Interviu de Adriana Moscu
Melania Medeleanu are peste douăzeci de ani de experiență în presă și o formare care leagă jurnalismul de psihologie și logopedie. A început să fie pasionată de cuvinte din adolescență, mai întâi în scris, apoi la radio și televiziune, iar această relație timpurie cu vocea și expresia a devenit, în timp, un instrument de lucru.
Astăzi, coordonează Asociația Zi de BINE, unde dezvoltă proiecte sociale dedicate copiilor și adulților vulnerabili. Un duș mobil care a ajuns în sate din Moldova și oferă acces la igienă pentru sute de copii. Un autobuz transformat în afterschool social lângă Brașov. Proiectul CREAATiV, primul centru rezidențial de stat pentru adolescenți cu probleme de consum de substanțe, amenajat în cadrul Spitalul de Psihiatrie Voila. Sunt doar câteva dintre inițiativele asociației, care pornesc din nevoi concrete și se construiesc cu sprijinul comunității.
În paralel, Melania lucrează cu oameni care vor să se exprime mai limpede și mai asumat. Susține cursuri de dicție și vorbit în public, în cadrul cărora pune accent pe relația dintre voce, încredere și felul în care cineva își face loc într-o conversație sau într-un spațiu public.
Pentru Melania Medeleanu, comunicarea și binele au același punct de plecare: atenția față de oameni și curajul de a fi prezent și a schimba în bine viața celui de lângă tine.
Semne bune anul are
„Noul an vine pentru mine cu mai puțină grabă și mai mult adevăr. Cu decizii pe care n-aș fi crezut că voi fi capabilă să le iau, care nu-mi sunt la îndemână, dar de care sunt foarte mândră. Am decis că voi munci altfel, în alt ritm, ceea ce, pentru o workaholică așa, ca mine, e mare lucru.
Mi-am propus să petrec mai mult timp cu fiul meu, să nu mă mai prindă noaptea scriind proiecte, să stau mai puțin cu telefonul în mână. Calendarul până în martie e deja bătut în cuie, astfel încât să-mi permită să țin în continuare cursurile de dicție și public speaking, să particip la proiectele Asociației Zi de BINE și, în același timp, să dau din timpul meu celui care are cea mai mare nevoie de mine – copilul meu.”
După o perioadă lungă în presă, a ales să se implice în cauze sociale
„La un moment dat, poveștile nu mi-au mai fost suficiente. Simțeam că, dacă doar le spun, dar nu rămân lângă oameni după ce se sting camerele, lipsește ceva esențial. Presa m-a învățat să pun întrebări și să ascult, dar munca socială m-a învățat ce înseamnă să rămâi. Să fii acolo și când nu e spectaculos, și când e greu, și când nu mai e nimic de «povestit».
Pentru mine, a fi un adult bun începe cu o formă simplă, dar profundă de responsabilitate: să nu faci rău. Să nu lași oboseala ta, frustrarea ta, neputința ta să se transforme în violență pasivă pentru cei din jur. Uneori, nu rănim prin ce facem, ci prin ton, prin grabă, prin sarcasm, prin tăceri încărcate. A fi adult bun înseamnă să fii atent la aceste forme invizibile de agresivitate.”
Aprecierea nu ar trebui să vină din conformare
„Am învățat în copilărie că a fi «cuminte» înseamnă să nu deranjezi. Celebrul «să nu mă faci, mamă, de râs!» a fost cu mine pentru foarte multă vreme. Așa că am fost, aproape jumătate din viață, o «fată bună». Am tăcut nu din lipsă de idei, ci din dorința de a fi acceptată. Dar cei excesiv de cuminți sunt primii ignorați.
Mi-am găsit vocea greu și, când am câștigat-o, am înțeles că vine la pachet și cu un preț. Iar anul trecut, în contextul social și politic în care ne-am aflat, prețul pe care l-au plătit mulți dintre cei care au îndrăznit să vorbească despre lucrurile în care cred a fost semnificativ.”
Vocea se blochează din rușine, nu din lipsă de idei
„Chiar și în prezent, mulți copii din România par timorați când trebuie să vorbească în fața altora, inclusiv la școală. Îi blochează frica de a greși, nu frica de a vorbi. Copiii cresc într-un mediu în care greșeala e corectată rapid și public. Când greșeala devine rușine, vocea se blochează. Un copil o să vorbească atunci când știe că poate greși fără să fie umilit că va vorbi.
Un exemplu de exercițiu simplu care funcționează pentru copil atunci când simte că «își pierde vocea» este să îi spui să pună mâna pe piept și să simtă respirația. Apoi, să scoată un sunet fără sens, un «mmm» sau «aaa», fără să caute să sune frumos. Vocea nu se recâștigă din cap, ci din corp. Când corpul se liniștește, vocea urmează.”
Proiectele Zi de BINE: bullying, sănătate emoțională, consum de substanțe
„România are nevoie, înainte de orice, să vorbească mai devreme. Nu mai tare, nu mai moralizator, ci mai devreme. Avem tendința de a reacționa abia când lucrurile explodează: când copilul nu mai vine la școală, când adolescentul ajunge într-o criză, când apare un diagnostic sau o tragedie. Atunci ne întrebăm «unde am greșit?», dar, de cele mai multe ori, răspunsul e același: am tăcut prea mult.
Bullying-ul nu începe cu violență, ci cu mici umilințe tolerate. Suferința emoțională nu începe cu depresie, ci cu retragere, cu un copil care nu mai vorbește. Consumul de substanțe nu începe cu dependența, ci cu dorința de a amorți ceva ce n-a fost auzit la timp. Toate acestea cresc în tăcere, în lipsa unui adult care să întrebe, să observe, să rămână.
Avem nevoie de mai multă prevenție și mai puțină reacție de criză. De adulți – părinți, profesori, specialiști – care să fie antrenați să recunoască semnalele mici, nu doar să gestioneze urgențele. De spații sigure în școli și comunități, unde copiii și adolescenții să poată spune «nu sunt bine» fără teamă de etichete sau pedepse.
Și, poate cel mai greu, România are nevoie să învețe că vulnerabilitatea nu este slăbiciune. Că a cere ajutor nu e un eșec. Că sănătatea emoțională se construiește zilnic, prin conversații incomode, prin prezență constantă și prin curajul de a nu întoarce privirea atunci când e mai ușor să taci.”
Ce se schimbă când copiii sunt implicați activ
„Se simt văzuți. Nu sunt doar destinatari de programe, reguli sau informații, ci persoane ale căror idei contează. Am văzut asta foarte clar în proiectul KIT – Keep In Touch, un program de sănătate mintală pentru liceeni. Copii care, la început, stăteau în spate, vorbeau puțin și evitau contactul vizual, se schimbă vizibil în momentul în care sunt invitați să participe, nu doar să asculte.
Când îi întrebi ce cred, ce ar schimba, ce soluții văd ei, postura lor se modifică. Se îndreaptă. Vorbesc mai clar. Încep să își asume roluri. Nu pentru că li s-a cerut performanță, ci pentru că li s-a oferit încredere. Din acel moment, nu mai așteaptă să fie salvați de un adult «mai deștept», ci încep să contribuie.
În KIT, am văzut copii care au învățat mai mult din faptul că au fost luați în serios decât din orice prezentare teoretică. Implicarea activă le dă un lucru esențial: sentimentul că pot influența realitatea, că pot spune «asta nu funcționează» sau «aș face altfel». Și asta este, de fapt, baza responsabilității și a maturității.
Când copiii sunt parte din soluție, se mută din postura de vulnerabilitate în cea de participare. Iar această schimbare interioară – de la așteptare la acțiune – este una dintre cele mai puternice forme de educație pe termen lung.”
O rețea națională de suport în sănătate mintală și adicții la minori
„Prin proiectul CREAATiV, Asociația Zi de BINE, în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie Voila, a pus bazele primului centru rezidențial de stat din România dedicat adolescenților cu probleme de consum de substanțe. Proiectul a apărut din lipsa totală de servicii specializate pentru minori și din nevoia de a continua sprijinul și după externare, în comunitățile din care provin.
Experiența de la Spitalul de Psihiatrie Voila spune, fără menajamente, că intervenim mult prea târziu. Majoritatea adolescenților ajung acolo după ce semnalele au fost ignorate sau fragmentate: școala a văzut ceva, familia a simțit altceva, sistemul medical a intrat abia în ultimul moment. Lipsesc punțile reale dintre aceste lumi, iar în golul dintre ele, tinerii cad.
Dar experiența de la Voila spune și altceva, mai rar amintit: că sistemul nu e făcut doar din reguli, ci din oameni. Și că un manager bun, un medic implicat, un profesor care nu renunță pot schimba enorm. Am văzut direct ce se întâmplă atunci când cineva din sistem decide să fie mai mult decât «în fișa postului». Când există deschidere către ONG-uri, către comunitate, către soluții atipice, lucrurile se mișcă.
Un manager de la stat care spune «hai să vedem ce putem face împreună» în loc de «nu se poate» creează spațiu de speranță. Nu repară tot sistemul, dar poate schimba radical viața unor adolescenți. Și asta e important de spus: schimbarea nu vine doar prin reforme mari, ci și prin oameni care aleg să nu fie indiferenți.
Sistemul are lipsuri reale, dar are și puncte de lumină. Iar acolo unde există colaborare, curaj și responsabilitate umană, chiar și un sistem obosit poate deveni un sprijin real.”
Cum comunicăm cu copiii și adolescenții ca să devină oameni buni
„Trebuie să fim conștienți de felul în care noi, adulții, ne purtăm atunci când suntem obosiți, frustrați sau contrariați. Copiii învață bunătatea nu din ce le spunem, ci din cum ne văd reacționând. Dacă ridicăm vocea când nu mai avem argumente, dacă ironizăm, dacă pedepsim emoția, copilul va învăța că puterea vine din frică, nu din empatie.
Un copil «neascultător» este adesea un copil neauzit. În spatele unui comportament dificil se află aproape întotdeauna o emoție pe care nu știe cum să o pună în cuvinte. Rolul adultului nu este să corecteze imediat comportamentul, ci să traducă emoția: «Văd că ești furios», «Pare că ți-a fost greu». Când copilul se simte înțeles, comportamentul se schimbă de la sine.
Dar asta cere un lucru esențial: ca adultul să fie dispus să se uite la propriile reacții. Bunătatea se formează în siguranță – în felul calm în care punem limite, în disponibilitatea de a spune «am greșit», în capacitatea de a repara o relație după un conflict. Copiii nu devin oameni buni pentru că li se cere, ci pentru că au trăit, zi de zi, într-un climat de respect și coerență.
Pe de altă parte, să faci bine e simplu în gesturi, greu în consecvență. Răul e impulsiv. Binele cere răbdare și disciplină emoțională.”
Cum ne alegem cauzele într-o lume saturată de nevoi
„Nu trebuie să așteptăm cauza perfectă, momentul ideal sau resursele complete. De multe ori, vinovăția apare pentru că ne uităm la tot ce nu putem face și uităm să vedem ce este deja la îndemână. Ne paralizează gândul că nu putem salva tot, că sunt prea multe nevoi, prea multă suferință. Și abandonăm.
Cauzele nu se aleg din datorie, ci din ceea ce ne mișcă autentic. Dintr-o întâlnire, dintr-o poveste care nu ne mai iese din cap, dintr-o nedreptate care ne atinge personal. Vinovăția apare când facem lucruri «pentru că trebuie», nu pentru că simțim. Iar binele făcut din obligație obosește repede.
Nu e nevoie să știi tot drumul. E suficient să începi undeva. Să te implici cu ce ai: timp, competență, voce, atenție. Un copil ajutat, o comunitate susținută, o conversație deschisă – toate contează. Nu pentru că rezolvă totul, ci pentru că rup tăcerea.
Alege o cauză și începe. Chiar imperfect. Chiar mic. Binele nu cere eroism, ci consecvență. Și începe întotdeauna cu cineva care a decis, într-o zi, să nu mai amâne.”
Fără morală, fără discursuri și fără lecții explicite
„Bunătatea se cultivă prin felul în care trăim atunci când nu ne vede nimeni. Bunătatea nu se predă ca o lecție și nu se impune prin reguli. Ea se simte. Copiii o absorb din aerul în care cresc, din felul în care adulții vorbesc unii cu alții, din modul în care reacționează la greșeli, diferențe sau momente de tensiune.
Un copil învață bunătatea când vede un adult care pune limite fără să umilească. Când aude cum vorbim despre cineva care nu e de față. Când observă dacă avem răbdare cu cei mai slabi sau mai înceți, dar și cu noi înșine. Bunătatea se transmite prin ton, prin gesturi mici, prin consecvență.
De aceea, nu e nevoie de discursuri mari despre «a fi bun». E suficient ca un copil să trăiască într-un spațiu în care greșeala nu e pedepsită cu rușine, în care diferențele nu sunt ironizate, în care conflictele se repară, nu se ascund. Bunătatea se cultivă în siguranță. Iar siguranța nu se explică – se simte.”
Ce se schimbă atunci când oamenii buni își găsesc vocea și încep să vorbească
„Se schimbă ritmul conversației, dar se schimbă și calitatea ei. Atunci când oamenii buni tac, spațiul public ajunge să fie dominat de cei mai vocali, nu neapărat de cei mai competenți sau mai lucizi. Iar asta creează dezechilibru: ideile bune rămân în umbră, iar mesajele stridente ajung să pară norma.
Când oamenii buni își găsesc vocea – și o voce antrenată, clară, bine structurată – nu doar că îndrăznesc să vorbească, dar sunt și ascultați. Competența schimbă totul. O idee spusă bine are șanse reale să circule, să convingă, să adune oameni în jurul ei. În munca mea de trainer, văd des oameni care au intenții bune și valori solide, dar care nu reușesc să le ducă mai departe pentru că vocea lor nu e sigură, discursul nu e clar sau emoțiile îi blochează.
Când aceste lucruri se așază – respirația, structura, prezența – se întâmplă ceva esențial: mesajul nu mai este o reacție, ci o invitație. Vocea nu mai rănește, nu mai apasă, nu mai cere atenție cu forța. Ea adună, creează spațiu de dialog și echilibru. Oamenii buni care vorbesc bine nu devin agresivi, ci credibili.
Iar într-o lume polarizată, credibilitatea este una dintre cele mai puternice forme de influență. Când bunătatea se întâlnește cu competența, vocea devine un instrument real de schimbare, nu doar o intenție frumoasă.”
Ce ar fi bine să audă mai des copiii de la adulți, dar aud foarte rar?
„Nu trebuie să fii perfect.”
„E în regulă să nu știi încă.”
„Sunt aici.”
Cine este Melania Medeleanu atunci când nu muncește și nu face proiecte „de bine”
„Adevărul e că încă descopăr. Mult timp m-am definit prin ce fac – prin proiecte, prin impact, prin utilitate. Când munca ta e legată de sens și de binele altora, fie că vorbim de cauze sociale sau de lucrul cu oamenii în sala de training, e foarte ușor să te identifici doar cu rolul de sprijin. Să te întrebi cine ești doar în măsura în care ești necesară.
Ca trainer, petrec mult timp ținând spațiu pentru alții: îi ajut să-și găsească vocea, să capete curaj, să se așeze în propriul adevăr. Tocmai de aceea am învățat, uneori greu, că nu pot face asta onest dacă nu știu să mă opresc. Dacă nu îmi dau voie la tăceri în care să mă aud și eu. La plimbări fără obiectiv, la conversații simple, la timp care nu produce nimic vizibil.
Mult timp am crezut că să nu faci nimic e o formă de egoism. Azi simt că e o formă de responsabilitate profesională și umană. Pentru că un adult obosit, golit, care nu se mai oprește niciodată, ajunge inevitabil să lucreze din automatism, nu din prezență. Iar vocea pe care o antrenez la alții riscă să devină mecanică dacă nu am grijă și de a mea.
Așa că atunci când nu muncesc «de bine», încerc să am grijă de omul care va putea face bine mâine. Chiar dacă, uneori, nu știu exact cine e. Știu doar că, în vremurile astea atât de agitate, are nevoie de un ritm nu mai rapid ci mai lent ca să rămână adevărat.”
Câteva recomandări „de bine” de la Melania Medeleanu:
– Un film: Pay it forward/Dă mai departe! (despre ideea simplă de a face un bine dezinteresat și de a-l transmite mai departe, astfel încât un gest mic să declanșeze o reacție în lanț);
– O carte pentru copii: Micul prinț (o poveste despre responsabilitate, prietenie și felul în care învățăm să avem grijă unii de alții, spusă din perspectiva unui copil care vede lumea mai limpede decât adulții);
– O carte pentru oameni mari: Cele 10 tipologii umane (Dexter Dias explică, pe baza psihologiei și a științelor sociale, ce ne motivează comportamentele și deciziile, de la frică și apartenență până la curaj și responsabilitate);
– Un cântec: Leave the Light On (Beth Hart cântă despre vulnerabilitate, dependență și dorința de a rămâne conectat atunci când lucrurile se destramă);
– Un joc: Cal la C3 (o trimitere ludică la șah, un joc care antrenează răbdarea, gândirea strategică și capacitatea de a lua decizii fără grabă).
* Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!