Elena Calistru / Foto: Arhiva personală
Elena Calistru este activistă civică și fondatoarea organizației Funky Citizens, una dintre cele mai active inițiative civice din România în domeniul transparenței, educației civice și luptei cu dezinformarea. Lucrează de peste zece ani în societatea civilă și dezvoltă proiecte naționale și internaționale dedicate bunei guvernări, finanțelor publice și responsabilizării instituțiilor publice. Sub coordonarea ei, Funky Citizens a lansat și prima platformă de fact-checking din România, factual.ro.
Din martie 2025, Elena dezvoltă și un podcast – Cum se face, găzduit de platforma Recorder, unde intervievează oameni care au ales să se implice în comunitate și să contribuie activ la schimbare.
În paralel, coordonează activitatea Funky Citizens în cadrul unui proiect național de transformare digitală pentru tineri, cu scopul de a crește literația digitală a adolescențilori și să le ofere instrumente pentru a naviga în siguranță mediul online.
Totodată, împreună cu echipa ei, organizează ateliere în școli și comunități din toată țara, unde tinerii învață cum funcționează propaganda, algoritmii, campaniile electorale și cum pot fi manipulați în mediul digital – dar și cum pot reacționa responsabil.
Discuția de față are loc într-un context național tensionat, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, programat pentru 18 mai. Un moment în care societatea este tot mai polarizată, iar tinerii cresc într-un mediu digital fragmentat, cu tot mai multe bule informaționale.
Am vorbit cu Elena Calistru despre cum consumă adolescenții informația, cum pot fi manipulați online și viceversa, cum se pot feri de manipulare, ce rol au părinții și profesorii în formarea gândirii critice și de ce implicarea civică a tinerilor e mai importantă ca oricând. În plus, Elena oferă idei concrete și resurse utile – de la ateliere în care elevii simulează campanii electorale, până la expoziții interactive despre propagandă și fake news – pe care le putem adapta acasă, în clasă sau în proiecte educaționale.
– Cum consumă azi adolescenții informație? Ce îi prinde, ce ratează și unde sunt vulnerabili?
Obiceiurile de consum s-au schimbat clar. În primul rând, pentru că vorbim despre o nouă generație, care a crescut cu tehnologia. Obiceiurile lor de consum sunt influențate de acest context. Apoi, structural, felul în care funcționează atenția acestei generații e diferit. Există o distanță mare între a fi crescut digital și a fi crescut analog (adică fără internet, rețele sociale sau ecrane omniprezente), cum a fost în cazul generației mele.
Din perspectiva asta, vedem că, în primul rând, consumă mult mai mult conținut online – ceea ce e cumva de la sine înțeles. În al doilea rând, vorbim despre o capacitate de atenție mai scăzută. Și dincolo de atenția mai scăzută, vorbim despre o disponibilitate mult mai redusă de a aloca timp pentru a înțelege lucrurile în profunzime.
Am observat direct acest fenomen începând cam cu clasa a VII-a, a VIII-a, până mai sus. Dar, ca să merg și într-o direcție mai constructivă, observ că, atunci când le acorzi atenție – atenție reală, umană – copiii și adolescenții devin foarte receptivi. Prin proiectele noastre, exact asta încercăm să facem. Impresia mea e că le lipsește tocmai acest tip de atenție.
– Ce se întâmplă la un atelier de educație media digitală organizat de voi? Ce soluții ați găsit ca să-i atrageți în povestea asta?
– Atelierele noastre sunt foarte diferite. Avem un proiect de educație digitală la care lucrăm cu mai mulți parteneri. Unul dintre ei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), colaborează cu profesorii și lucrează pe zona educației formale, în timp ce noi intervenim mai degrabă în zona informală.
Acolo ne concentrăm pe formate experimentale. Avem, de pildă, ateliere scurte, de o oră, în care simulăm o campanie electorală pentru șeful clasei. Elevii trebuie să convingă prin dezbateri, materiale sau diverse strategii, ca ceilalți să-i voteze.
Un alt exemplu: am avut recent o expoziție realizată cu sprijinul Ambasadei Britanice, care s-a numit Pe urmele minciunilor. Am amenajat un spațiu dedicat, unde au venit profesori însoțiți de clase de elevi, iar noi am organizat ateliere interactive despre cum funcționează propaganda.
Puteau analiza inclusiv ziare din perioada comunistă. Am creat un chatbot prin care își puteau genera propriile tipuri de fake news. Aveam și un televizor vechi, din perioada comunistă, modificat astfel încât să poți urmări discursurile de la Revoluție și să le compari cu ce se întâmpla în realitate.
– Ce tip de conținut atrage adolescenții? Cât de conștienți sunt de ce apare în feed-ul lor și cât de mult îi prind mesajele superficiale sau violente?
– Există niște zone polarizate în rândul tinerilor, dar dacă ne uităm la obiceiurile lor de consum, se conturează și niște tendințe comune. Legat de asta, în ianuarie 2025, cei de la CJI au publicat un studiu foarte bun despre cum văd tinerii influencerii, cum consumă știri și ce obiceiuri media au. Oferă date clare și utile. (N. red.: Printre concluziile studiului: TikTok, Instagram și YouTube sunt cele mai populare platforme în rândul elevilor de gimnaziu și liceu; 6 din 10 liceeni cred că o informație este adevărată dacă le confirmă ceea ce știau deja; iar majoritatea nu verifică în profunzime sursele, considerând informația credibilă doar pentru că apare în mai multe locuri.)
Un element comun este apetitul pentru conținut care are un impact puternic – nu neapărat în sens ideologic, ci prin efectul emoțional pe care îl produce. E ca și cum ar fi fost bombardați cu informații atât de mult timp, încât acum au dezvoltat un fel de rezistență. Ca să le captezi cu adevărat atenția, trebuie să creezi un mic șoc sau o emoție puternică.
Asta încercăm și noi la ateliere. De exemplu, îi provocăm să dovedească afirmația „Mama mea mă iubește”. Își dau seama repede că unele lucruri nu pot fi demonstrate concret, ci au nevoie de un sistem de referință, de valori, pentru a fi înțelese și asumate.
Un alt exercițiu pe care îl facem e să le spun că afară e noapte, deși e clar zi. Când protestează, îmi aleg zece aliați din sală care repetă împreună cu mine: „Afară e noapte”. Apoi le spun: „Uite, suntem majoritatea, asta e voința poporului”. În acel moment, ei încep să înțeleagă cum funcționează presiunea de grup și cât de ușor se poate deforma realitatea atunci când te bazezi doar pe numărul celor care susțin o idee.
Ce facem, de fapt, e să vorbim despre știință, despre fapte clare. Iar exemplele asteasunt gândite să provoace o reacție emoțională și să-i scoată puțin din zona de confort. Poate par simpliste, dar tocmai de aceea funcționează. Fac apel la lucruri pe care le poate înțelege oricine.
– România are unele dintre cele mai scăzute scoruri la competențele digitale de bază din UE, cel puțin conform statisticilor. Cât de mult ar trebui să-i preocupe asta pe părinți și pe profesori?
– Foarte, foarte mult. Ce am înțeles, din perspectiva noastră, venind din zona non-guvernamentală, e că nu poți trata competențele digitale slabe punând responsabilitatea exclusiv pe școală, pe părinți sau pe societate în general. Ai nevoie de o abordare integrată.
Trebuie să te asiguri că aceste competențe digitale se formează la mai multe niveluri: la școală, printr-un efort conștient; acasă, prin atenția familiei la ce se întâmplă în zona digitală; și în societate, prin oportunități reale de învățare.
Noi organizăm uneori ateliere demonstrative sau exemple punctuale cu copiii, dar în general formăm oameni din comunitate – alte organizații locale, studenți – care duc mai departe activitățile. Partenerii noștri intervin și în sistemul formal, ceea ce e esențial, pentru că astfel mesajul ajunge la toți copiii, constant.
Pe de altă parte, uneori, copiii sunt mai dispuși să ne asculte pe noi tocmai pentru că venim din afara sistemului formal – iar asta, pentru ei, e automat mai interesant.
Lucrăm mult cu tineri, inclusiv cu voluntari foarte tineri – unii dintre ei erau încă minori, așa că a trebuit să le cerem acordul părinților. Cu ajutorul lor am dezvoltat materiale explicative care au avut un impact real.La un moment dat, am creat o versiune adaptată a Constituției României, împreună cu zece tineri designeri. A avut un mare succes, chiar dacă era un obiect fizic, o carte.
– Suntem aproape de turul doi al prezidențialelor. Mai sunt tinerii interesați de politică? Și ce putem face, ca societate, ca să-i implicăm și să le arătăm că votul lor chiar contează?
– E important să ne uităm, de exemplu, la exit-poll-ul de la alegerile trecute. (N. red.: din noiembrie 2024.) O treime dintre tinerii care au votat au ales partide extremiste. Pentru mine, ăsta e un semnal de alarmă. Arată că o parte dintre ei sunt deja radicalizați, iar alta e complet apatică sau ignorată.
Presupunem greșit că tinerii nu sunt interesați de politică. Așa ajung foarte puțini candidați să le vorbească direct, iar golul e umplut de mesaje antisistem. Iar reacția lor e firească: „Uite, cineva chiar ne vorbește – hai să-l susținem, măcar din frondă”.
Mai e și o lipsă serioasă de cunoștințe despre ce înseamnă, de fapt, curentele extremiste – fascism, legionarism, comunismul real din România. Asta face ca tinerii să fie foarte vulnerabili în perioadele electorale.
Trebuie să vorbim cu ei acolo unde sunt și, dacă putem, alături de influenceri care pot fi parteneri reali, nu doar figuri plătite. Nu vorbesc despre propagandă, ci despre o conversație sinceră, despre ce înseamnă un vot informat.
Anul trecut am avut o experiență bună, tot cu influenceri. Nu le-am spus oamenilor ce să voteze – suntem o organizație neutră – dar am insistat pe ideea de a fi atenți la dezinformare.
– Ce le-ai recomanda părinților care spun: „Nu înțeleg TikTok, dar copilul meu stă acolo ore în șir. Ce fac? Îi limitez accesul? Îl supraveghez? Intru și eu acolo să văd despre ce e vorba?”
– Le-aș recomanda să citească iGen (n. red.: în română, Generația internetului) de Jean Twenge. Am discutat cartea și în clubul nostru civic de lectură, cu părinți și tineri. E bazată pe date științifice și arată clar ce efecte are lumea digitală asupra copiilor, mai ales sub 14 ani – vârsta la care pare că impactul e cel mai puternic.
Sunt schimbări clare, inclusiv biologice, în felul în care evoluează generațiile. Un prim pas pentru orice părinte este să înțeleagă, până la capăt, care poate fi impactul lumii online asupra copiilor. Statisticile din carte m-au șocat – mai ales în ce privește creșterea depresiei.
– Din observațiile tale, cât de mult s-a deteriorat sănătatea mintală în rândul tinerilor din generația digitală?
– Sănătatea mintală a tinerilor s-a degradat semnificativ. Au crescut ratele de depresie, de tentative de suicid, iar asta e vizibil și în date, dar și în discuțiile directe cu ei. Ce mi se pare relevant în cartea iGen e felul în care pune problema: ne străduim să-i protejăm pe copii de pericolele lumii fizice, dar nu avem aceeași grijă față de lumea online, pe care mulți dintre noi nu o înțelegem pe deplin.
Autorul dă exemplul parcurilor în care ne jucam când eram mici – păreau periculoase, te puteai răni ușor. Între timp, am creat spații de joacă sigure, cu plastic, protecții, totul controlat. Avem grijă cum merg copiii la școală, cu cine sunt, cum traversează. În lumea fizică am construit siguranță. În cea online, însă, nu. Și acolo tinerii își petrec majoritatea timpului. Iar pericolele sunt reale, chiar dacă nu se văd imediat.
Suntem și noi la început, învățăm din mers cum să construim narațiuni care să contrabalanseze fake news-urile, dar fără să sune moralizator: „nu face aia, că nu e bine”.
– Cum ar trebui să fie aceste narațiuni – pozitive, oneste? Cum le construim?
– Nu cred neapărat în narațiuni „pozitive” în sensul idealizat. Cred mai degrabă în onestitate și vulnerabilitate. În deschiderea unor discuții în care nu venim ca adulți care „știu mai bine”. Cele mai bune conversații pe care le-am avut cu tineri au fost cele în care doar am stat și am ascultat – le-am înțeles temerile, nesiguranțele, întrebările.
Cred că e important să găsim aliați în rândul celor de vârsta lor. Noi, adulții, avem tendința, uneori involuntar, să fim moralizatori. De aceea, în ultima vreme, prefer ca interacțiunile directe să fie făcute de colegii mei mai tineri – ei știu mai bine cum să se apropie și cum să vorbească pe bune cu cei de vârsta lor.
E nevoie de recunoașterea propriilor limite. Să înțelegi că sunt lucruri pe care poate nu le poți vedea sau înțelege complet. Tocmai de aceea e important să identifici zonele în care altcineva poate avea acele conversații dificile sau sensibile, în locul tău – dar să te asiguri că ele există.
Și pentru generația noastră a fost la fel. Sunt conversații pe care nu le-am putut avea cu părinții noștri. Important este, totuși, să le avem cu cineva.
– Vorbeam de fake news. Cum le explicăm copiilor ce e util, ce e riscant și cum să folosească sistemele AI responsabil?
– Cred că trebuie să începem cu ideea că există două tipuri de conținut generate de AI care ajung la tineri.
Primul e cel vizual – imagini, video, deepfakes. Aici e esențial ca ei să înțeleagă un lucru simplu: dacă o imagine sau un video îți provoacă o emoție puternică – furie, frică, revoltă – trage aer în piept și uită-te din nou. Întreabă-te dacă nu cumva e manipulat.
E important să vorbim despre empatie: cum ar arăta un deepfake ar fi făcut despre tine? Deja există cazuri grave de revenge porn cu ajutorul AI-ului.
Al doilea tip de conținut e cel „filtrat” de algoritm. AI-ul care stă în spatele platformelor sociale îți servește conținut care îți confirmă ce crezi deja. Asta te face să vezi lumea într-un singur fel.
Și aici e pericolul: algoritmii nu sunt transparenți și creează pentru fiecare dintre noi o realitate separată. Un exercițiu simplu e să stai într-o cameră cu alți cinci-zece oameni, să puneți telefoanele pe masă și să vedeți ce vă arată aceeași platformă. Veți descoperi că, deși sunteți în același loc, trăiți în realități online complet diferite.
Trebuie să înțelegem că același AI care ne dă exact ce vrem ne poate îndepărta de ceilalți.
– Dacă ai putea pune un mesaj scurt pe toate telefoanele adolescenților din România, ce ar spune acel mesaj?
– Trage aer în piept și gândește-te de două ori. Ești mai deștept decât crezi!
– Și dacă ai avea 30 de secunde să le transmiți un mesaj părinților și profesorilor, despre rolul lor în lupta cu dezinformarea?
– Știu că e greu să intrăm într-o zonă care ne sperie, cum e cea a dezinformării. Dar în momentul în care recunoaștem că avem o problemă, ca adulți, avem și șansa să schimbăm ceva. Și asta începe cu grijă, cu atenție și cu timp acordat celor mai tineri dintre noi.
*Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru. Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!