Adriana Moscu, mamă de fete și jurnalistă, despre serialul momentului: „Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale adolescenței de azi este revenirea masculinității toxice”

Adriana Moscu: Foto: Arhiva personală

Săptămâna aceasta facem o excepție: nu vă oferim un interviu, ci opinia mea personală. Serialul Adolescence de pe Netflix a stârnit atâtea reacții și dezbateri încât simt nevoia să vorbesc despre acest subiect din perspectiva unui părinte. În fapt, serialul este doar un pretext suficient de bun pentru a vorbi despre felul în care adolescența este percepută și judecată în fiecare generație, despre influențele toxice din social media și despre responsabilitatea noastră, ca adulți, de a înțelege și ghida copiii în această lume tot mai complicată.

În ultima săptămână, miniseria Adolescence/Adolescență coruptă a urcat pe primul loc pe Netflix în România și în multe alte țări. Serialul a stârnit discuții aprinse despre pericolele lumii digitale, despre influența subculturii „incel” – o comunitate online de bărbați/băieți care se simt respinși de femei și dezvoltă frustrări adânci, adesea transformate în ură, misoginie și, în unele cazuri, violență – și despre felul în care adolescenții ajung să fie atrași în grupuri radicale. Dar cât de reală este această problemă și ce pot face adulții pentru a-i proteja pe cei mai tineri?

Povestea îl urmărește pe Jamie, un băiat de 13 ani prins într-un lanț de evenimente tragice, influențate de conținutul toxic pe care îl consumă online. Fiecare din cele patru episoade este filmat dintr-un singur cadru continuu, lucru care îți imprimă o senzație intensă de imersiune în universul personajelor și, ca atare, emoții și mai puternice legate de firul narativ.

Serialul vorbește despre pericolele utilizării necontrolate a internetului, despre comunități online toxice și despre cât de dificil este pentru părinți și profesori (care par depășiți de situație și, pe alocuri, resemnați) să înțeleagă și să controleze lumea digitală a copiilor lor. Ca mamă, mi-a fost imposibil să nu mă gândesc la impactul real pe care aceste fenomene îl au asupra tinerilor din jurul meu și, implicit, asupra fetelor mele. 

Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale adolescenței de azi este revenirea în forță a machismului și a masculinității toxice, alimentate de social media. Frații Tate sunt un exemplu grăitor: doi bărbați care au devenit idoli pentru milioane de tineri promovează un model de „macho man” bazat pe agresivitate, control și superioritate față de femei. Mai mult, încurajează segregarea și ura între sexe – în loc să coopereze și să se completeze, cum e firesc, tipul ăsta de mentalitate pare să depună eforturi (a se citi „tehnici rafinate de manipulare”) de a învrăjbi cele două tabere, exact ca în piesele lui Shakespeare, scrise pentru o societate care trăia în Evul Mediu.

De ce prind astfel de mesaje? Pentru că vin la pachet cu un marketing agresiv, promisiuni de succes rapid și iluzia unei puteri absolute într-o lume haotică. Dar consecințele sunt devastatoare:

• Studiile arată o legătură directă între consumul de conținut misogin și acceptarea violenței de gen în rândul adolescenților.
• Instituțiile europene avertizează asupra radicalizării online a băieților, sub influența unor mesaje anti-femei.
• Profesorii din mai multe țări au raportat o creștere a comportamentului agresiv în școli – elevii repetă fraze, idei și comportamente luate din astfel de videoclipuri. Un copil din trei dezvoltă tulburări emoționale, spune și o analiză Salvați Copiii România. Utilizarea excesivă a rețelelor sociale amplifică nesiguranțele și izolarea și devine un factor major de vulnerabilitate.

Inevitabil, și fetele mele, Ioana și Ilinca, s-au confruntat cu atitudini nepotrivite din partea băieților sau bărbaților – de la remarci deplasate până la gesturi care au depășit limitele.

Ioana a trăit misoginia în toate formele ei: subtilă, agresivă, uneori direct fizică.

Pe la 15 ani, ajunsese să-și ascundă părul blond sub o căciulă, deși era deja cald afară. Dacă mergea cu părul desfăcut, unii bărbați se luau de ea pe stradă.

„La sală, m-au atins fără să le dau voie. Pe Discord, în timp ce jucam jocuri video, mi se spunea că sigur nu mă pricep, doar pentru că sunt fată. Sau că trebuie să mă duc să fac de mâncare, nu să mă joc.”

Asta e misoginia casual, cea care se strecoară în glume și învinovățește victima dacă reacționează.

Dar a fost și un episod în care nu a fost vorba doar de vorbe.

„Mergeam prin parc, iar un tip a venit din spate, pe bicicletă. Mi-a pus mâna pe fund în mers și și-a văzut de drum. Atât. O secundă în care cineva mi-a arătat că trupul meu nu-mi aparține.”

Ioana crede că respectul pentru femei trebuie învățat de mic. „Femeile îi nasc, îi cresc, îi educă, dar unii ajung să le trateze ca pe niște obiecte.”

Și, poate cel mai trist, fetele cresc învățând să fie în gardă, să anticipeze pericolul, să se ferească. 

Ilinca îmi spune că nu contează dacă merge la un concert, în Centrul Vechi sau doar își comandă un Uber. Remarcile vin oricum: „Ce picioare frumoase ai!”, „Te iau acasă?”, „Hai la mine!”. Nu contează cum e îmbrăcată. A testat teoria asta. A ieșit în trening larg, în blugi, în fustă. Rezultatul a fost același.

„Dacă sunt îmbrăcată într-o fustă scurtă, mi se spune că atrag atenția și că e normal să primesc comentarii. Dar când port pantaloni și tot primesc aceleași remarci? Atunci ce mai zice lumea?”

Mai sunt și privirile insistente, de la bărbați mai în vârstă, inclusiv profesori. Priviri care nu ar trebui să existe, dar sunt acolo, intruzive.

„Înțeleg să spui Ești frumoasă sau Îți stă bine cu bluza asta, dar când un străin îți aruncă pe stradă replici despre cum arăți, e doar o formă de a te face să te simți vulnerabilă. Pe mine mă face să nu mai vreau să ies din casă decât acoperită complet.”

Pentru ea, problema e simplă: băieții și bărbații care se comportă așa nu au fost educați să respecte femeile. „Nu au fost învățați de mici că o femeie nu e acolo să-i distreze pe ei și că nu e normal să o faci să se simtă inconfortabil în pielea ei.”

Iar în cazul bărbaților mai în vârstă, care fac remarci despre adolescente sau tinere de 20 de ani, problema devine și mai gravă. „Acolo e ceva greșit în mintea lor”, îmi spune fiica mea.

Ilinca mai crede că lucrurile nu se schimbă tocmai pentru că, adesea, aceste cazuri sunt trecute cu vederea. „Dacă nu există consecințe, normal că se simt îndreptățiți să facă asta. Dar până la urmă, femeile care le-au dat viață sunt aceleași pe care le hărțuiesc pe stradă.”

Dar problema nu este doar a băieților. Fetele cresc și ele într-un mediu în care sunt învățate să accepte anumite comportamente, să se conformeze unor așteptări toxice sau să își evalueze valoarea doar prin prisma felului în care sunt percepute de băieți.

Vestea bună? Nu suntem neputincioși. Există soluții pe care le putem aplica, fie că suntem părinți, fie profesori:

1. Educație digitală încă din copilărie
   Copiii trebuie învățați să fie critici cu ceea ce văd online. Nu orice viral e realitate, nu orice influencer este un model demn de urmat.
   
2. Discuții deschise despre masculinitate sănătoasă
   Băieții au nevoie de modele pozitive care să le arate că forța adevărată vine din respect, responsabilitate și inteligență emoțională, nu din dominare.
   
3. Nu ne ferim de subiectele dificile
   Cu cât interzicem mai mult un conținut, cu atât devine mai atractiv. E mai eficient să discutăm despre el cu copiii noștri: „Ce îți place la acest influencer? Ce crezi despre ceea ce spune?”. Pe scurt, să vorbim „aceeași limbă” cu generația mai tânără.
   
4. Promovăm modele feminine puternice
   Fetele au nevoie să vadă femei care reușesc pe cont propriu, fără să fie reduse la un accesoriu într-o poveste masculină.
   
5. Stabilim limite clare pentru tehnologie
   Nu putem interzice complet telefoanele, dar putem impune reguli: fără ecrane la masă, fără telefon în dormitor noaptea, zile fără social media. M-a cutremurat momentul în care fetița mea cea mică a scos, într-o zi, capul din telefon, s-a uitat în jur și a spus: „Mami, ce frumoasă e lumea adevărată!”.
6. Susținem reglementarea conținutului online
   Platformele sociale nu vor schimba nimic atâta timp cât fac bani din engagement-ul toxic. Avem nevoie de politici mai stricte pentru protejarea copiilor.

Dacă vreți să explorați mai mult aceste teme, vă recomand:

• „13 Reasons Why” (16+) – Despre bullying, sănătate mintală și cum acțiunile noastre pot avea consecințe nebănuite.
• „Euphoria” (18+) – Un portret brutal de sincer al adolescenței de azi, cu toate luptele ei.
• „The Social Dilemma” (12+) – Un documentar esențial despre cum ne sunt manipulate gândurile prin social media.
• „Skins” (16+) – Un serial britanic despre viața tinerilor și presiunile cu care se confruntă.
• „O generație în pericol” de Jonathan Haidt – Telefonul, cel mai mare dispozitiv de distragere a atenției, a înlocuit copilăria bazată pe joacă liberă. Cartea oferă soluții esențiale pentru a restabili echilibrul în era digitală.

Pe social media sunt mulți care întreabă dacă Adolescence poate fi văzut cu copiii. Lăsând la o parte faptul că este potrivit de la 16 în sus, nu e un serial confortabil, dar poate că nici nu trebuie să fie. Adolescența însăși nu e confortabilă – e intensă, confuză, uneori periculoasă. 

Cred că ar trebui văzut împreună cu copiii (mai mari), nu pentru a le oferi răspunsuri, ci pentru a le arăta că și noi avem întrebări. Că ne pasă, că nu fugim de realitatea lor, oricât de incomodă ar fi. Poate că un risc mai mare nu e să vadă astfel de povești, ci să nu le discutăm cu ei.

Generațiile se schimbă, dar, de multe ori, discursul despre ele rămâne același. Preferăm fie să arătăm acuzator cu degetul, fie să băgăm capul ca struțul în nisip. Acestea sunt abordări extreme. Când eram copil, adulții spuneau că suntem „cea mai rea generație”. Am crezut asta mult timp, până când, după ce am devenit mamă, am auzit exact aceleași reproșuri despre generația copiilor mei. Și despre cei care au venit după ei. Dar poate problema nu e (doar) la tineri, ci la felul în care îi privim și ne raportăm la ei. Lumea devine mai complexă, iar adolescența e o etapă care ne pune mereu în fața unor noi provocări. Diferența o facem noi, prin felul în care alegem să îi înțelegem și să îi ghidăm.

Autor : Adriana Moscu
Managing-editor: Florinela Iosip