Daniela Arion, alumnă Teach for Romania: „Sunt director de școală de 11 ani, am prins și pandemie, dar anul ăsta a fost cel mai greu”

9.1K

Interviu de Oana Racheleanu

S-a încheiat un an școlar care a fost supus, încă de la început, mai multor măsuri de austeritate: norma didactică a crescut pentru prima dată în 30 de ani, peste 500 de școli au fost comasate, clasele s-au mărit, plata cu ora a fost masiv redusă. Bursele de performanță și de reziliență au dispărut; cele de merit au criterii mai stricte. În total, circa 1,5 miliarde de lei au fost tăiate din sprijinul financiar pentru elevi. Totodată, programul „Masă sănătoasă” (pentru un milion de copii) a fost amânat până în 2027, iar aproape 400 de profesori au demisionat în primele luni de școală.

Scopul declarat al Ministerului Educației a fost unul strict fiscal: evitarea unei crize bugetare acute. Ministrul Daniel David a susținut că și educația a contribuit la deficit, mai ales prin creșterile „nesustenabile” ale cheltuielilor cu resursa umană și cu fondul de burse.

Școlile vulnerabile, în special din mediul rural, au fost afectate de aceste măsuri de austeritate, iar organizații precum Teach for Romania le cunosc cel mai bine.

De 13 ani organizația recrutează și pregătește profesori și învățători pentru școlile publice din România, în special pentru cele mai dezavantajate comunități. Din cei 500 de alumni ai programului, 60% aleg să rămână la catedră în școli publice, iar întreaga comunitate de profesori ajunge la peste 30.000 de copii. Organizația derulează, pentru al 13-lea an, un program de formare și mentorat dedicat profesorilor debutanți, în colaborare cu Ministerul Educației.

Despre cum le-au afectat munca în școli, dar și pe copiii din medii vulnerabile, am discutat cu Daniela Arion, învățătoare și directoarea Școlii Gimnaziale Mihai Vodă, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, alumnă Teach for Romania, și cu Mara Niculescu, director regional Centru-Vest, Teach for Romania.

Școala Danielei Arion

În total sunt 530 de copii în acest moment, de la grupa mică până la clasa a VIII-a. Avem doar doi copii care nu frecventează școala. În rest, vin pentru că le-am creat toate condițiile, am accesat tot felul de fonduri.

Burse sociale sunt vreo 100. Avem și ore remediale pentru copiii care au nevoie din fondurile PNRAS. La ciclul primar le oferim la aproape 100 de copii zilnic masă și rămân încă 4 ore la pregătiri cu învățătorii.

Suntem la 4 kilometri de Turda și ne bucurăm că nu se duc copiii spre oraș.

Cel mai greu an

Sunt de 11 ani director, am prins și pandemie, și greva profesorilor, dar cred că anul ăsta a fost cel mai greu din toată perioada de când sunt eu la conducere.

Am venit din vacanța de vară să refacem încadrările, pentru că a trebuit să punem câte două ore în plus fiecărui profesor. S-au pensionat doi colegi, colegele mele au dublă specializare, n-am adus profesor calificat pentru muzică și desen și am alocat orele profesorilor deja angajați. Așa am reușit să ținem toți oamenii în școală. Este important că acum pot să mă bazez pe ei pentru activitățile școlare, pentru cele de pregătire, pentru munca în proiectele educaționale pe care le facem. Că altfel ar fi pe drumuri între școli.

Ne străduim să avem colegi care fac meseria din vocație, care rămân peste program și fac pregătiri cu ei. Dar chiar și cu vocație, la un moment dat, obosesc și oamenii ăștia, pentru că e o muncă enormă.

Mi-a devenit și mie foarte greu, pentru că eu de la 4 ore am ajuns să fac 10. Am dublă specializare și predau toate orele de educație socială ca să-mi pot face norma de predare. Eu lucrez și pe proiecte europene, atunci când am timp. Cu tot cu activitățile din proiecte, ajung să fac cu copiii de multe ori și 14-16 ore pe săptămână, plus responsabilitățile ca director, care sunt tot mai multe.

Bursele dispărute

S-a redus numărul de burse de merit și s-au acordat numai la 15% din elevii fiecărei clase. Au fost copii din medii defavorizate care luau și bursă socială, și bursă de merit, și au pierdut-o pe cea din urmă. Și era un ajutor real pentru ei.

S-a scos și bursa de performanță, de care beneficiau elevii care obțineau rezultate foarte bune la concursuri și olimpiade și care, uneori, sprijinea tocmai copiii talentați din medii defavorizate, pasionați de anumite domenii și care reușeau să performeze în ciuda condițiilor. Acum există bursele de excelență, dar sunt pentru rezultate de vârf la olimpiade.

Școala noastră nu a fost foarte afectată de tăierea decontării navetei, pentru că avem microbuz școlar. Dar avem doi copii care coboară dintr-un sat de munte să vină la școala noastră și nu le pot deconta transportul, pentru că au școală în localitatea lor și aleg să vină la noi.

Clase mai mari, nevoi mai mari

A fost greu pentru că a crescut și numărul de elevi pe clasă. Noi nu eram nici la minim, nici la maxim cu numărul. Dar este foarte greu pentru că avem copii cu cerințe educaționale speciale în fiecare clasă, avem 24 de copii certificați. Lucrăm cu un consilier școlar care merge și la o altă școală din zonă, deci răspunde de aproape 900 de copii. Am avea nevoie măcar de un consilier al nostru, de un logoped.

Am făcut prin PNRAS foarte multe cursuri cu colegii, despre cum să gestioneze situațiile acestea cu copiii, am făcut un plan individualizat de învățare, am făcut tot ce se poate pentru ei. Dar nu este suficient, pentru că acești copii rareori sunt din familii care își permit să meargă la un specialist particular.

Nici bursa socială de 300 de lei nu mai ajunge, ar trebui să fie mult mai mare.

Mara Niculescu a identificat provocări asemănătoare celor descrise de Daniela Arion în zeci de comunități vulnerabile din regiunea Centru-Vest.

Mara Niculescu, director regional Centru-Vest, Teach for Romania

Nu a fost un an ușor. Noi am avut o provocare foarte mare în contextul în care schimbările legislative s-au întâmplat foarte aproape de începutul anului școlar și-au dat peste cap calendarul de mobilitate a cadrelor didactice. Faptul că s-a crescut norma profesorilor a însemnat că, mai ales școlile mici, dar nu numai, au trebuit să vadă cum completează normele titularilor, în primul rând.

Au apărut situații în care profesorii au mai completat cu ore și de la alte discipline pentru a-și întregi norma de predare. Pentru profesorii de gimnaziu din școlile rurale, care predau materii cu puține ore pe săptămână, exista deja provocarea de a-și compune norma de predare. Iar aceasta s-a complicat și mai tare anul acesta; unii poate au fost nevoiți să facă naveta la patru sau cinci școli, cu multe ore petrecute pe drum. 

A fost mai ușor, desigur, pentru acei profesori și pentru școlile care au încurajat profesorii să-și facă dublă calificare, deci să poată să predea în mod calificat mai mult de o materie.

Însă a existat multă incertitudine pentru persoanele care se pregăteau să intre în sistemul de educație. Iar asta pe noi, ca organizație, ne-a afectat în mod direct. A fost o provocare să integrăm oameni noi, bine pregătiți, motivați.

Nu am reușit să integrăm 5% din profesorii pe care i-am recrutat și i-am pregătit pentru anul școlar. A fost primul an în care s-a întâmplat asta. 

Dacă nouă ne-a fost atât de greu să integrăm oameni cărora le dădeam suport, inclusiv pentru integrare, pentru a înțelege procesele prin care trebuie să treacă astfel încât să poată să obțină un post la catedră, nu pot să-mi imaginez cât de greu a fost pentru oameni care voiau să facă asta fără sprijinul unei organizații sau al unei instituții în spate.

Ce-am văzut noi a fost că efectele măsurilor de austeritate au fost poate cel mai pregnant simțite în școlile cele mai vulnerabile. Sunt convinsă că nu asta a fost intenția. Dar realitatea este că, acolo unde inechitatea era mare, lucrurile au devenit un pic și mai complicate.

Mărirea normei directorilor

Noi credem cu tărie că trebuie să profesionalizezi și să dai resursele și timpul necesar jobului de director. Trebuie să te concentrezi doar pe a face managementul școlii în care ești director. Sunt directori de școală care au peste 100 de oameni în coordonare. Cum pot să gestioneze 100 de oameni, opt ore pe zi, să se ocupe de toată partea administrativă, să facă managementul învățării și multe alte lucruri și, în același timp, să și predea și să se pregătească bine pentru orele respective?

Comasarea școlilor și abandonul școlar

Măsurile de austeritate au presupus și comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi. Poate ar trebui să ne gândim de ce este atât de puțin atractivă școala respectivă. De ce are rezultate așa de slabe? Este ceva ce se poate îndrepta acolo? De ce sunt puțini copii înscriși la școală? Poate școala are o relație proastă cu comunitatea, cu părinții și cu copiii.

Avem două realități absolut paralele: copiii de la sat, mai ales din comunități vulnerabile, care sunt la limita sărăciei și care sunt jumătate din copiii din România, și copiii de la colegiile din orașele mari. Este o prăpastie uriașă între cele două lumi. Iar închiderea școlilor mici riscă să o lărgească și mai tare.

Dacă închidem școli din comunități cu probleme, chiar și cu cel mai bun transport școlar, există riscul ca o parte importantă dintre copii să intre în abandon școlar. Ei nu vor mai merge la școală dacă trebuie să meargă în afara comunității lor, din foarte multe motive, care sunt foarte greu de standardizat. Și România s-a chinuit foarte tare, totuși, în ultima perioadă, să reducă absenteismul și abandonul școlar.

Comasarea claselor și învățământul simultan

Deja avem o provocare foarte mare cu predarea simultană. Noi avem în comunitate profesori care predau la patru clase simultan, la copii din patru generații.

Dar nu este gândit un sistem de suport pentru ca profesorii să poată acomoda o astfel de realitate, una în care un învățător trebuie să predea și istorie, și geografie, în aceeași oră, una pentru un grup de 5 copii, una pentru un grup de 10 copii. Asta în timp ce trebuie să dezvolte și nivelul de literație al copiilor, trebuie să-i învețe și să lucreze împreună, trebuie să fie și atent la obiectivele de învățare specifice ale materiei respective și la competențele specifice.

Și este un singur om. Cu toată planificarea grozavă dinainte, s-ar putea să-i fie dificil dacă nu are un sistem de suport.

Sunt clase în care există copii cu cerințe educaționale speciale care nu sunt diagnosticați, copii care au decalaje foarte mari față de unde ar trebui să fie la momentul respectiv. Să aibă și clase numeroase, și copii cu provocări de felul ăsta îi face foarte grea misiunea învățătorului, oricât de motivat ar fi.

Cum ar trebui reglementate orele remediale

În anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au avut incluse obligatoriu, în atribuțiile postului, două ore pe săptămână de pregătire remedială. Acestea s-au folosit pentru consolidarea competențelor dobândite, recuperarea competențelor planificate, dar nedobândite adecvat, utilizarea competențelor în viața cotidiană și dezvoltarea competențelor dobândite în condiții de performanță.

Este o oportunitate extraordinară faptul că anul acesta a adus în atenție subiectul echității în educație și suportul copiilor cu decalaje în învățare, care practic sunt mult în spatele nivelului la care ar putea să fie la vârsta respectivă. Orele de remediere introduse pentru completarea normei au contribuit la aducerea acestei probleme în prim-plan. Avem o foarte mare nevoie de astfel de programe în România.

Două ore în plus pe săptămână reprezintă o resursă grozavă, enormă, căci vorbim de 10% din timpul de lucru al tuturor învățătorilor din România. Dar timpul, singur, nu are șanse să producă rezultate foarte mari. În primul rând, trebuie să stabilim foarte precis care sunt rezultatele pe care le vizăm, foarte țintit. Apoi ne trebuie un sistem foarte clar de suport pentru cadrele didactice și cu parametri prin care se pot măsura rezultatele intervențiilor. 

Noi am văzut că se poate obține rezultate remarcabile în interiorul sistemului public. De peste 4 ani derulăm programe de suport remedial pentru elevii din școli rurale și periurbane pe literație și numerație, iar rezultatele sunt remarcabile. Cu sprijinul potrivit, copiii recuperează echivalentul a 2-3 ani de învățare.

Nu știu dacă vom obține anul acesta rezultate în domeniul remedial pe măsura investiției (10% din timpul tuturor învățătorilor din toată țara), dar știu sigur că se poate obține progres semnificativ cu un program bine gândit și implementat, cu formare, mentorat, resurse pentru cadrele didactice, cu așteptări clar exprimate, cu instrumente de măsurare adecvate.

Și aș mai vrea să adaug ceva. Discuția despre echitate în învățământ nu poate să se oprească la remedial. Mi se pare principial greșit să ne uităm la copiii din mediul rural cu așteptarea să recupereze și ei ceva, puțin, să ajungă să scrie, să citească și să treacă de pragul de literație funcțional. Este un nivel de așteptare foarte jos pentru atât de mulți copii.

Filosofia Teach for Romania

Filosofia noastră, când mergem într-o școală rurală, este să ne uităm la copii în mod ambițios, să-i ajutăm să-și descopere talentele, apetențele, să aibă așteptări înalte de la ei înșiși. Îi motivăm și pe profesori să aibă așteptări înalte de la elevi, atât academice, cât și socio-emoționale, și să muncească pentru acestea împreună cu ei.

Noi, prin organizație, suntem foarte aproape de profesori timp de doi ani. Fiecare profesor are un tutore, care merge în vizită la clasă, observă, dă feedback, sugestii, resurse.

În cele 500 de școli vulnerabile cu care colaborăm, noi am făcut ore remediale cu suport, oferit de noi, și se văd rezultate remarcabile. Copiii recuperează echivalentul a unu, doi, chiar și trei ani de învățare.

Sunt profesori care fac niște eforturi extraordinare, care au rezultate importante cu copiii. Munca lor nu este foarte vizibilă, nu vedem foarte ușor din statistici acest efort. Orice apreciere generală despre sistem, despre cât de motivați sunt oamenii, despre cât de bine performează oamenii, în lipsa unui fel de a măsura progresul și efortul corelat cu progresul, o să minimizeze eforturile unor cadre didactice care își dau foarte tare silința, indiferent de cât de grea este munca lor sau de cât de frustrați sunt de 100 de aspecte care țin de cariera lor.

„Învățământul este despre copii”

A fost un an în care eu am simțit că oamenii din învățământ au fost demoralizați. Le-a fost greu să simtă că mai încape ceva. Și asta nu dintr-un singur motiv, ci dintr-o acumulare de frustrări, de promisiuni neîndeplinite, de situații în care le-a fost greu și nu s-au simțit văzuți. Dacă intri într-o cancelarie și îi întrebi pe profesori ce îi nemulțumește, trebuie să fii pregătit pentru o avalanșă de lucruri care pot fi foarte variate, de un nivel de frustrare mai mare.

Toată lumea este frustrată, dar ce ne facem cu copiii care sunt astăzi la școală? Este periculos cinismul — nu se poate, aici nu merge, cu această comunitate nu, în aceste condiții nu — pentru că ne seacă de dorința și de putința de a mai face ceea ce este în puterea fiecăruia dintre noi să facem. Eu îmi doresc să rămân ambițioasă, să văd oamenii excepționali care muncesc mult și cu sens pentru copii, să căutăm să le fim aproape, să fim constructivi, venind cu soluții și sprijin. Deși este greu și frustrant, avem în continuare o realitate foarte tristă și nedreaptă în sala de clasă când ne uităm la copii. 

Codul poștal încă determină succesul academic al copiilor. Mulți copii primesc încă foarte puțin de la școală. Trebuie să putem mai mult!

 

Autoare: Oana Racheleanu

Managing-editor: Florinela Iosip