pasionat de psihologie, educaţie, cultură şi religie. A lucrat pentru Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF. Crede în potenţialul celor tineri şi în România.
Moartea recentă prin supradoză a tânărului Rareș Ion ne-a bulversat și pe noi, așa cum a făcut cu o țară întreagă. Unul din doi tineri a fost invitat, cel puțin o dată, să consume substanțe recreaționale, potrivit unui studiu al psihologului Mihai Copăceanu.
Am discutat cu Mihai Copăceanu despre semnele adicțiilor, cum comunicăm cu adolescenții despre substanțe interzise și cum ajutăm o persoană care trece printr-o astfel de încercare înainte să fie prea târziu.
– Am asistat cu toții îngroziți la cazul tânărului a cărui moarte în urma unei supradoze aproape că a fost filmată în direct pe TikTok. Ce ar trebui să înțeleagă adulții despre rolul validării sociale și al influenței din online în consumul de substanțe în rândul adolescenților?
– Marea problemă nu o reprezintă existența unor influențe negative în social media. Nu putem trăi într-un glob de sticlă, nici în munți și nici fără să fim conectați social, chiar și online. Dacă un adolescent nu este interesat de social media, dacă nu și-a instalat nici o aplicație de socializare și deseori mă bucur când întâlnesc asemenea excepții, în mediu fizic, la școală sau în cartier pot exista alte influențe negative.
Marea întrebare pentru mine și cea pe care le-o adresez de fiecare dată părinților este următoarea: „De ce credeți că fiul sau fiica dumneavoastră este atât de influențabil/ă? De ce credeți că nu spune «nu» grupului și acceptă cu foarte mare ușurință propunerile negative și distructive ale colegilor, chiar și atunci când unii dintre ei, cu intenție, îi fac rău?”.
Putem să ne opunem influențelor negative din social media într-un singur mod: crescând și educând copii puternici și echilibrați din punct de vedere emoțional, copii care se definesc prin valori și principii morale sănătoase, care sunt atașați afectiv de părinții, frații și bunicii lor și interesați de educație, de școală și au prieteni la fel de sănătoși emoțional și încrezători.
Lucrul acesta reprezintă un demers extrem de dificil, încă din primii ani de viață, dar cu efecte puternice pe termen lung, poate întreaga viață. Dacă închidem astăzi TikTok-ul în România, peste scurt timp vom avea alte și alte surse de influențare negativă, online sau offline. Nu acesta este obiectivul.
Vreau să reținem următorii factori de protecție în cazul unui adolescent, cei care îi diminuează riscul de a consuma droguri sunt următorii:
- O relație strânsă cu familia, o relație puternică din punct de vedere afectiv, o familie în care ambii părinți sunt prezenți fizic și emoțional, părinții sunt ei înșiși echilibrați psihic, ei înșiși se iubesc și își exprimă iubirea, se respectă, împărtășesc timp de calitate, comunică deschis încă din copilărie, sprijină copilul, îl încurajează, îl motivează, îl iartă când greșește, etc;
- Aspirații educaționale clare pentru viitor (sportive sau culturale);
- Anturaj sănătos, adică toți prietenii săi nu consumă alcool sau droguri;
- Autocontrol și reglare emoțională bună, adică își gestionează bine stresul, furia sau frustrarea și nu este controlat de impulsuri;
- Nivel ridicat de conștiinciozitate, este disciplinat și responsabil, își asumă responsabilități și evită comportamentele de risc;
- Nivel scăzut de căutare a senzațiilor, nu este atras de încălcarea regulilor, de experiențe riscante și periculoase;
- Gândire critică și independență în luarea deciziilor.
Ca să vă răspund, pentru a avea adolescenți care nu vor fi influențați foarte mult de social media în ceea ce privește consumul de alcool și droguri, trebuie doar să lucrăm constant la cei 7 factori amintiți mai sus.
– Cum recunoaște un adult (părinte sau profesor) semnele timpurii ale unei dependențe sau ale unei suferințe emoționale la copii și adolescenți? Ce reacții sunt potrivite în astfel de situații?
– Teoretic, există semne care corespund unor modificări la nivel fizic, emoțional și comportamental.
Din punct de vedere fizic, atunci când un adolescent a început să abuzeze de substanțe (dar nu este încă la stadiul de dependență) putem vorbi de câteva semne și anume: la nivelul feței, ochii sunt roșii, pupilele se dilată sau se micșorează (în funcție de tipul de drog consumat), miros neobișnuit al respirației sau hainelor, igienă personală deficitară, o scădere sau creștere bruscă în greutate, somnolență excesivă sau, dimpotrivă, hiperactivitate, dureri frecvente de cap, greață, vărsături.
Din punct de vedere emoțional, se poate constata, în primul rând, o instabilitate emoțională, schimbări bruște de dispoziție (de la euforie la deprimare în doar câteva minute) și deseori părinții pun pe seama „hormonilor”, ceea ce este complet greșit. Iritabilitate, anxietate, apatie, lipsă de interes față de activitățile care înainte îi plăceau (nu doar școala, cât și activitățile din timpul liber), izolare socială sau ieșiri cât mai dese și lungi cu prietenii consumatori (ziua și noaptea), sentimente de vină sau inutilitate, lipsă de motivație.
În final, din punct de vedere comportamental, adolescentul își schimbă cercul de prieteni, refuză activitățile familiei, apar minciunile frecvente, comportamentul devine tot mai secretos, nu ne răspunde la întrebări.
La școală, performanțele sunt scăzute, are probleme de concentrare, poate fi mereu somnolent și obosit, obține note mai mici, nu mai are niciun interes pentru învățare, apar conflicte dese cu părinții până la comportament agresiv sau deviant (violență, furt, acte de vandalism și alte încălcări ale legii).
Cu toate acestea, vreau să reținem ceva esențial: în foarte puține cazuri semnele sunt timpurii și vizibile. În primul rând, pentru că adolescenții își propun să-și ascundă suferința și o ascund foarte bine mai ales de părinți, părinții sunt ultimii care vor afla adevărul.
În al doilea rând, pentru că semnele suferinței și ale abuzului de substanțe sunt atipice, nu sunt atât de explicite ca în cazul adulților. De aceea, mulți părinți ne spun „nu mi-am dat seama, nu am observat nimic îngrijorător”.
– Ce reguli realiste pot stabili părinții legat de consumul de alcool, țigări sau alte substanțe și ce facem când un copil vine acasă sub influență sau recunoaște că a încercat ceva?
– Regulile sunt foarte cunoscute, interdicția de a nu consuma nu doar până la 18 ani, ci și pănă mai târziu, după 20, 24. Cu cât amânăm mai mult vârsta primului consum, cu atât este mai sănătos pentru creierul adolescentului.
Adolescenții recunosc în rare situații și doar atunci când sunt constrânși sau li se prezintă dovezi multiple și de necontestat că au consumat ceva. Când afli că adolescentul tău consumă, rolul tău e să fii părinte – nu polițist, avocat sau judecător. Să fii lângă el, să-l ajuți, să-l asculți și să identifici cel mai bun ajutor specializat.
– Cum le explicăm copiilor ce sunt drogurile (inclusiv marijuana), fără să le demonizăm, dar nici să le banalizăm?
– Există multă dezinformare cu privire la droguri. Citeam un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Queensland (Australia) care a analizat peste 16 milioane de postări online (TikTok, Instagram) și au concluzionat că 76.3% dintre acestea prezintă într-un mod pozitiv alcoolul și drogurile, ceea ce reprezintă o influență pentru adolescenți. Însă în realitate, cea mai mare nevoie a copiilor nu este să le explicăm că „drogurile sunt rele” sau să le oferim informații științifice, cea mai mare nevoie este să îi asistăm în dezvoltarea lor și să-i ajutăm să-și creeze abilități de refuz în situații critice și de risc. Toți tinerii știu că drogurile creează dependență, toți fumătorii știu că țigările sunt dăunătoare, doar este scris pe fiecare pachet și cu toate acestea fumează.
Trebuie să reținem că informația nu schimbă comportamente, copiii au nevoie de ajutorul adulților în a-și dezvolta abilități de refuz, de a construi relații sănătoase cu un anturaj sănătos.
– Cum ar putea arăta o oră de dirigenție eficientă despre adicții și sănătate emoțională? Ce pot face profesorii concret în clasă pentru prevenție, mai ales în ciclul gimnazial?
– Avem nevoie de o oră în fiecare săptămână din fiecare an școlar. Așa îmi spun toți copiii pe care îi întâlnesc în școli: „avem nevoie de o oră ca aceasta în fiecare săptămână”. O oră în care îi ascultăm pe copii întrebându-i despre emoțiile lor negative, despre tristețe, temeri, anxietate, despre suferințe și depresie, despre stres și despre presiunile din viața lor. Copiii au nevoie să fie ascultați și mai ales încurajați să vorbească despre universul lor emoțional, nu să primească predici, nu să fie prezenți la conferințe despre droguri. Copiii s-au săturat să li se vorbească despre droguri, iar maniera în care li se vorbește este complet ineficientă.
O oră fără bănci și limite, doar cu scaune aranjate în semicerc, în care noi ca adulți le ascultăm sufletul și intervenim acolo unde este necesar, în care îi învățăm să privească în profunzime, să se respecte reciproc și să învețe unii de la ceilalți, să se susțină și să se ajute, mai ales când suferă.
O oră fără note și fără niciun fel de evaluare, cu profundă sinceritate și libertate în idei și exprimare, cu multe jocuri de rol și scenarii de viață.
În ultimul an, spre surprinderea mea, am identificat o nevoie mult mai mare de a aborda teme de sănătate mintală la clase din ce în ce mai mici, clase de gimnaziu și primar, copii care erau deosebit de atenți, de cuminți și, la final, recunoscători.
– Cum colaborăm – școală, familie, consilier – pentru a preveni sau gestiona dependențele și crizele emoționale? Cine poate ajuta un părinte copleșit, fără să ajungă direct într-un cabinet de psihiatrie?
– O școală sănătoasă emoțional este o școală unde părintele primește ajutor încă din prima zi, primește încredere și siguranță și unde toți angajații școlii au cunoștințe și abilități minime de sănătate mintală, de la îngrijitor, la portar și director. O școală are nevoie de o viziune echilibrată și de măsuri de protejare a sănătății mintale pentru elevii lor, pentru fiecare elev. Cabinetul de psihiatrie este o opțiune terapeutică în cazurile care se impun. Nu ar trebui să fim speriați.
– Ce expresii sau atitudini ale adulților fac mai mult rău decât bine când vine vorba de suferința emoțională a copiilor?
„Nu te cred”, „ce probleme ai tu la vârsta ta?”. Neîncrederea în suferința copilului, răceala și indiferența părinților („ce nevoi ai tu de psiholog?”), hiperprotecția și rigiditatea părinților, alături de o altă extremă: lipsa monitorizării, lipsa oricăror reguli și a unui respect față de școală – „pentru mine ca părinte, nu contează notele”.
– Cum putem vorbi despre automutilare în familie sau la școală, fără să stârnim rușine, panică sau imitare?
– Automutilarea o întâlnesc foarte des, încă de la fete de clasa a VI-a, și ea are explicații psihoemoționale clare. Atitudinea greșită a adultului este una care exprimă neîncredere și scepticism, ironie și critică: „vrea doar să atragă atenția”.
Putem vorbi cu părinții din cazurile noastre din cabinet, putem vorbi cu profesorii care de multe ori sunt în necunoaștere și, în special, putem vorbi cu colegii de clasă, cei care află primii și care pot oferi un sprijin deosebit de valoros și terapeutic.
Le putem explica tuturor că automutilările sunt încercările unui adolescent de a face față suferinței emoționale prin apelarea la o suferință fizică, ceea ce pe moment pare a fi un mecanism funcțional: „când m-am tăiat, am uitat de depresia mea”.
– Ce înseamnă să fii un părinte prezent și cum putem încuraja adolescenții să vorbească despre ce simt, fără să simtă că sunt interogați?
– Fiind aproape de ei încă din primii ani de viață. Adolescența implică neîndoielnic o îndepărtare de părinți și o apropiere de prietenii lor, dacă aceștia sunt disponibili. De cele mai multe ori, adolescentul suferă în tăcere.
Mi-aș dori ceva esențial: să avem mulți mai mulți tați implicați în viața copiilor, în cea emoțională, educațională și socială. Absența taților, nu fizic, cât mai ales emoțional, duce la multe dezechilibre pentru adolescent.
Constatările mele din practică și din studii în fiecare an îmi demonstrează că vorbim de o implicare de 90% a mamelor și doar de 10% a taților, în toate privințele, de la simpla prezență la o ședință cu părinții, la prezența în cabinetul de psihoterapie.
– Dacă ar fi să schimbăm o singură atitudine des întâlnită la adulții din România, legată de relația cu copiii, care ar fi aceea?
Ar fi insuficient o singură atitudine! Avem nevoie de părinți, de profesori, de medici și de alți îngrijitori care intră în contact cu adolescenții instruiți în teoria și practica sănătății mintale, care este foarte afectată acum.
– Ce pot face adulții/aparținătorii atunci când un adolescent/tânăr face un efort autentic de a se lăsa de droguri, dar anturajul sau online-ul îl trag înapoi?
– Dacă un adolescent este în terapie și recuperare, mediul său, activitățile sale, preocupările sale necesită schimbare. De aceea, recomandarea oricărui psihoterapeut se face și cu privire la anturajul său, la contactul cu dealerii, cu prietenii cu care consumă, cu timpul petrecut în compania consumatorilor etc. Nu poți să reușești să nu mai consumi dacă vei continua să-ți petreci timpul cu consumatorii sau vei comunica cu ei online.
De multe ori întâlnesc tineri care fie nu au alți prieteni, fie fac parte din grupuri în care aproape toți ceilalți consumă. Ei își doresc să păstreze aceste relații, dar în același timp să evite problemele de sănătate și să nu ajungă să consume excesiv. Însă echilibrul acesta este extrem de greu de menținut – uneori chiar imposibil.
Recuperarea implică schimbări profunde în întreaga viață, chiar dacă, pe moment, ele provoacă tensiuni sau supărări. Părinții trebuie să ia toate măsurile necesare – exact cum ai face dacă cineva ar fi prins într-un incendiu: îl scoți din foc, îl protejezi și previi alte pericole. În cazurile grave, e esențial să solicite ajutor nu doar de la psiholog sau psihiatru, ci și de la autorități – poliție, avocat sau procuror. Sunt situații în care și viața, sănătatea sau siguranța părinților ajung să fie puse în pericol.
Autor : Adriana Moscu
Managing-editor: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!