Diana Stănculeanu, psiholog: „Nu poți cumpăra confortul social al copilului tău. Cel mai eficient este să construiești o relație în care el să se simtă acceptat necondiționat”

9.2K

Interviu de Alma-Maria Coman

Diana Stănculeanu este o reputată psihoterapeută și expertă națională în sănătate mintală, recunoscută pentru claritatea și empatia cu care decodează comportamentele copiilor și adolescenților. În viziunea sa, manifestările adolescenților de astăzi, adesea etichetate de adulți drept superficiale, cum ar fi dorința de a avea haine de firmă, sneakersi la modă sau gadgeturi de ultimă generație, nu sunt simple capricii materiale, ci simboluri ale căutării identitare și ale unei nevoi profunde de apartenență și validare socială.

Diana Stănculeanu colaborează cu mai multe ONG-uri pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei, dar și cu BCR, în cadrul programului  ,,Școala de Bani”,  un program de educație financiară activ de peste zece ani care a desfășurat sute de ateliere pentru tineri și profesori din toată țara. 

Am început discuția cu ceea ce adolescenții văd online și pericolele mesajelor toxice. Într-o eră digitală în care algoritmii de pe TikTok sau Instagram amplifică presiunea consumului prin comparații neîntrerupte, la nivel global, experta avertizează că interdicțiile sau predicile morale sunt ineficiente. 

Viziunea sa propune o alternativă sănătoasă: mutarea accentului de pe valoarea obiectelor pe valoarea relațiilor, ghidarea financiară prin autonomie controlată, dreptul de a greși și, mai ales, construirea unui spațiu de siguranță.

Nevoia de apartenență și importanța acceptării necondiționate acasă

,,Adolescența a fost întotdeauna o perioadă de căutare intensă a identității, în care întrebarea <<cine sunt eu?>> se traduce adesea, mai ales în primii ani, prin întrebarea <<cum arăt în ochii celorlalți?>>. Nevoia de acceptare și de apartenență la grup este una dintre cele mai puternice forțe care animă creierul adolescentului, iar cercetările în neuroștiințe ne arată că, la această vârstă, creierul este semnificativ mai sensibil la semnalele sociale decât în orice altă etapă a vieții. 

Hainele, gadgeturile și sneakersii nu sunt, deci, simple capricii – sunt simboluri ale unui loc în ierarhia socială, sunt răspunsuri la o nevoie reală și profundă de validare. Când adultul înțelege asta, conversația se schimbă fundamental: în loc de <<nu mai fi superficial>>, devine <<înțeleg că îți dorești să te simți bine și să simți că aparții, hai să vorbim despre asta.>>

Cel mai eficient lucru pe care adulții îl pot face este să construiască și să mențină o relație în care adolescentul să se simtă văzut și acceptat necondiționat – nu pentru hainele pe care le poartă sau gadgetul pe care îl are, ci pur și simplu pentru că există. 

Studiile despre atașament și reziliență ne arată că adolescenții care se simt suficient de în siguranță și acceptați acasă sunt mai puțin vulnerabili la presiunile externe, pentru că au deja un răspuns interior la întrebarea „sunt suficient de bun?”. 

În loc să critice comparațiile sau să minimalizeze importanța lor, adulții pot pune întrebări dintr-un loc al curiozității:„Ce crezi tu că înseamnă să fii cool la voi în clasă?” sau „Te-ai simțit vreodată judecat pentru ceva ce aveai sau nu aveai?”. Apoi, să asculte răspunsul fără grabă și fără lecții pregătite la final.”

Cum vorbim cu adolescenții despre haul-urile interminabile de pe internet

,,Explicația directă „valoarea ta nu e în lucruri”, deși corectă, rareori funcționează cu un adolescent. Asta nu pentru că ar fi lipsit de înțelepciune, ci pentru că, la această vârstă, creierul este mai receptiv la mesajele emoționale și la experiența trăită decât la argumentele logice livrate de un creier rațional și matur. 

Mai eficientă decât predica este conversația care îl ajută să observe singur mecanismul: <<Ai observat că, după ce cumperi ceva ce îți doreai mult, senzația bună durează câteva zile și apoi dispare? Ce crezi că se întâmplă acolo?>>.  Cercetările în psihologia consumului arată că satisfacția adusă de obiecte este de scurtă durată. Fenomenul se numește hedonic treadmill, iar expunerea repetată la conținut de tip haul sau unboxing antrenează creierul să asocieze fericirea cu achiziția, nu cu experiența sau cu relația.

Cel mai convingător contra-argument pe care îl poate oferi un adult nu este o lecție de valori, ci propriul exemplu și propriile povești despre ceea ce îi aduce satisfacție reală și de durată. 

Adolescenții sunt sensibili la autenticitate și la ipocrizie deopotrivă; vor simți imediat dacă adultul predică ceva ce nu trăiește. În schimb, o conversație sinceră despre un moment în care adultul însuși a cedat unei achiziții impulsive și s-a simțit nesatisfăcut după, sau despre ce anume îi dă cu adevărat un sentiment de valoare personală – o reușită, o relație, un act de curaj sau de generozitate – poate deschide un dialog real. 

Scopul nu este să convingem adolescentul să nu mai vrea nimic, ci să îl ajutăm să dezvolte o privire critică față de mesajele pe care le primește zilnic și să înceapă să distingă între dorința lui autentică și dorința construită de un algoritm.

Capcana vinovăției părintești și beneficiile limitelor oneste

,,Presiunea resimțită de părinți este reală și profundă, și înrădăcinată în ceva extrem de uman: dorința de a-și proteja copilul de suferință. Nimeni nu vrea să vadă că al său copil se simte exclus, diferit sau inferior în grupul de prieteni – iar această teamă este amplificată de rețelele sociale, care oferă o fereastră permanentă, 24 de ore din 24, în viețile celorlalți și în ceea ce oferă sau nu oferă alți părinți. Așa se face că această presiune ajunge să fie epuizantă: odată ce ai satisfăcut o dorință, apare alta, iar cursa nu se mai termină. 

Psihologic vorbind, primul pas pentru gestionarea ei este recunoașterea sinceră a faptului că nu poți cumpăra confortul social al copilului tău. Integrarea lui în grup depinde de cu totul alte lucruri decât de brandul de pe tenișii lui.

O perspectivă valoroasă vine din cercetările lui Brené Brown și ale altor specialiști în vulnerabilitate și conectare: copiii care se simt cel mai în siguranță social nu sunt cei cu cele mai multe lucruri, ci cei care au un simț solid al identității proprii și abilitatea de a forma relații autentice . Ori, acestea se construiesc acasă, în relația cu părintele, nu în magazin. 

Părinții care reușesc să iasă din capcana presiunii sunt adesea cei care au putut să aibă o conversație onestă cu copilul lor despre resursele familiei, despre ce este posibil și ce nu, fără dramă și fără rușine.”

Prea mult vs. prea puțin: ce îi costă pe copii

,,Ambele extreme reprezintă, în fond, o dificultate a părintelui de a tolera disconfortul copilului: una îl elimină preventiv prin abundență, cealaltă îl ignoră prin rigiditate. Copilul care primește tot ce dorește fără să aștepte, fără să muncească pentru asta și fără să înțeleagă de unde vin lucrurile, pierde ocazia de a-și dezvolta două abilități esențiale: toleranța la frustrare și capacitatea de a amâna gratificația. 

Cercetările clasice în psihologia dezvoltării au arătat că abilitatea de a amâna o recompensă este asociată cu performanțe mai bune în viața adultă, reziliență mai mare și relații mai sănătoase. Un copil căruia nu i s-a creat niciodată ocazia de  a aștepta un timp mai îndelungat pentru îndeplinirea unei dorințe, ajunge adult cu o toleranță scăzută la orice formă de așteptare sau efort susținut.

La polul opus, copilul căruia nu i se oferă nimic dincolo de strictul necesar riscă să internalizeze mesajul că dorințele lui nu contează, că bucuria și plăcerea sunt luxuri nejustificate, și poate dezvolta o relație tensionată și vinovată cu banii sau cu propria fericire. 

Dacă ar fi să pun în balanță cele două extreme, aș spune că, paradoxal, a oferi prea mult costă mai mult pe termen lung – nu financiar, ci emoțional și în termeni de dezvoltare, pentru că privează copilul de experiența importantă a dorinței amânate, a efortului depus și a satisfacției câștigate.”

Cum se construiește echilibrul

,,Echilibrul în parenting nu este o formulă matematică și cu siguranță nu arată la fel pentru toate familiile – el se construiește în dialog, în observarea atentă a copilului și în înțelegerea nevoilor lui reale, care nu coincid întotdeauna cu dorințele lui imediate. O regulă simplă, dar greu de aplicat consecvent, este să ne întrebăm de fiecare dată când suntem pe cale să spunem da sau nu: ”Fac asta pentru binele lui sau ca să scap eu de disconfortul de a-l vedea nemulțumit?” Această întrebare, pusă sincer, ne poate orienta foarte repede spre o decizie mai echilibrată. Copilul are nevoie să îl simtă pe părinte ferm și cald în același timp, un adult care poate spune înțeleg că îți dorești asta și, totuși, acum nu este posibil, fără să se simtă vinovat și fără să cedeze la primul val de nemulțumire.

Practic, echilibrul înseamnă să includem copilul sau adolescentul în conversație și, la vârstele mai mari, chiar în decizii. Să îi explicăm cum funcționează bugetul familiei, ce este o prioritate și ce este un moft, ce se poate cu efort și economie și ce rămâne în zona visurilor pentru mai târziu. Familiile în care banii și dorințele se discută deschis, fără rușine și fără dramă, cresc copii care au o relație mai sănătoasă cu resursele, cu limitele și cu propria capacitate de a face alegeri.”

De ce manosfera poate fi atât de seducătoare

,,Ceea ce găsesc adolescenții în conținutul manosferei nu este, în primul rând, informație despre bani sau succes – este un răspuns emoțional la întrebări profunde cu care se luptă adesea în tăcere: <<Sunt suficient de bun?>>, <<Sunt suficient de bărbat?>>, <<De ce simt că lumea nu mă ia în serios?>>. Acești influenceri sunt abili în a identifica durerea reală a multor băieți: frustrarea față de eșec, rușinea față de vulnerabilitate, confuzia legată de ce înseamnă să fii bărbat într-o lume care a schimbat rapid regulile. La toate aceste trăiri, ei oferă o explicație simplă și o soluție aparent la îndemână: dacă ești bogat, puternic și dominant, toate problemele dispar. Este o narațiune care seduce tocmai pentru că atinge ceva real, chiar dacă soluțiile propuse sunt extrem de nesănătoase.

La vârsta adolescenței, creierul este în mod special vulnerabil la mesajele de identitate – adică la orice îi spune <<asta este cine ești tu>>, <<ăsta este locul tău în lume>>. Identitatea de gen este una dintre cele mai intense zone de construcție în această perioadă, iar băieții primesc, în spațiul public, mesaje adesea contradictorii și confuze despre ce înseamnă masculinitatea. Manosfera vine cu o certitudine reconfortantă, cu o comunitate aparentă și cu un limbaj de putere care compensează, măcar la suprafață, sentimentul de inadecvare și de nesiguranță. 

Cercetările despre radicalizarea online arată că intrarea în aceste comunități este rareori bruscă. Ea se face prin conținut mai neutru, gradual, prin algoritmi care duc mereu mai adânc, mai extrem. De aceea este nevoie ca adulții să înceapă conversațiile despre masculinitate, valoare și succes mult mai devreme, înaintea algoritmilor.”

Ideea că banii definesc valoarea unui bărbat. Cum poate schimba acest mesaj toxic percepția despre viață a unui tânăr în formare

,,Un băiat de 14-17 ani care internalizează mesajul că valoarea lui personală se măsoară în bani se află în fața unui adevăr dureros: el nu are, la această vârstă, aproape niciun control real asupra resurselor financiare proprii, ceea ce înseamnă că ecuația îl condamnă, din start, la un sentiment de inferioritate și de insuficiență. 

Acest mesaj nu îl motivează, ci îl paralizează sau, și mai periculos, îl împinge spre scurtături: admirarea excesivă a celor care au reușit rapid și prin orice mijloace, disprețul față de munca onestă și gradată, un cinism timpuriu față de efort și perseverență. La o vârstă la care creierul abia începe să construiască o relație cu concepte precum amânarea gratificației, planul pe termen lung și valoarea intrinsecă a muncii, un astfel de mesaj poate distorsiona profund întreg sistemul de valori.

Pe termen lung, relația cu banii a unui adolescent care a crescut cu această narațiune tinde să fie una anxioasă și instabilă: banii nu mai sunt un instrument de viață, ci un barometru constant al valorii proprii. Când îi are, se simte valoros; când nu îi are, trăiește o rușine acută. Această dinamică este asociată cu comportamente compulsive de consum, cu asumare excesivă de riscuri financiare și cu o dificultate cronică de a construi o relație stabilă și matură cu munca și cu resursele. Cel mai important lucru pe care un adult îl poate face este să ofere o narațiune alternativă concretă și credibilă despre ce înseamnă reușita. Una care include efort, timp, greșeli dar și sens, nu doar numărul din cont.”

Dialogul cu adolescenții în programele BCR

,,Ceea ce m-a surprins în munca directă cu adolescenții în proiectele de educație financiară, este cât de disponibili sunt să vorbească despre bani atunci când li se creează un spațiu în care nu sunt judecați și nu li se țin prelegeri. Adolescenții sunt adesea percepuți ca dezinteresați sau superficiali în raport cu subiectele ”serioase”; atunci când întrebările vin cu adevărat dintr-un loc al curiozității față de ei (”Cum ai luat decizia asta?”, ”Ce ai simțit când ți s-au terminat banii înainte de weekend?” etc.), ei se deschid și aduc în conversație nu doar experiențe personale, ci și o capacitate de reflecție pe care uneori adulții o subestimează.

Un alt lucru care mi-a rămas este cât de vizibile sunt, în comportamentele financiare ale adolescenților, modelele de acasă. Nu cele predate explicit, ci cele trăite zilnic. Adolescenții care nu au văzut niciodată un adult discutând calm despre un buget sau luând o decizie financiară chibzuită pornesc la drum fără repere interioare solide sau sănătoase. Adolescenții crescuți în familii în care banii erau subiect de anxietate sau de rușine reacționează adesea la conversații despre finanțe cu tensiune sau cu evitare.”

Diana Stănculeanu la EduFin Fest 2023 Foto: BCR

Cum formăm o relație sănătoasă cu banii

,,Relația cu banii este, de cele mai multe ori, o relație emoțională înainte de a fi una financiară, și se formează mult mai devreme decât ne imaginăm – adesea în primii ani de viață, din modul în care adulții din jur vorbesc despre bani, îi cheltuie, îi ascund sau se ceartă din cauza lor. Până în adolescență, copilul a absorbit deja un întreg set de convingeri implicite: că banii sunt sursa principală de conflict în familie, că a vorbi despre ei este rușinos, că a nu-i avea te face mai puțin valoros sau, dimpotrivă, că a-i cheltui impulsiv e un mod de a te simți mai bine pentru scurt timp. Înainte de orice lecție de educație financiară, merită să explorăm alături de adolescent ce simte atunci când are sau nu are bani, ce îi provoacă anxietate, ce îl face să cheltuiască impulsiv. Dedesubtul oricărui comportament financiar se află o emoție.

O ghidare sănătoasă a adolescenților în relația cu banii înseamnă să îi ajutăm să înțeleagă că banii sunt un instrument, nu o dovadă a valorii lor personale, și că relația suficient de bună cu banii presupune trei lucruri: să îi câștige prin efort propriu (chiar și mic, chiar și simbolic), să decidă conștient cum îi cheltuie (inclusiv să greșească și să suporte consecințele) și să înțeleagă că amânarea gratificației nu înseamnă sacrificiu, ci respect și decizie conștientă.

Asta m-a convins și mai mult că educația financiară nu poate fi separată de educația emoțională, că înainte să îi înveți pe adolescenți să economisească sau să bugeteze, trebuie să înțelegi ce simt ei față de bani și de unde vine sentimentul acela.”

Presiunea socială nu e nouă, dar amploarea ei este fără precedent

,,Presiunea socială în adolescență nu este o invenție a erei digitale,ea a existat în fiecare generație, sub forme diferite. Sociologii și psihologii au documentat de mult timp modul în care adolescenții au folosit îmbrăcămintea, muzica, obiectele și apartenența la grupuri pentru a-și negocia identitatea și locul în ierarhia socială. Ceea ce era sneakerul de firmă în anii ’90 era ceva în generația anterioară, cu siguranță va fi altceva în generația care urmează. Din perspectivă psihologică, mecanismele rămân aceleași: nevoia de apartenență, frica de excludere și căutarea validării externe.

Ceea ce este cu adevărat nou și fără precedent istoric este amploarea și viteza cu care presiunea socială ajunge acum la adolescenți. Generațiile anterioare se comparau cu colegii de clasă, cu vecinii, cu personajele din reviste sau de la televizor – categorii limitate și cu o anumită distanță față de viața reală. 

Adolescentul de astăzi se compară simultan cu milioane de versiuni atent filtrate și editate ale altor oameni, 24 de ore din 24, fără posibilitatea de a ieși cu adevărat din această bulă decât adormind. Cercetătorii în psihologia rețelelor sociale, printre care Jean Twenge și Jonathan Haidt, au arătat că această expunere continuă la comparații sociale este asociată cu creșteri semnificative ale anxietății, depresiei și nesiguranței în rândul adolescenților, în special al fetelor.”

Greșelile, mijloc de învățare financiară

,,Responsabilitatea financiară nu apare peste noapte și nu se predă printr-o singură conversație. Ea se construiește treptat, prin experiențe concrete și prin acordarea unor doze progresive de autonomie. Este complet firesc ca un adolescent de 13-14 ani să facă greșeli financiare: să cheltuie tot ce are pe ceva de care s-a plictisit a doua zi, să împrumute fără să returneze, să nu înțeleagă de ce 200 de lei se duc atât de repede. Aceste greșeli nu sunt eșecuri ale educației, ci materia primă a educației financiare – cu condiția să nu fie ignorate sau sancționate aspru, ci discutate cu calm și cu întrebări care îl ajută pe adolescent să facă propriile conexiuni. ”Ce crezi că s-a întâmplat? Ce ai face diferit data viitoare?” valorează mai mult decât orice lecție pregătită în avans.

Conflictele în familie apar adesea atunci când așteptările adulților sunt nerealiste față de stadiul de dezvoltare al adolescentului sau atunci când responsabilitatea financiară este introdusă ca pedeapsă, nu ca privilegiu. Creierul adolescentului, cu cortexul prefrontal încă în formare, nu este echipat să planifice pe termen lung cu aceeași eficiență ca un adult – și asta nu este o scuză, ci o realitate neurologică pe care trebuie să o ținem minte când ne fixăm așteptările.”

Ce poate face școala, dincolo de teorie

,,Cu siguranță, și școala are un rol extrem de important pe care, din păcate, prea puțin îl valorifică în acest moment. Educația financiară poate fi integrată firesc în mai multe discipline: matematica oferă contextul perfect pentru calcule de buget, dobânzi și planificări financiare simple; orele de dirigenție pot găzdui conversații despre valori, decizii și presiunea consumului; economia, acolo unde este predată, ar putea deveni mult mai ancorată în situații reale și relevante pentru viața adolescenților. 

Ceea ce funcționează cel mai bine în spațiul școlar nu sunt lecțiile frontale despre tipuri de conturi bancare, ci proiectele practice: un buget pentru o excursie reală, gestionarea unui fond de clasă, simularea unor decizii financiare cu consecințe vizibile.

Dincolo de curriculum, profesorii pot avea o influență semnificativă prin modul în care vorbesc sau nu vorbesc despre bani, muncă și valoare. Un profesor care povestește cum a luat o decizie financiară, cum a greșit și ce a învățat, sau care abordează cu calm și fără rușine inegalitățile economice vizibile în clasă, face mai mult pentru educația financiară a elevilor decât un manual. Școala mai poate contribui și prin colaborări cu organizații, programe externe și prin crearea unor spații (cluburi, proiecte, dezbateri) în care adolescenții să exploreze aceste teme în mod activ și între ei. Colegii sunt, la această vârstă, una dintre cele mai puternice surse de influență, iar o conversație bine facilitată între adolescenți despre bani, dorințe și valori poate fi mult mai eficientă decât aceeași conversație venită de la un adult.”

Pentru părinții și adolescenții interesați de o relație mai sănătoasă cu banii, resurse găsiți pe scoaladebani.ro. Aici veți găsi inclusiv cursul gratuit „Conversația despre bani cu adolescenții”, cu instrumente concrete pentru discuții deschise despre finanțe, economisire și gestionarea resurselor.

Profesorii care vor să aducă subiectul banilor la clasă, indiferent de materia pe care o predau, găsesc instrumente utile pe lifelab.ro. 

*Material realizat cu susținerea BCR.

 

Autoare: Alma-Maria Coman

Managing-editor: Florinela Iosip