Sumar VOCATIV #68: 9.000 de copii și tineri români din diaspora pot participa la tabere gratuite și Consiliul Elevilor spune că interzicerea telefoanelor la școală nu rezolvă, singură, multe dintre problemele pe care le vizează. La „Cutia cu idei” găsești recomandări de ONG-uri unde adolescenții pot face voluntariat, iar la „Știai că?” afli despre un studiu care spune că răbdarea elevilor din primar poate prezice succesul în viață. Mentorul Săptămânii este scriitoarea Doina Ruști, care susține că cititul de pe social media se contorizează ca citit și că nu este un regres, ci o altă treaptă educativă.

Noutăți din Prima Bancă
📙 Consiliul Național al Elevilor se opune interzicerii telefoanelor la școală
Elevii spun că simpla interzicere a telefoanelor nu este suficientă pentru a rezolva probleme precum dependența de tehnologie, lipsa de atenție la ore sau folosirea neadecvată a dispozitivelor digitale. Ei consideră că este nevoie și de educație care să îi ajute să înțeleagă riscurile și să folosească tehnologia în mod responsabil.
În opinia lor, soluțiile ar trebui să includă mai multă disciplină la nivelul școlii, un număr mai mare de consilieri școlari, activități extracurriculare adaptate intereselor și nevoilor elevilor, o colaborare mai strânsă între școală și familie, reguli clare și aplicate consecvent, precum și dezvoltarea competențelor digitale și a gândirii critice.
📙9.000 de locuri gratuite în tabere pentru tinerii români din diaspora
9.000 de copii și tineri români din diaspora, cu vârste între 8 și 18 ani, se pot înscrie la taberele gratuite organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Scopul este ca aceștia să descopere locuri, tradiții și experiențe care să îi ajute să-și înțeleagă mai bine rădăcinile și să-și consolideze sentimentul apartenenței.
Participanții își vor îmbunătăți cunoștințele despre România și abilitățile de comunicare în limba română prin atelierele interactive dedicate tradițiilor, culturii și patrimoniului românesc.
Programul include activități prin care tinerii vor descoperi meșteșuguri tradiționale, tehnici de realizare a obiectelor de artizanat și elemente specifice portului popular. Totodată, vor avea parte și de sesiuni de educație preventivă privind acordarea primului ajutor, siguranța rutieră, prevenirea incendiilor și combaterea consumului de droguri, precum și excursii la obiective turistice și culturale reprezentative.
Taberele se vor desfășura în perioada 30 iunie – 1 septembrie 2026, în serii consecutive de câte opt zile, în București și în județele Vrancea, Neamț, Botoșani, Prahova, Harghita, Hunedoara și Cluj. Înscrierile se fac până pe 26 iunie, aici.
📙Marea Britanie interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
Interdicția ar putea intra în vigoare în primăvara anului 2027 și vizează platforme ca Snapchat, TikTok, YouTube, Instagram, Facebook și X, precum și orice modalitate de a transmite imagini live. Prim-ministrul Keir Starmer a argumentat că acestea îi fac pe copii nefericiți, lasă loc liber pentru hărțuire și au efecte negative asupra sănătății psihice a utilizatorilor. Meta, Youtube și Snapchat au criticat măsura, spunând că îi izolează pe copii de comunitățile lor online și că îi împinge către platforme nesigure.
Noua legislație plasează Marea Britanie în rândul unei mișcări globale în creștere pentru a întări siguranța online a copiilor. Australia, Canada, Brazilia și Indonezia au introdus legislație sau au anunțat restricții legate de vârstă și cerințe pentru accesul copiilor la rețelele sociale. Franța, Spania, Danemarca, Thailanda, Turcia și Coreea de Sud sunt alte state care analizează sau dezvoltă abordări similare.
În 2025, Senatul României a adoptat un proiect care stabilește vârsta de 16 ani ca prag pentru utilizarea unor servicii online fără acordul părinților. Proiectul însă trebuie să treacă și de Camera Deputaților.
Cutia cu Idei
📙Unde pot adolescenții să facă voluntariat
Redacția genștiri a alcătuit o listă de recomandări de ONG-uri unde persoanele peste 15 ani pot face voluntariat (cu acordul scris al părintelui), în funcție de domeniile de interes sau de direcția profesională pe care vor s-o urmeze după liceu:
Institutul Gamma, Iași: psihologie, psihoterapie, sănătate mintală, formare de specialiști, consiliere și proiecte de cercetare.
Asociația Învățăm Viața, Brașov: educație pentru sănătate, consiliere, terapii și activități de sprijin pentru femei și mame, mai ales din medii vulnerabile.
Sava’s Safe Haven, Galați: salvarea, îngrijirea și reabilitarea animalelor abandonate sau aflate în nevoie; activitate de protecție și bunăstare animală, nu medicală umană.
Asociația Kogayon, Costești: educație de mediu, managementul ariilor naturale protejate, conservare și promovarea patrimoniului natural.
Asociația Alternativa Eco, Timișoara: Protecția mediului înconjurător, recuperare, reciclare, refolosire a resurselor, educație ecologică și promovarea unui comportament sustenabil.
Artbyte, Brașov: Club de robotică cu inițiative în diferite proiecte folosind tehnologii de ultimă generație, transformând educația prin tehnologii imersive VR/AR.
ARTESA, Vasilați, Călărași: facilitează accesul la educație STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) și sprijină programe de robotică și programare.
Pirita Children – luptă împotriva abandonului școlar, susține mamele tinere și încurajează copiii să facă sport.
ㅤFundația Națională pentru Tineret – organizarea diferitelor evenimente și activități pentru tineri, dar și în domeniul politicilor publice pentru tineret.
Urbanlabvj – proiecte de revitalizare a clădirilor, mai multe spații verzi în oraș, un mediu mai curat și mai sănătos.
Casa Bună SânPetru – sprijină copiii din medii defavorizate prin ateliere și workshopuri de educație non-formală.
Și noi suntem copiii voștri – sprijină copiii cu Sindrom Down, autism și nu numai.
Voluntariat pentru Viață – îngrijesc bătrânii din Mărășești și promovează integrarea și reintegrarea socială, precum și educația prin voluntariat.
Street Workout Iași – pentru pasionații de sport și de un stil de viață sănătos prin mișcare.
Îngeri pentru Suflete, Arad – luptă împotriva abandonului școlar, ajută persoanele din medii defavorizate și se implică în comunități rurale.
Salva Sat, Hunedoara – protejează patrimoniul cultural, participă direct la renovarea și dezvoltarea satelor.
Viitor pentru Tineri – activități sociale, ecologice, educaționale sau tehnologice (de exemplu, înființarea unei cantine sociale pentru persoanele vulnerabile, organizarea de acțiuni de ecologizare și împădurire).
📙AI și nevoia copiilor de activități creative
Un studiu din SUA a analizat cum 2.000 de părinți și copiii lor cu vârste între 8 și 12 ani se raportează la AI și creativitate. 73% dintre adulți au declarat că creativitatea va fi o trăsătură mai importantă pentru copiii lor, comparativ cu generațiile trecute, din cauza creșterii popularității inteligenței artificiale.
Dacă 35% dintre părinți se tem că AI va reduce capacitatea copilului lor de a gândi creativ, doar 22% dintre copii împărtășesc preocupările părinților.
Recomandări pentru părinți pe baza studiului:
1. Schimbați modul în care dați feedback copiilor. Lăudați efortul, ideile și procesul de gândire, recunoașteți cantitatea de muncă pe care o depun.
2. Integrați creativitatea în rutina zilnică a familiei, nu doar în activități speciale: inventați povești la culcare, gătiți împreună, creați coperți pentru cărțile de acasă sau versuri noi la cântecele preferate sau jocuri „ce s-ar întâmpla dacă…”.
3. Creați spații sigure pentru riscuri creative, unde greșelile sunt binevenite. Copiii se simt constrânși de presiunea socială de a se conforma, de obsesia perfecțiunii și de accentul pus pe a face lucrurile „cum trebuie”.
4. Arătați-le că imaginația și creativitatea sunt valoroase în orice carieră, nu doar în artă. Copiii sunt inspirați de autori, sportivi, astronauți, antreprenori.
5. Evitați orice fel de evaluare externă a creațiilor. Puteți expune ceea ce au creat, dar nu pentru a compara cu alții sau pentru a-l evalua.
Știai că?
📙Orele desfășurate în aer liber pot reduce abandonul școlar
Există mai multe studii care arată că orele desfășurate în aer liber (în curtea școlii, în parc, în natură) aduc beneficii reale elevilor. Aceștia se comportă mai bine, învață să-și gestioneze emoțiile, se dezvoltă fizic și social, și chiar au mai puține șanse să abandoneze școala.
Un studiu recent, realizat de Universitatea din Maine, SUA, a identificat soluții la unele dintre cele mai comune probleme sau bariere în a scoate copiii din clase:
1. Integrați educația în aer liber în programa obișnuită, nu doar în Săptămâna Altfel sau Săptămâna Verde. Așa se obțin cele mai multe beneficii. De exemplu, la matematică puteți face măsurători cu pasul și estimări cu obiecte naturale, la limba română – observații descriptive legate de natură, iar la științe – studiul plantelor locale.
2. Formarea profesorilor în cadrul unor ateliere interne sau de către un facilitator extern reduce anxietatea și lipsa de încredere a cadrelor didactice în predarea în aer liber.
3. Folosiți specificul comunității: dacă sunteți lângă o pădure, studiați biodiversitatea locală; dacă sunteți lângă o fermă, colaborați cu fermierul; dacă școala e lângă o apă, studiați ecosistemul acvatic. Acest lucru motivează copiii și le arată relevanța învățării.
4. Educația în aer liber nu trebuie să fie o inițiativă izolată, ci parte din planul de dezvoltare al școlii. Asigurați-vă de susținerea directorului și a părinților, apoi stabiliți un calendar anual clar cu activități adaptate fiecărui anotimp. Aceasta garantează continuitate și nu va depinde de entuziasmul unui singur profesor.
5. Educația în aer liber trebuie justificată și pedagogic, nu doar ca joc liber. Conectați fiecare activitate la obiectivele din programa școlară și documentați cum se acoperă standarde concrete din materia pe care o predați. Aceasta vă legitimează eforturile în fața administrației și părinților.
📙Comportamentul din clasa a III-a poate prezice succesul în viață
O echipă de cercetători a urmărit 747 de persoane de la naștere până la vârsta de 26 de ani. Aceștia au constatat că elevii cu un comportament impulsiv și autocontrol redus la școală, în clasa a III-a, au obținut rezultate mai slabe în gimnaziu și liceu, și au finalizat mai puțini ani de educație ca adulți.
„Ai nevoie de autocontrol să fii într-o clasă, iar asta necesită un efort susținut”, spune Andrew E. Koepp, autorul studiului și asistent profesor de psihologie aplicată la NYU Steinhardt. „Cei mai mulți copii se relaxează puțin spre sfârșitul orelor. Studiul nostru a arătat că cei care reușesc să se controleze pentru timp mai îndelungat tind să aibă rezultate mai bune la școală și au mai multe șanse de a avea succes educațional pe termen mai lung”.

Mentorul Săptămânii

Doina Ruști este unul dintre cei mai citiți și apreciați scriitori români contemporani, cu numeroase titluri dedicate iubitorilor de lectură de toate vârstele, cum ar fi Nas de Bulgar (cel mai recent roman al său) sau Platanos și Sălbatica, pentru tinerii cititori.
A scris și o carte în care a cuprins cărțile importante ale omenirii, pe secole, din epoca Mesopotamiei până în prezent. Poate fi citită gratuit, aici: „Enciclopedia culturii umaniste pentru oamenii grăbiți.”
Cinci idei de ținut minte de la Doina Ruști:
1. Cititul este mai răspândit decât în orice altă epocă. Nu există elev care să nu citească zilnic, chiar dacă nu cărți, ci postări de pe rețelele sociale sau comentarii. Nu este un regres, ci o altă treaptă educativă.
2. Cititorii de azi sunt căutători. Încep prin a citi un text scurt, poate de multe ori agramat, dar care le ridică întrebări, și vor să-l întregească, să-l verifice, să creeze o hartă a informațiilor. Este o lectură de explorare.
3. Jocurile electronice au un rol important în dezvoltarea lecturii, mai ales cele de aventură. Ele se completează cu investigația pe net și, în cele din urmă, și cu literatura.
4. Elevul are nevoie să poată alege din mai multe liste bibliografice, în funcție de imbolduri și simpatii. Altfel, lecturile obligatorii pot ucide pasiunea.
5. Dacă școlile renunță la literatura clasică, este rușinos și eroziv pe termen lung. Respectul față de clasici necesită programe unitare, la nivel național.
Citește interviul integral aici.
Ajunge la cei care contează în educație! Newsletter-ul VOCATIV este citit săptămânal de peste 11.000 de părinți, profesori și specialiști în educație. La acest canal se adaugă site-ul și conturile noastre de social media. Dacă ai un program, o platformă educațională sau reprezinți un ONG ori o companie cu misiune în educație, poți deveni partener VOCATIV. Scrie-ne la vocativ@eduforum.ro și îți trimitem opțiunile de colaborare.
Autoare: Oana Racheleanu, Ana-Maria Maxim (interviu)
Editoare: Florinela Iosip
Comunitatea Vocativ
Ai idei, resurse de învățare ori întrebări pentru Comunitatea Vocativ despre cum îi poți ajuta pe cei mici? Sau poate vrei să ne trimiți o fotografie ori un scurt eseu cu gândurile tale despre tot ce ține de universul educației sau despre cum am putea îmbunătăți pentru tine experiența VOCATIV? Trimite-ne un mail la vocativ@eduforum.ro.
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!



