Text de Iulia Asproiu
Cristina Ștefan (n. 1989) a absolvit un masterat în Teoria și Practica Editării de Carte la Universitatea din București. A tradus volume de ficțiune (Sally Rooney, Intermezzo, 2025) și nonficțiune (Naomi Watts, Șefa la menopauză, 2025), Gabor Maté, Minți împrăștiate, 2024), precum și literatură pentru copii (T.C. Shelley, Monstrul care nu era; Miranda Hart, Fetița care și-a pierdut zâmbetul). A colaborat cu mai multe edituri în calitate de redactor și a realizat interviuri și reportaje pentru Dilema veche, Matca literară, Adevărul. În prezent, este editor coordonator la Curtea Veche Publishing.
Am discutat cu Cristina Ștefan despre cum se schimbă cultura în rândul tinerilor, dar și despre cum și ce formate mai citesc ei astăzi, în contextul digital în care trăim.
Tinerii intră astăzi în cultură fragmentat și prin ferestre mici: un reel pe social media care durează câteva secunde, un citat decupat ori salvat, un roman sau o recomandare de la un booktokker (n.red: creator de conținut care vorbește despre cărți pe TikTok). Pentru mulți adulți, pare o ruptură de la lectura „reală”, însă pentru tineri, e o adaptare la un flux cultural care pare că nu încetinește niciodată.
Lectura nu a dispărut, și-a schimbat doar traseul prin care este găsită, spune Cristina Ștefan. Ea nu pune declinul lecturii pe seama „capriciilor generației Z”, așa cum este de multe ori portretizată în media; tinerii nu au renunțat la povești și nici nu fug de ele, ci doar de forma în care adulții insistă să le livreze. Ele sunt mai vizuale, mai rapide, mai emoționale, dar la fel de pline de sens.
„Pe de o parte, studiile arată că cititul în profunzime dezvoltă creativitatea și activează creierul în moduri în care clipurile scurte și în secvențe ultrarapide, servite de algoritmi, nu o pot face. Pe de altă parte, spune-i asta unui adolescent sau chiar unui adult cu telefonul mereu în mână și nu vei obține decât o încruntătură și ochi dați peste cap. Da, un citat pus pe Instagram sau un teaser dintr-un vlog nu au aceeași putere narativă ca un întreg roman citit cap-coadă, dar, pus de profesori în altă ramă, chiar și «ad’ să-l pupe mam’mare că trece» are potențial de memizare și poate ajunge mai simplu și mai rapid la adolescenți.”
Pentru Cristina, TikTok, Instagram sau YouTube nu sunt dușmanii lecturii. Sunt autostrăzi de popularizare, locuri în care adolescenții testează povești, emoții, teme și își construiesc un filtru personal. Ea vorbește despre fragmente precum reel-uri, citate salvate, teasere video, ca despre niște „porți de intrare” în povești mai lungi, atunci când sunt puse în context de către profesori, părinți sau creatori de conținut, și nu ca despre înlocuitori ai unui roman citit integral.
„Poate că e de găsit aici o strategie de supraviețuire culturală și de adaptare prietenoasă la generația Z, în locul simplelor critici. Nevoia de povești nu s-a pierdut și îndrăznesc să cred că nu se va pierde vreodată, dar forma poveștilor cu siguranță s-a schimbat. […] Chiar și un citat salvat în Notes sau un reel trimis prietenilor poate fi oricând o invitație la mai multă profunzime.”
Cristina observă că, pentru mulți adolescenți, algoritmul și formatele scurte au și un rol de filtrare: le permit să „testeze” rapid mai multe lumi narative, de la fantasy la romance, și să decidă abia apoi în ce carte „merită” să investească timp, fie ea în format tipărit, ebook sau audiobook.
Dar aici apare întrebarea: Ce îi face pe adolescenți să aleagă o carte?
Primul factor este exemplul. „Cel mai puternic magnet e chiar cititul – e esențial să-i vadă atât pe adulții care-i îngrijesc, părinți, educatori și membri ai familiei extinse, cât și pe colegi sau prieteni, cu o carte în mână sau un audiobook în căști, ca alternativă la (doom)scrolling-ul pe telefon.”
În viziunea ei, adolescenții au nevoie de libertate și validare culturală: să fie tratați ca pe niște cititori reali, nu ca pe niște elevi care „trebuie să citească”.
„Ca adolescentă milenială timidă și introvertită, pentru mine, cărțile au fost un refugiu și o salvare, așa cum sunt telefoanele cu platformele lor variate de socializare sau jocuri pentru adolescenții de azi. O comunitate care se strânge regulat pentru un club de carte mi-ar fi fost de mare folos în adolescență. Gândirea critică se antrenează mai ales în urma dialogului și mai puțin în izolare.”
Cristina vorbește despre importanța „tribului cultural”: cluburi de lectură dedicate tinerilor, comunități în jurul unor vloggeri de carte sau simple grupuri de prieteni care își împrumută cărți și discută despre ele, ca forme prin care lectura devine o experiență împărtășită cu cei din jur.
Ce ar recomanda unui adolescent în 2026?
„Povești care comunică și în care se comunică. Povești care-i ascultă și povești care-i înțeleg. Povești care nu încearcă să le îndese cu forța o lecție în cap, ci care le arată o altă lume și îi fac să-și pună singuri întrebări.”
Cristina nu oferă recomandări generice. Alege povești care pot deschide conversații, nu doar checklist-uri literare.
„Dacă le place Adam Silvera, atunci le pot recomanda Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong și Sfârșitul lui Eddy Bellegueule de Édouard Louis – două romane extraordinar de bine scrise despre masculinitate și fragilitate, despre relații de familie și despre traiul în precaritate, care ar emoționa pe oricine.
Romanul grafic Leap al Siminei Popescu e, la rândul său, o poveste minunat ilustrată despre prietenia dintre două dansatoare și despre primii fiori ai iubirii. De asemenea, oricare dintre primele romane ale lui Sally Rooney, Conversații cu prieteni sau Oameni normali, precum și Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante, ne permit să tragem cu ochiul la discuții și relații uneori stânjenitoare și pline de anxietate, care ne ajută să ne reamintim că nu suntem singuri.
Eu sunt Malala, autobiografia activistei Malala Yousafzai, scrisă alături de jurnalista Patricia McCormick, e o poartă către altă lume, una terifiantă, în care muzica e un păcat, femeilor le e interzis să umble singure pe stradă, iar fetelor, să meargă la școală.
Altă poveste care m-a atins profund este O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Mark Haddon – de-a lungul anilor, am ajuns de două ori la spectacolul regizat de Bobi Pricop la Teatrul Național București, cu Ciprian Nicula în rolul lui Christopher, tânărul neurodivergent care pornește într-o aventură uluitoare.
Și, nu în ultimul rând, pentru cei pasionați de lumi fantastice, merită explorate și reinterpretările literare ale universurilor de supereroi, precum romanele și romanele grafice inspirate din Wonder Woman. Fiica războiului de Leigh Bardugo sau seria Batman de Scott Snyder, sunt un minunat început, la fel și clasica serie Stăpânul Inelelor a lui J.R.R. Tolkien (nu mă satur de ele) sau Elias și spioana Cărturarilor de Sabaa Tahir.”
La această listă de titluri, Cristina Ștefan adaugă și alte forme culturale: „Spectacolul Solaris, în regia aceluiași Bobi Pricop, e o adaptare după romanul science-fiction al lui Stanisław Lem, extraordinar de bine pusă în scenă și potrivită pentru cei tineri, de găsit la Teatrul Excelsior”.
„Singuri, debutul în regie al actorului Tudor Cucu-Dumitrescu, la Centrul Cultural Lumina”. „La Teatrul Metropolis se joacă Operele complete ale lui William Shakespeare (pe scurt), puse în scenă și jucate de adolescenți – un spectacol distractiv și educativ.”
„HBO difuzează documentarul Tata, regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, care înfățișează o poveste intimă a relației dintre un tată și fiica lui, care sigur va da de gândit oricărui adolescent. Pe Netflix: Are You There God? It’s Me, Margaret, The Squid and the Whale. La cinematograful Elvire Popesco din București rulează săptămânal animații și filme pentru întreaga familie”.
„Ar citi, dar nu pot sta concentrați.” Cum arată o strategie reală de reîntoarcere spre lectură?
Cristina respinge narativul vinovăției care apasă adesea asupra adolescenților. Nu lipsa voinței este problema, ci suprastimularea și ritmul lumii în care cresc.
„La fel ca mulți adulți, îmi imaginez că mulți adolescenți se simt vinovați că reușesc să se concentreze prea puțin sau deloc în fața unei cărți – și nu e vina lor, într-o lume tot mai rapidă, care le solicită atenția din toate părțile.”
Propunerile ei sunt blânde și funcționale:
- începe cu proză scurtă;
- citește trei pagini pe zi, nu un capitol;
- creează un mic ritual (în pat, dimineața, în pauză);
- audiobook-uri pentru plimbări, drum spre școală sau când faci ordine în cameră;
- mergi în spații unde ești înconjurat de cărți (bibliotecă, anticariat, ebook);
- citește cu alții, nu singur.
„După multe ore solicitante de școală, alergat acasă, teme și meditații, cheful de citit poate să ajungă undeva la coada listei. O abordare prietenoasă, cam ca vârful degetului scufundat în apa unui râu, le-ar putea fi de ajutor.
Eu mă țin cu dinții de citit în pat, înainte de somn, bine înfășurată în plapumă și cu pisicile alături. Important e să găsim punți mici, prietenoase, spre lumea poveștilor. Restul vine de la sine.”
Autoare: Iulia Asproiu
Managing-editor: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!