Răzvan Petri și Vlad Adamescu / Foto: Arhiva personală
Lansat în august 2020 pe Instagram, Politică la minut este un proiect creat de Răzvan Petri și Vlad Adamescu pentru a lămuri pe scurt, clar și accesibil marile evenimente politice din România și din lume. Inițiativa este un real succes: a ajuns la aproape 160.000 de urmăritori pe Instagram și sunt activi și pe TikTok. De la ghiduri pentru alegeri și explicații despre instituțiile statului, până la crize politice și politici publice, platforma își propune să atragă cât mai mulți tineri în viața civică și să încurajeze dezbaterile. Promovează valori precum democrația, statul de drept, buna guvernare, participarea politică și respectul pentru drepturile tuturor. Sau cum spun ei: „Politică pe scurt, nu ne complicăm”.
Răzvan Petri și Vlad Adamescu sunt ambii absolvenți ai King’s College London, specializați în Științe Politice. Răzvan lucrează într-un cabinet parlamentar și scrie analize pentru Politică la minut, iar Vlad a fost intern la Ministerul Justiției, la Centrul Român pentru Politici Europene și la biroul din București al German Marshall Fund of the United States.
Duminică, 4 mai, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu cei doi despre cum se raportează tinerii la politică, ce lipsește din educația democratică din România, cum putem vorbi despre politică în școli și cum se informează tinerii (inclusiv pe TikTok).
O discuție cu atât mai relevantă cu cât, potrivit unui studiu al Fundației Friedrich-Ebert din toamna lui 2024, tinerii români pun stabilitatea economică pe primul loc și, în unele cazuri, ar fi dispuși să accepte limitări ale unor libertăți democratice în schimbul unei mai mari siguranțe materiale.
– Ce îi face pe tineri să fie interesați de proiectul vostru? Ce aduce nou inițiativa voastră?
– Vlad Adamescu: Am reușit să găsim limbajul potrivit ca să le facem accesul mai ușor la scena politică. Pentru că limbajul, felul în care presa aborda aceste subiecte și modul în care politicienii vorbeau despre politici publice crea un efect de gatekeeping, ținând tinerii în afara discuției politice. Era foarte greu să intri la un buletin de știri sau să citești un articol și să-ți dai seama ce se întâmplă. Lipseau contextul, explicațiile sau traduceri ale cuvintelor și conceptelor folosite.
Noi am reușit să combinăm accesibilizarea limbajului cu elemente care atrag atenția, de exemplu, folosim imagini amuzante și prezentăm politicile în ipostaze diferite, pentru a le umaniza.
Știm că vorbim cu oameni inteligenți și interesați. În felul acesta, tinerii vin către politică, înțeleg importanța ei, mai ales în ultima vreme, când am avut atât de multe evenimente politice care au atras atenția tuturor.
– Ce v-a determinat să începeți proiectul? Era o preocupare personală sau și un impuls civic, de implicare?
– Vlad Adamescu: Pe noi întotdeauna ne-a interesat politica. Ce ne-a determinat concret a fost și nevoia, și frustrarea că în România nu există o comunicare reală între politicieni, presă și tineri. Practic, în preajma alegerilor din 2020 – locale și parlamentare – primeam de la prieteni întrebări de genul: „Cu cine votăm?”, „Ce se întâmplă?”, „Care e faza?”. Și ne-am dat seama că, dacă inclusiv între cunoscuți cu studii superioare și acces la informație există confuzie, atunci problema e una serioasă.
– Cum ar trebui să vorbim despre politică și democrație cu tinerii și chiar cu copiii de 10-12 ani?
– Răzvan Petri: Legat de întrebarea de mai devreme, aș mai adăuga că noi am venit să suplinim o lipsă a statului. Nu la nivel instituțional, evident, dar pentru urmăritorii noștri am compensat lipsa educației civice reale în clasele I–XII.
Cât despre cum vorbești cu copiii, noi nu ne propunem să ne adresăm direct lor, ci tinerilor de liceu, adică celor care se apropie de vârsta la care primesc drept de vot. Dar e foarte important să începi cu astfel de noțiuni încă de mic.
Când vine vorba de comunicare cu tinerii, nu trebuie să diluezi informația sau să o explici în termeni prea generali. Tinerii absorb informația și înțeleg specificitățile. Ce am observat noi că lipsea – și încă lipsește – este tocmai această abordare clară și aplicată.
– Ce așteptări au tinerii și adolescenții de la politică și de la adulții aflați în funcții de putere? Chiar există acest decalaj generațional despre care se vorbește atât de mult?
– Vlad Adamescu: Aici sunt mai multe aspecte. În primul rând, decalajul între generații a existat dintotdeauna și nu e ceva de care să ne speriem. Dar în ultima perioadă, diferența s-a adâncit, mai ales din cauza accelerării digitalizării. A apărut o ruptură între generația noastră, care a crescut cu telefonul în mână, și părinții noștri, care au trăit zeci de ani fără acces la tehnologie sau internet.
Ce trebuie să reținem este că tinerii au oricum o tendință mai antisistem, sunt mai rebeli și votează mai volatil decât părinții lor. Asta pentru că încă nu și-au așezat clar valorile, nu și-au ales definitiv direcția, iar nivelul de venit, ocupațiile și alte aspecte din viața lor fluctuează foarte mult.
Părerile lor se stabilizează, de regulă, după 30 de ani. De aceea vedem tineri care, la un moment dat, votează partide antisistem liberale – cum a fost cazul USR PLUS – sau, mai recent, se îndreaptă spre partide extremiste. Nu e un fenomen nou în România: și în anul 2000 mulți tineri au votat cu Corneliu Vadim Tudor, tocmai pentru că propunea o alternativă la stagnarea și criza economică de după guvernarea Constantinescu.
E normal să vedem această reacție antisistem, mai ales când avem la guvernare aceiași oameni de multă vreme și când tinerii trăiesc direct efectele crizelor: pandemie, război la graniță, criză economică. Tinerii sunt cei mai vulnerabili din punct de vedere economic – au salarii mici sau instabile, lucrează adesea part-time și fac în același timp facultatea.
E firesc ca toate aceste crize să îi afecteze mai tare și să îi radicalizeze într-o anumită măsură. Dar nu e un motiv real de panică. Există și un segment consistent de tineri pro-europeni, mulți dintre ei cu experiențe de studiu sau muncă în afară, care înțeleg ce înseamnă apartenența la Uniunea Europeană și ce avantaje aduce.
Răzvan Petri: Tinerii, la fel ca o parte importantă a societății, își doresc politicieni care să comunice cu ei. Partidele, prin crearea acestui cartel politic, s-au izolat de cetățeni pentru că nu mai depind direct de voturile oamenilor. Se bazează mai degrabă pe votanți loiali, mobilizați prin diverse foloase materiale – nu neapărat găleți electorale, ci prin contracte, posturi și alte beneficii.
Tinerii își doresc să dispară această izolare. Vor relații directe între alegători și politicieni, își doresc un răspuns real din partea autorităților atunci când își exprimă o solicitare sau o nemulțumire. Vor o comunicare mai bună din partea statului.
Lipsa de comunicare a fost vizibilă și în ultimele patru-cinci luni, după anularea alegerilor. Mulți lideri de opinie, inclusiv tineri, au spus clar: nu este OK să anulezi alegerile fără să explici. Contextul poate fi înțeles, iar oamenii trebuie să-l afle. Altfel, autoritățile par că guvernează autoritar, prin decizii impuse de sus.
În toamna lui 2024 a fost lansat un studiu foarte bun de Fundația Friedrich-Ebert, care arată că stabilitatea economică este printre principalele priorități ale tinerilor. Mai mult, unii dintre ei ar fi dispuși să renunțe la anumite libertăți oferite de democrația liberală în schimbul unei siguranțe economice mai mari. Nivelul de sărăcie sau de inegalitate perceput este atât de ridicat încât dorința de securitate economică ajunge să fie mai puternică decât preocuparea pentru unele drepturi individuale.
– Cum vedeți situația partidelor pro-europene mici? Există câteva care par să aibă o viziune mai apropiată de tineri, dar care, în prezent, nu reușesc să treacă pragul electoral și să intre în Parlament.
– Răzvan Petri: Soluțiile sunt multiple, dar problema vine din lipsa de voință politică a partidelor mari, care, evident, nu își doresc schimbarea.
Una dintre soluții ar fi reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea candidaturilor. În prezent, este extrem de dificil să strângi 100.000 de semnături, iar asta a fost demonstrat atât de candidați independenți, cât și de partide noi care au reușit să intre în Parlamentul European, dar nu și în Parlamentul României. Un număr rezonabil ar fi, de exemplu, 10.000–15.000 de semnături. România are în prezent cel mai mare număr de semnături cerute din Uniunea Europeană.
O altă soluție ar fi reducerea – nu eliminarea – subvențiilor publice pentru partide. Dacă am elimina complet subvențiile, am risca să intrăm într-un sistem similar celui din SUA, unde milionarii pot cumpăra alegerile. Însă o reducere ar echilibra mai bine competiția politică. În acest moment, România oferă cele mai mari subvenții de partid din Uniunea Europeană.
Ar ajuta și trecerea la un sistem cu două tururi la alegerile locale, ceea ce ar mobiliza mai mulți oameni la vot și ar stimula dezbaterea în comunitățile locale, așa cum vedem că se întâmplă la alegerile prezidențiale.
În plus, România ar putea urma exemplul altor țări europene, precum Bulgaria sau Ungaria, și să scadă pragul electoral de la 5% la 3% sau 4%. Pragul de 5% era justificat în anii 1990, când fragmentarea politică era foarte mare, dar astăzi contextul s-a schimbat. Un prag mai mic ar permite intrarea unor partide noi în Parlament și ar aduce teme noi în dezbaterea publică.
– Din experiența voastră, sunt elevii expuși mai mult la educație democratică în școli?
– Răzvan Petri: Depinde. Sunt modele foarte diferite de la o țară la alta și, tocmai de aceea, e important ca atunci când vrem să schimbăm ceva, să ne uităm bine la ce model alegem să adaptăm sau să importăm.
De exemplu, în Ungaria, cei care predau educație civică sunt în majoritate profesori de istorie. Există studii care arată că, în astfel de cazuri, elevii ajung să dezvolte mai degrabă valori conservatoare, pentru că primesc o versiune a democrației transmisă printr-un filtru istoric, care poate fi părtinitor.
În alte țări, în schimb, există profesori specializați exclusiv în educație democratică, iar rezultatele sunt mai bune.
În România, problema este că profesorii care predau educație civică nu se consideră, în primul rând, profesori de educație civică. Cei mai mulți predau, de fapt, economie, sociologie, uneori istorie sau, mai rar, filosofie – materii în care au ore suficiente în orar.
Educația civică are puține ore și este predată doar la gimnaziu, o zonă mai puțin atractivă pentru mulți profesori. De aceea, ar trebui ca statul să finanțeze programe dedicate de educație civică și să le ofere profesorilor instrumentele necesare pentru a face această muncă bine.
– Observ totuși o reținere în rândul profesorilor atunci când vine vorba de discuții despre politică în clasă. Cum ar putea profesorii să abordeze subiectul într-un mod echilibrat?
– Vlad Adamescu: Tocmai pentru că școala este deja politizată. Directorii au sprijin politic, mulți rectori sau decani au orientări politice clare și apar ca analiști la televizor. În acest context, e dificil să deschizi un dialog onest despre politică în clasă.
Noi nu credem că discuțiile trebuie să fie complet obiective – pentru că, în politică, obiectivitatea absolută nu există. E firesc ca un profesor să aibă propriile convingeri, la fel cum avem și noi, chiar dacă pagina noastră e nepartizană. Avem totuși o orientare pro-europeană, de exemplu.
Important este ca discuția să fie centrată pe cum vorbim despre politică, pe înțelegerea principiilor de bază ale democrației și pe dezvoltarea unei comunicări mai deschise – atât între profesori și elevi, cât și între elevi și părinți.
Chiar dacă apar inevitabil și opinii subiective, suntem oricum expuși la ele în societate. Important este ca școala și universitatea să fie spații sigure, unde există mecanisme instituționale și etice care împiedică derapajele – adică încercarea de a-i influența pe elevi să adopte convingeri politice sau să își convingă părinții într-o anumită direcție.
Influența există, evident, chiar și acum. Elevii își dau seama, în general, care sunt orientările profesorilor. Însă, într-un dialog onest și deschis, există spațiu pentru ca tinerii să vină cu propriile opinii și contraargumente, fără teama de a fi penalizați pentru asta. Nu poți interzice complet politica în școli, mai ales dacă profesorul, în același timp, face trimiteri sau aluzii politice în clasă. Important e cum ghidezi discuția și cum păstrezi echilibrul.
Ideea de a deschide dialogul rămâne valabilă și necesară. Nu ar trebui să ne temem de subiectivitate, pentru că politica, într-o democrație, se face prin partide. Președintele este un om politic, premierul la fel – dar, în același timp, sunt și reprezentanți ai unor instituții. Tocmai de aceea trebuie să învățăm să facem diferența între persoana aleasă și instituția pe care o reprezintă.
Este o distincție esențială: instituțiile rămân, indiferent cine câștigă alegerile. De aceea, mi se pare firesc ca aceste discuții să înceapă devreme, astfel încât până la facultate să putem avea deja un dialog politic matur și asumat.
La universitatea noastră din Londra, de exemplu, exista un dialog constant între studenți și politicieni – membri ai Parlamentului britanic, uneori chiar membri ai cabinetului premierului. Veneau, își prezentau politicile, erau întrebați, provocați, criticați de studenți. Și asta era norma.
– În ultima perioadă au circulat masiv dezinformările, inclusiv în spațiul politic. Cum pot părinții și profesorii să-i ajute pe copii și adolescenți să distingă între fake news și informații reale?
– Răzvan Petri: Aici apare un fenomen interesant – povara generațională e inversă. Foarte des, tinerii sunt cei care reușesc mai bine să identifice dezinformarea, pentru că fac parte din generațiile digitale nativ, care au crescut cu rețelele sociale și cu acces constant la internet.
Sunt adesea mai pregătiți decât părinții sau bunicii lor să distingă între o știre falsă și una reală, între o imagine generată de inteligență artificială și una autentică.
Evident, nu ar trebui să ne bazăm doar pe intuiția digitală a tinerilor. Tocmai de aceea ar fi esențial să existe cursuri de media literacy sau, cel puțin, elemente de educație media integrate în orele de educație pentru democrație, în liceu și gimnaziu. România are unul dintre cele mai slabe scoruri din Europa în ceea ce privește competențele de alfabetizare media – oamenii nu își dau seama cu ușurință ce este real și ce nu. Dar, da, în cazul acesta, povara generațională pare inversată.
– Este TikTok o sursă de încredere? Cum influențează platforma comportamentul politic al tinerilor? Și ce părere aveți despre ideea de a o interzice? Dacă dispare TikTok, cu ce îl înlocuim?
– Vlad Adamescu: TikTok este la fel de „de încredere” ca Facebook sau Instagram. Problema nu este platforma în sine, ci lipsa unei reglementări clare – iar în cazul TikTok, reglementarea este și mai slabă, cel mai probabil intenționat. TikTok poate fi o sursă de informare, pentru că există acolo conținut educativ și informativ, la fel cum există pe toate platformele. Însă problema e cum ajunge acel conținut la utilizatori.
De multe ori, tocmai cei care ar avea cea mai mare nevoie de informație bună nu o primesc, pentru că algoritmii împing alt tip de conținut, cu risc mai mare de radicalizare. În schimb, cei care sunt deja informați și echilibrați au mai mult acces la acest conținut de calitate – suntem, practic, într-un sistem de camere de rezonanță.
Se discută despre sancțiuni, dar interzicerea platformei nu este o soluție bună.
Pentru că, la fel ca în cazul altor platforme, dacă închizi una, va apărea rapid alta care îi va lua locul – poate chiar mai greu de controlat. Așa cum în 2020 se discuta despre rolul Facebook în ascensiunea unui partid, pentru că nu exista reglementare eficientă și pe grupurile private se răspândea ideologie extremistă, la fel vedem azi fenomenul pe TikTok.
Sigur că platformele trebuie reglementate, dar interzicerea lor poate duce la un efect de mobilizare în sens invers – tinerii ar putea percepe asta ca o formă de cenzură, de reprimare a libertății de exprimare, mai ales dacă simt că rețelele mainstream „oficiale” nu le oferă spațiu real pentru vocea lor.
– În afară de „Politică la minut”, care sunt cele mai eficiente surse de informare pentru cei fără prea mult timp la dispoziție, dar care vor să fie la curent cu actualitatea politică?
– Vlad Adamescu: Sunt mai multe organizații și surse pe care le urmărim și le recomandăm: Funky Citizens, Centrul pentru Inovare Publică (CIP), Expert Forum, dar și pagini ca „Mindcraft Stories” sau „Transilvania Reporter”, care fac o treabă foarte bună.
Ca presă, urmărim platforme precum G4Media, HotNews, PressOne, dar și surse internaționale – de la The Atlantic, Politico, până la Canal+ sau Euronews.
Există și influenceri responsabili în România, cum sunt Silviu Faiăr sau Zlăvog, care promovează constant conținut de încredere și ajută la diseminarea informației verificate.
Autor : Adriana Moscu
Editor: Andrada Lăutaru, Publisher: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!