Ioana Chicet-Macoveiciuc („Prințesa Urbană”), despre școala olandeză: „Copiii fac sport pe muzică, cu noțiuni matematice. Adică faci câte genuflexiuni rezultă dacă aduni 6 cu 8!”

Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană)/Foto: arhiva personală

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută și sub numele de Prințesa Urbană, este una dintre cele mai influente voci din spațiul online românesc dedicat părinților și copiilor. Cu o experiență de peste 25 de ani în presă și comunicare, Ioana a publicat peste 40 de cărți pentru copii și șase volume pentru adulți, construind în același timp o comunitate activă și empatică în jurul blogului său, lansat în 2007. 

Scrie onest, documentat și orientat spre schimbare. Organizează retreaturi, evenimente, cluburi de carte și ateliere pentru adolescenți și părinți, iar în 2023 a co-creat o metodă de terapie prin scris, numită Sinele autobiografic. De la succesul cărții O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă până la personajele îndrăgite Ema și Eric, a reușit să creeze punți între generații și să-și transforme experiențele personale în repere colective.

În interviul de mai jos vorbim cu Prințesa Urbană despre mutarea ei – împreună cu familia ei – în Țările de Jos, adaptarea la o nouă cultură și un alt sistem de învățământ, și ce a învățat ca părinte din această tranziție. 

– Ce v-a determinat să plecați, ca familie, din România?

– Undeva în adâncul sufletului ne-am dorit mereu să încercăm viața în altă parte, și eu, și soțul meu. La fiecare revenire din vreun concediu în străinătate ne lovea acel sentiment de zădărnicie pe care-l simțeam de îndată ce dădeam ochii cu traficul de pe DN1 dinspre Otopeni spre București. Dar multă vreme ne-am împotrivit, am vrut să rămânem, să contribuim la schimbare, la mai binele României.

Apoi au venit Colectiv, Ordonanța 13, 10 august, pandemia și ne-am dat seama că ne-a ajuns cuțitul la os. Viața era prea stresantă, ne enervam mult în trafic, de fiecare dată când începeau discuții despre vreo lege, când nu aveam loc să mergem pe trotuar de mașinile parcate aiurea, când aveam interacțiuni cu spitalele de stat, cu autoritățile. Ne luptam să ne creștem copiii într-o bulă pe care o conservam cu mare efort. Brusc, într-o seară de aprilie, în 2020, ne-am decis să facem pasul. Să ne luăm bagajele și să încercăm viața în alt loc.

– Ce sfaturi le-ai da părinților care decid să urmeze același drum? 

– Să se pregătească pentru o perioadă intensă, în care copiii au nevoie de multă însoțire și răbdare. E important ca părinții să aibă încredere în noul loc, așa vor simți și copiii că schimbarea e pentru binele lor. E normal să apară regrese, îndoieli, temeri, regrete. E parte din tranziție. Părinții au nevoie ei înșiși de sprijin emoțional și răbdare. E o perioadă foarte stresantă, 1-2 ani nu va fi ușor, dar e un proces din care creștem, care ne ajută să ne întărim relațiile importante, să ne vedem mai bine și să ne simțim și mai conectați.

– Cum a fost tranziția la școala olandeză pentru copiii voștri, Sofia și Ivan? Ce i-a surprins cel mai mult la început? 

– S-au acomodat repede, pentru că aici copiii nou-veniți merg la o școală de tranziție, unde învață limba și stilul de viață local. După zece luni de școală de tranziție au intrat în sistemul public olandez, care e foarte relaxat și prietenos. Nu se pune presiune academică, au multe proiecte distractive, învățarea se face în joacă. În doi ani au ajuns să aibă rezultate foarte bune la examenele naționale, inclusiv la cele de ortografie în neerlandeză, înțelegerea lecturii, matematică.

– Care sunt, din perspectiva ta, principalele diferențe dintre școala din România și cea din Țările de Jos? 

– Copiii încep școala în ziua în care împlinesc 4 ani. Primii opt ani, ciclul primar, sunt despre abilități de bază. 

Copiii învață să învețe, să pună întrebări, să lucreze în echipă, matematică de bază, învață să citească atent și critic, noțiuni de bază despre natură, geografie, istorie, gramatică, trafic și orientarea în lume (să citească hărți, grafice, indicatoare), engleză. Au de făcut lucrări și prezentat în fața clasei, se evaluează unii pe alții și își dau feedback. În fiecare an, fiecare copil își stabilește un scop (să alerge cel mai repede, să aibă 10 la Științele naturii, să citească prima carte fără ilustrații, să își facă cinci prieteni, poate fi orice vrea el) și apoi împreună cu învățătorul urmărește dacă e pe drumul bun spre scop.

Părinții intervin foarte puțin, încrederea în școală e ridicată. Participă ca voluntari în diverse proiecte, ajută la evenimente sociale ale școlii (excursii, petreceri, tabere, piese de teatru etc).

Nu se dau note, nici teme până în anul șapte (când elevii au 11 ani). 

Din ciclul secundar (de la 12 ani în sus) începe școala serioasă. Crește numărul de materii și dificultatea lor, copiii învață trei limbi străine), examenele sunt grele, primesc multe teme, lucrează mult individual, pe bază de proiecte.

Părinții nu sunt lăsați să ajute la teme, copiii sunt încurajați să fie independenți, de la mersul la școală la teme și pregătirea pentru examen.

– Povestește-ne o experiență de-a lor de la școala din Olanda sau o lecție care te-a impresionat.

De trei ori pe an, părinții sunt invitați să participe la ore în clasă, alături de copii. Am aflat atunci că își încep ziua cu 20 de minute de citit independent, cum vor ei. Unii copii citesc pe masă, alții sub masă, unii pe pervaz și alții întinși pe jos. Apoi fac 10 minute de sport pe muzică, cu noțiuni matematice. Adică faci câte genuflexiuni rezultă dacă aduni 6 cu 8!

Apoi li se arată o poză, să zicem cu niște case și peisaj montan. Ei încearcă să ghicească de unde ar fi. E din Canada. Sunt întrebați ce observă interesant. „Un ghețar în spate.”; „O fabrică undeva.”; „Copii, o fi o școală?”; „Un steag – al cărei țări o fi?”; „Un lac mare.”; „Ce lac o fi?”; „Ce animale se văd în poză?”.

Așa începe lecția de geografie, care e combinată cu cea de științele naturii.

Nu în ultimul rând, școala încurajează lectura. Au filială a bibliotecii pe holul școlii, pot lua cărți în pauze, au colegi ambasadori care le recomandă cărți, citesc mult și la școală, și acasă. Multă lume citește aici, în metrou, tramvai, în parc, mulți adolescenți merg peste tot cu cărți la ei.

– Ce rol are sportul în societatea olandeză și cum este integrat în educație? 

– Oamenii sunt foarte activi aici, de mici și până la vârste înaintate, și asta se învață în școală și în familie. Înotul este obligatoriu pentru toți copiii. Majoritatea fac și cel puțin un sport de echipă (fotbal, volei, korfbal – un sport de echipă mixt, asemănător cu baschetul, în care joacă în același timp femei și bărbați, scopul fiind să introduci mingea într-un coș fixat pe un stâlp –, hochei pe iarbă). 

Cam toată lumea merge cu bicicleta la școală, la muncă, la cumpărături, indiferent de vreme. Oamenii merg mult pe jos. Întâlnirile de business se întâmplă deseori în plimbare, la fel și unele sesiuni de terapie sau întâlniri între prieteni.

– Din experiența ta, care sunt cele mai frecvente dificultăți pentru copiii care se mută într-un alt sistem educațional? 

– Adaptarea la noul mediu, la limbă, la reguli și la oameni noi. Consumă multe resurse, dar îi și stimulează și le crește încrederea în ei când reușesc!

– Copiii expați sunt marginalizați de către cei indigeni? 

– Copiii olandezi sunt depășiți numeric de expați în majoritatea școlilor din orașe. Olanda e o țară cosmopolită, cu profesori de toate națiile. Nu simt că există această separare între copii, olandezi și restul. Copiii noștri au colegi din mai mult de zece țări diferite, mai puțin de jumătate dintre colegii lor sunt olandezi.

– Există prejudecăți frecvente despre școlile din afară pe care ai vrea să le corectezi? 

– Aș vrea să liniștesc părinții care se tem că în școlile din Vest copiii sunt pervertiți cu lecții despre schimbarea de gen și lecții despre masturbare. În școala olandeză se discută despre emoții și relații, despre respect și consimțământ și despre igienă. 

– Dacă ai putea importa un lucru din școala olandeză în România, care ar fi acela? 

– Aș oferi cursuri de psihologie profesorilor și le-aș oferi spijin emoțional, pe lângă evaluări psihologice frecvente. Aș pune accent pe activități care încurajează gândirea critică și educația emoțională. Aș lăsa copiii să se joace mai mult în ciclul primar. Aș subția materia academică și aș spori lucrul cu abilitățile de gândire, orientare, comunicare, vorbit în public.

– După experiența ta olandeză de până acum, te rog să adresezi câte un sfat fiecăreia dintre cele trei categorii: copil/elev, părinte, profesor.

– Copiilor le-aș spune să rămână flexibili și să aibă încredere în ei că se pot descurca, chiar dacă uneori va părea greu, copleșitor sau chiar imposibil. Toate aceste situații complicate ne ajută să descoperim în noi resurse importante pe care apoi le vom folosi toată viața. Expunerea la un mediu atât de divers, nou pentru noi, ne ajută enorm să evoluăm!

Părinților le-aș spune să aibă răbdare cu copiii lor în școală, indiferent că schimbă școala sau nu, să le spună copiilor mereu adevărul (că e normal să le fie greu uneori, că și lor, părinților, le e greu, dar să aibă încredere că acest greu are sens), să ceară ajutor dacă se simt depășiți, să nu proiecteze în copii ce și-ar fi dorit ei să aibă. 

Să rămână prezenți și atenți la copiii lor, să le fie alături orice s-ar întâmpla, să îi scoată din situațiile de bullying și să le ofere educație acolo unde școala încă nu o face (emoțională, relațională, civică, financiară).

Profesorilor le-aș spune să încerce mai des, acolo unde programa permite, o abordare bazată pe curiozitatea copiilor. De exemplu, să lanseze o temă nouă cu o fotografie în care copiii să observe lucruri despre subiect, dar în care să fie și multe lucruri care urmează a fi lămurite. 

Sau să înceapă o temă cu invitația către copii să se documenteze ei despre temă întâi și să înceapă cu o sesiune în care copiii să prezinte ce au aflat. Asta ar ajuta mult ca elevii să se simtă incluși, să participe activ la lecții, vor fi mai atenți, vor reține mai ușor și vor fi mai apropiați de materia respectivă.

* Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.

Autoare: Adriana Moscu

Editoare: Andrada Lăutaru

Social Media Manager: Adina Zoican

Coordonatoare: Florinela Iosip