De la stânga la dreapta: Alex Zamfir, Bogdan Ciubuc, Ionuț Bonoiu, Alex Dascălu/Foto: arhiva personală; Cristian Vasile
Am avut marele noroc ca tata să lucreze în ture toată copilăria mea. Asta a însemnat că am petrecut o felie de timp neobișnuit de mare și extrem de plăcută împreună. Făceam lecțiile, ascultam Mozart (și Bach, și Schuman), citeam Buratino și 1001 nopți și ne jucam foarte, foarte mult împreună. Eram maeștri ai improvizației. Uneori, se lăsa și cu minidrame. Mi-amintesc cât am suferit când i-am observat rănile din genunchi, făcute de covorul aspru, după luni întregi în care îi ceream să se transforme în calul Fury dintr-un serial TV american, celebru în epocă.
Am vrut să aflu cum se mai joacă astăzi tații cu copiii lor. Mai ales că timpul pare că se tot comprimă iar părinții jonglează între joburi și nevoia de a fi acolo pentru cei mici.
Am vorbit cu patru tați despre ce funcționează, cum se adaptează și ce alegeri fac. Iar alegerile înseamnă uneori să spună „nu” proiectelor de la muncă în schimbul unui „da” spus copilului. Fie că vorbesc de stadioane, tabere sau board games, ce îi leagă e dorința de a fi acolo, pentru copii lor.
- Săptămâna trecută, patru mame ne-au povestit ce soluții găsesc pentru o vară pe placul celor mari și mici. Citește mai multe, aici.
Alex Zamfir, scriitor și antreprenor, tatăl lui Mark (13 ani)
„Când devii tată de adolescent, realizezi că timpul nu mai este prietenul tău. Realizezi că – mai degrabă mai devreme decât mai târziu – vei deveni dispensabil în viața copilului tău, sau cel puțin în timpul lui liber. Întrebarea pe care ți-o puneai mereu în copilăria lui timpurie – «Oare vara asta o să am timp și pentru mine?» – a devenit «Oare vara asta o să fie ultima în care o să mai vrea să petreacă timp cu mine?».
Așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face, cred eu, este să devii mult mai conștient de toate aceste lucruri: că el a crescut, că are nevoie să experimenteze, că are nevoie să se desprindă de tine pentru a se putea reîntoarce la un moment dat și tot așa. Poți alege să fii mai prezent și mai dornic să faceți lucruri împreună, mai ales atunci când îți cere el să faceți lucruri împreună, fie că e vorba de un film, un ping pong sau o plimbare.
Căci poate, până la urmă, asta înseamnă să fii un părinte bun: copilul tău, devenit adult, să spună cândva: «Ai mei chiar au petrecut timp cu mine.»”
Bogdan Ciubuc, om de comunicare, tatăl Norei (8 ani)
„Prin comparație cu părinții noștri, suntem niște părinți în vârstă. În plus, bunicii – cei care mai sunt – locuiesc departe de București, așa că ne creștem fiica singuri. Avem însă privilegiul de a fi fost alături de ea în toate momentele care au contat. N-am ratat niciunul, de la primul pipi la serbarea de final de an școlar, de acum câteva zile. Cu excepția câtorva săptămâni din ultimii cinci ani, am fost în fiecare zi alături de copil.
Obișnuiam să ne temem de vacanțe. Cum biroul nostru de părinți și antreprenori e tot la noi acasă, primii ani au fost epuizanți. Unul dintre noi lucra, celălalt avea grijă de copil. Singura perioadă de răgaz erau cele trei-patru săptămâni cât Nora stătea la bunici. (Evident, o perioadă prea scurtă și pentru noi, și pentru bunici, și pentru copil.)
Din păcate, asta a fost singura soluție: copilul e un al doilea job, așa că a trebuit să planificăm cam tot ce facem – uneori, pe ore. Pe urmă, am învățat repede că a nu accepta neprevăzutul e rețeta cea mai sigură pentru o criză în familie. E important să te împaci cu ideea că, uneori, nu te poți ține de program și că asta n-o să strice nici copilul, nici relația de cuplu.
Da, copilul s-a culcat uneori la ore prea târzii, a stat prea mult la televizor sau pe tabletă sau a mâncat prea multe dulciuri. N-a fost până la urmă o tragedie. Cumva, am reușit să ținem în mare lucrurile sub control. Copilul nu a ajuns nici obez, nici dependent de ecrane.
Cât despre noi, supraviețuim cu doze mici de libertate și desprindere de job. Câte o seară la teatru sau la operă, cu ajutorul unei prietene de familie, studentă, care e mai mult parteneră de joacă decât babysitter. O carte seara, înainte de culcare. Facem cu schimbul și-i citim Norei povești înainte să adoarmă. Ieșim în trei în parc, la film, la teatru și concerte, cu orice ocazie. Plecăm la mare sau la munte. Uneori gătim sau facem curat împreună. Ne jucăm toți – Fazan e un hit, la fel și Catan și Nu te supăra, frate.
Pe scurt, încercăm să funcționăm ca o familie în care copilul are un rol activ. Și merge. Nu perfect, dar merge.”
Ionuț Bonoiu, strateg și specialist de conținut în zona de business, tatăl lui Mihai (12 ani)
„Pentru mine, vara e – în teorie – o perioadă în care pot construi lucruri frumoase împreună cu copilul, mai ales că zilele sunt mai lungi și am impresia că pot „înghesui” mai mult în ele. Mihai e foarte activ, cu multă energie – genul care n-ar refuza niciodată un meci, o drumeție sau o competiție. Așa că vacanțele noastre sau orice călătorie includ aproape automat opriri pe stadioane, vizite la meciuri de fotbal, baschet, handbal sau alte sporturi. Fiecare oraș are pentru el o hartă sportivă, cu echipe și arene de tot felul.
Ce funcționează pentru noi sunt activitățile fizice regulate și taberele – fie cele de familie (avem deja tradiția unei tabere și a unor ieșiri cu cortul în fiecare vară, alături de alte familii), fie cele în care merge singur, cu alți copii. Îi prind bine taberele de aventură – îl ajută să-și consume energia, să învețe lucruri noi și să-și testeze limitele. În plus, petrecem în fiecare vară măcar o săptămână și cu familia extinsă sau prieteni cu copii – iar asta schimbă complet dinamica.
Ce ne mai ajută sunt taberele urbane, pe care le alternăm cu alte activități, plus oferta de cursuri și ateliere online. Desigur, partea dificilă rămâne echilibrul: vacanța copiilor e lungă, concediul părinților scurt, iar taskurile nu se opresc. E o perioadă în care am mare nevoie de răbdare și capacitate de improvizație.
Încerc să fiu cât mai prezent pentru copil, să țin și toate lucrurile din birou – unde am mai multe pălării și (tot mai) multe proiecte în paralel – și să-mi păstrez, pe cât posibil, sănătatea mintală. Uneori iese. Alteori nu. Dar e bine și așa. Chiar dacă mai pierd oportunități profesionale, copilul rămâne prioritatea. De când suntem doar noi doi, de aproape cinci ani, am refuzat uneori proiecte importante doar ca să fiu aproape de el – are 12 ani, și e o etapă importantă, dar și complicată.
Ne salvează faptul că, în timp, am reușit să formăm o comunitate faină – oameni în care avem încredere și care fac lucrurile un pic mai simple. Prieteni, familie, dar și părinți cunoscuți prin grupuri online, care ne-au oferit idei sau soluții la care nu ne-am fi gândit. Cam asta e vara noastră: între stadioane, tabere și rare momente de odihnă. A, și meciuri directe între noi, fie în parc, fie pe Playstation, desigur.”
Alex Dascălu, director de creație, tatăl Ilincăi (9 ani)
„Căldura verii și vacanța copiilor nu schimbă cu nimic nevoia de a fi un tată implicat. Pentru mine e foarte important să păstrez un echilibru sănătos între viața personală și cea de familie pe tot parcursul anului.
Ce am învățat în cei 9 ani de când sunt tată? Să-mi aleg cu mai mare atenție bătăliile profesionale. Mail-ul urgent poate fi trimis și mâine dimineață. Proiectul cu deadline strâns poate, cu siguranță, să mai aștepte o zi. Timpul cu familia, nu. De multe ori punem foarte mare accent pe dezvoltare profesională, pe coaching sau pe strategii de career-mapping. Cred că trebuie să dăm la fel de multă atenție, dacă nu mai multă, dezvoltării noastre ca părinți, ca tați. Să fim prezenți, atenți și implicați în ceea ce îi interesează cu adevărat pe copiii noștri, indiferent că e vacanță sau nu.
Mă ajută foarte mult să simt că sunt aproape de copilul meu. Că o înțeleg și că pot să îi ofer ceea ce are nevoie. Că putem să petrecem timp împreună și să ne simțim bine amândoi. Indiferent că mergem în vacanțe, în parc, sau doar stăm în casă și ne jucăm Minecraft împreună, e important ca părinte să fii prezent și să relaționezi cu copilul de la același nivel. Dacă vreau să fiu partenerul ei de joacă, în acele momente chiar trebuie să fiu partenerul ei de joacă, nu un tată care explică cum trebuie să facă sau care o ceartă că nu a făcut bine.
Vara vine cu oportunitatea de a petrece mai mult timp afară. Putem explora lumea din jurul nostru, fie că e în oraș, la mare sau la munte. Învățăm împreună despre lucrurile care ne înconjoară și cred că asta e cel mai important. Să învățăm împreună, să fim aproape de copii și să nu ne temem să recunoaștem că nu le știm pe toate și că învățăm și noi alături de ei.”
* Interviurile au fost scurtate și editate pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru
Social Media Manager: Adina Zoican
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!