Adrian Șonka, cercetător și astronom: Există un interes mare pentru astronomie în București, mii de oameni trec lunar pragul Observatorului Astronomic din Capitală

de Dorian Ilie

Cerul nu mai e la modă. De fapt nici nu știu dacă a fost vreodată. În ziua de azi cu siguranță, nu. În schimb vedem stele verzi de la atâtea reeluri pe Instagram și intrăm în adevărate găuri negre atunci când nu mai lăsăm telefonul din mână cu orele. Cerul, mai ales cel al nopții, îți oferă zero dopamină, nu cântă, nu dansează și nici nu te provoacă să-ți faci vreun selfie. 

O cupolă neagră cu sute de ochi strălucitori privește înapoi spre Pâmânt. Astronomia, cândva o știință reputată, a ajuns să fie astăzi, mai ales în România, o cazemată în care doar o mână de cercetători mai privește către stele și își pune întrebări. Altădată, o reflecție filosofică asupra umanității, privitul cerului este astăzi, o activitate deloc productivă, neprofitabilă și care nu îți oferă nimic concret. Într-o lume obosită și epuizată aici pe Pâmânt, uneori relaxarea poate veni de la stele.

Am vrut să aflu mai multe despre recenta misiune Artemis 2 către Lună, despre planete și stele, despre astronomie, cercetare, dar și despre cele mai populare conspirații astronomice din România, așa că am stat de vorbă cu Adrian Șonka, cercetător și astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, care are o experiență de lucru cu publicul în domeniu de peste 25 ani. 

În tot acest timp Adrian Șonka a susținut numeroase prezentări pentru public, în școli și licee, ba chiar a ținut o prelegere despre astronomie și la o petrecere a burlacilor. În ultimii ani a scris mai multe cărți dedicate copiilor și adolescenților, printre care Farfurism planetar, Universul exotic, O plimbare prin Univers și Ghidul micului astronom prin Univers, aceasta din urmă fiind cea mai populară carte a sa, fiind editată în trei ediții. Lui Adrian Șonka îi plac cărțile de popularizare a științei ale lui Neil de Grasse Tyson, seria Dune, dar și seria lui Cixin Liu, trilogia ce conține Problema celor trei corpuri, Pădurea întunecată și Capătul morții.

Câte stele sunt pe cer?

N-am scris cărți ca să deștept națiunea, am zis că mai bine decât să scriu pe blog, mai bine scriu cărți. Ghidul micului astronom este cea mai populară carte pe care am scris-o, s-au scos trei ediții până acum. În ea povestesc celor mici cum să descopere cerul, ce găsești pe cer, când să te uiți, cum să te uiți. În carte am folosit mult simțul umorului, mai ales la adresa părinților și profesorilor. 

Mai am o carte tot pentru copii, care se cheamă Universul exotic, unde explic cum funcționează o stea, o planeta, dar cu recorduri și lucruri ieșite din comun. Copiilor le place umorul, le plac superlativele, și mai ales le place să nu ia totul în serios. Cu alte cuvinte, 80% divertisment și 20% informație. Cred că așa îi cucerești.

Cu privire la prezentările în școli, pentru elevi, mă duc oriunde, oricând și oriunde sunt chemat. Am fost odată și la o petrecere a burlacilor să țin o prelegere. La școli de stat mă duc gratis, iar la școli private percep o taxă modică. Copiilor mici le țin prezentări despre recorduri astronomice, de exemplu care este planeta cu cel mai lung an, care este cea mai mare stea din galaxie, cea mai mică, câte stele sunt pe cer, etc. Apropo, să știți că sunt aproximativ 1,4 miliarde de stele pe cer, stele până la care s-a măsurat distanța desigur. Tot pe cer mai sunt alte 3,2 milioane de galaxii, iar o galaxie are în medie între 200 și 400 miliarde de stele. Faceți voi calculele! 

Mai am o prezentare prin care le arăt copiilor Universul, cum se vede cerul de pe alte planete, despre asteroizi, etc. În general copiilor le plac chestiile cu explozii sau să pui în perspectivă mărimile, de exemplu încep prezentarea cu o banană, apoi le prezint o vacă, o piramidă și apoi Pluto, să zicem, ca să-și facă o idee despre mărimea lucrurilor.  Deși copii sunt viitorul, eu cred că soluția educațională este tot la părinți. Părinții sau mai degrabă viitorii părinți trebuie educați. Până la urmă părintele este cel care cumpără o carte. Poate este bine să vorbim cu liceenii, ei vor fi următorii părinți în 10-15 ani. Cu un părinte de 40 de ani deja e mai greu. 

Observatorul Astronomic din București, singurul din România deschis seara

La Observatorul Astronomic avem deschis cinci zile pe săptămână de la 14 la  22, oamenii vin de obicei dupa ora 19, când se mai lasă soarele și se pot face observații astronomice cu telescopul, dacă cerul este senin. Vin sute de oameni pe săptămână, uneori avem și câte o mie. Există un interes mare pentru astronomie, de aceea am avea nevoie de un observator mai mare în București. Cu un observator mai mare am putea face mai multe expoziții, pe mai multe etaje. Partea bună la observatorul nostru este că este singurul observator din România ce are program cu publicul seara, în mod regulat. Mai sunt și alte observatoare în țară, vreo cinci sau șase, dar care au planetariu în marea lor majoritate. Să te uiți la planete și stele direct prin telescop, în România nu prea ai unde, decât la noi. 

Aselenizarea și Pământul plat, cele mai populare conspirații astronomice din România

O să vorbesc doar despre comentariile de pe internet, pentru că oamenii nu vin să spună astfel de lucruri la Observatorul Astronomic, le este rușine. Cea mai populară conspirație de pe internet este cea legată de aselenizare, iar pe locul doi este cea legată de Pământul plat, cumva ele merg mână în mână. Cel mai probabil dacă crezi într-una dintre conspirații vei crede și în cealaltă. 

De ce nu este Pământul plat? În primul rând, din România vezi un cer, din Africa de Sud vezi alt cer, îl vezi rotit, inversat. Dacă toți am fi pe același Pământ plat am vedea cu toții același cer, însă nu este cazul. În al doilea rând, noi știm cum se formează planetele, sunt niște legi ale fizicii, simple, de bază, iar planetele nu se pot forma altfel decât rotunde, nu se pot forma în formă de disc. La început, Pământul era fierbinte, iar asta înseamnă că existau elemente topite, care s-au scurs în interior, într-un nucleu solid, mai dens decât restul suprafeței, nucleu care astfel avea mai multă gravitație atrăgând astfel o forma rotundă. În al treilea rând, oamenii în trecut au pornit pe mări și oceane într-o anumită direcție și s-au întors prin altă parte. Dacă Pământul era un disc acei oameni nu se mai întorceau vreodată, decât tot pe unde plecaseră.

Cei care cred că Pământul este plat, cred că nici Luna nu există, cel puțin nu așa cum există ea în realitate, ci este un obiect aflat la 20 km de Pământ. Acești oameni nu înțeleg ce este Luna, deși satelitul natural al Pământului a fost explorat de numeroase țări, care au trimis sonde. Totuși este imposibil ca atâtea zeci de țări să se pună de acord ca să ne păcălească. Ar trebui să existe o conspirație internațională extrem de elaborată, ceea ce ar fi extrem de complicat. 

Conspiraționiștii mai cred că Pământul este acoperit de un firmament, de o cupolă, de care se lovesc asteroizii. Dar întreb și eu: nu lucrează nimeni la cupola aceasta? S-o repare, s-o întrețină? Cam ciudat, nu? Cred că conspiraționiștii sunt oameni nemulțumiți de sine și de viața lor și automat au devenit anti orice formă de autoritate, inclusiv cea științifică. O văd mai degrabă ca pe o expresie a frustrărilor și a supărărilor. Este normal să nu-ți convină ce se întâmplă în lume, să fii nemulțumit de starea de fapt a lucrurilor, însă acești oameni au mers mai departe.

România alocă 0,13% din PIB cercetării, pe ultimul loc în UE

Bugetul de 0,13% din PIB dedicat cercetării este unul de subzistență, în care se finanțează mai degrabă salariile cercetătorilor, acest buget nefiind orientat către inovație, ca în alte țări.  În unele instituții ale statului se dau salarii doar pentru 11 luni, iar eu lucrez într-una dintre acestea. Nici măcar nu vorbesc despre buget în plus, ci despre minimul necesar care nu este asigurat deloc.

Cel mai probabil cercetarea nu este corect înțeleasă de către politicieni, de aceea este și subfinanțată.  Nu există în momentul de față o misiune împotriva științei și a cercetării, dar acesta este nivelul celor care conduc România, politicienii se gândesc la altele, nu se gândesc la cercetători. Pe de altă parte cercetătorii din România nu sunt deloc vizibili, nici nu știi că există, singurii vizibili, cât de cât, sunt cei de la meteorologie, astfel că ei par mai util societății decât restul. Popularizarea științei ar trebui făcută și de cercetători, nu doar de pasionații din domeniu, dar acest efort mănâncă timp, și oricum nu ar fi plătit, pentru că cercetătorii sunt deja ocupați cu norma lor zilnică. 

Cercetarea astronomică în România, praf de stele

În România nu se întâmple foarte multe la capitolul cercetare în astronomie sau astronautică. Totuși, recent cei de la Institutul de Științe Spațiale au făcut un satelit de 10 cm, satelitul EMISAR, primul satelit românesc de telecomunicații conceput, construit și testat integral în România. Satelitul a  fost lansat cu succes pe 30 martie 2026, la bordul unei rachete Falcon 9 (SpaceX). Noi nu lansăm sateliți în România, deoarece ar fi mult prea scump, sateliții se lansează cu rachete din străinătate. 

Mai exista și Institutul Astronomic al Academiei Române, unde lucrează aproximativ 15 cercetători, și care mai are filiale la Cluj-Napoca și lași, cu alte cuvinte circa 30 cercetători în astronomie toată țara, ceea ce reprezintă un număr foarte mic, este ca și cum n-ar exista. În România mai există o școală care se ocupă cu studierea asteroizilor, în special a celor care sunt în apropierea Pământului, care sunt undeva la 40,000. Mai există și specializări pe sateliții artificiali și meteori, adică „stelele căzătoare”, dar cam atât. 

Cel mai mare telescop din România are o dimensiune infimă pentru cercetări serioase

Poți face descoperiri științifice cu instrumente mari de ultimă generație, în niciun caz cu instrumentele pe care le avem la dispoziție în România. În România cel mai mare telescop de cercetare are 60 cm, cam cât o pizza mare, în timp ce un telescop cu care poți face cercetare serioasă are minim doi metri. Ca să vă faceți o idee SUA au un telescop de patru metri în diametru cu care fotografiază tot cerul în trei zile. În trei nopți au descoperit 11,000 de asteroizi noi.  

Ar fi bine să se construiască un telescop de doi-trei metri, dar pentru asta ai nevoie și de o clădire de calculatoare, camere, trebuie să-l pui într-o zonă cu nopți senine, de exemplu în zona Mării Negre, unde trebuie să ai măcar 200 de nopți senine pe an. Acolo s-ar putea face un centru de cercetare în astronomie, unde să vină tinerii, studenții, să faci o investiție pentru viitor. Un telescop performant ar atrage tineri care vor să facă cercetare. Apoi dacă 500 de elevi de liceu, să zicem, vor să se facă astronomi, trebuie să faci și o facultate de astronomie, or în momentul de față în urma noastră nu vine nimeni, din păcate. Nu există facultatea de astronomie, astfel că cine vrea să lucreze în astronomie, vine de la alte facultăți, precum fizică, inginerie, matematică sau informatică. 

Misiunea Artemis 2 a pregătit omenirea pentru primii oameni pe Lună

Pentru a ajunge pe Lună este nevoie de mai multe misiuni de pregătire înainte. Tehnologia folosită pentru misiunea Apollo, cea din anii 1970, s-a pierdut, ca atare nu s-a mai făcut nimic de atunci în această direcție, tehnologia nu a mai avansat, iar cei de la NASA au luat-o de la capăt cu testarea. 

Acum câțiva ani au testat racheta și modulul Orion pe care le-au trimis până la Lună și înapoi fără echipaj uman, iar acum, în cadrul misiunii Artemis 2, s-a testat dacă oamenii pot trăi ok în modul timp zece zile cât a durat misiunea. Cu alte cuvinte a fost o misiune premergătoare unei alte misiuni care va avea ca scop trimiterea oamenilor pe Lună. 

Ce s-a învățat acum în misiunea Artemis 2 va fi folosit pentru a îmbunătăți viitoarea misiune umană de pe Lună. La sfârșitul anului viitor va avea loc misiunea Artemis 3, iar următoarea, nu știm când, va fi aselenizarea cu oameni. Până acum oamenii au mers mai degrabă în jurul Pământului, astfel că am învățat cumva să trăim în spațiul cosmic, însă doar în apropierea Pământului. Acum, oamenii vor să cucerească alte corpuri cerești, care toate sunt foarte departe de noi, inclusiv Luna. Ca să vă faceți o idee Stația Spațială Internațională (SSI) se află la 400 km de Pământ, în timp ce Luna se află la o distanță medie de 384,000 km, adică de aproximativ 961 ori mai mare față de distanța dintre SSI și Pământ.

Când vom trimite primii oameni pe Marte?

Luna este un pas premergător misiunii spațiale către Marte, însă acest lucru se va întâmpla doar după ce oamenii vor pune bazele unei misiuni permanente pe Lună. Până la misiunea umană către Marte vor trece zeci de ani, iar asta abia după o prezență stabilă umană pe Lună timp de ani de zile. Din misiunea Artemis 2, s-au învățat mai degrabă chestiuni inginerești, despre cum funcționează sistemele în general, de exemplu toaleta, care în timpul misiunii s-a defectat. 

În misiunea Apollo de acum 50 de ani nu exista toaletă, de exemplu. Nu s-au învățat chestiuni științifice, ci inginerești mai degrabă, iar multe dintre acestea, din trecut, au ajuns să fie folosite în viața de zi cu zi. Apoi cred că cu toții ne-am simțit bine în cele zece zile de misiune Artemis 2, că sunt oameni acolo sus, nu cred că s-a supărat nimeni din această cauză. 

Autor: Dorian Ilie

Managing-editor: Florinela Iosip