“Exemplul personal funcționează. Fiul meu își lua o carte și se așeza lângă mine înainte să știe să citească.”
Alex Moldovan: Foto: Barna Nemethi
Săptămâna aceasta vorbim despre cum să-i facem pe copii să deschidă o carte. Sau mai multe – fără pedepse, șantaj emoțional sau „citește, că așa zic eu!”. Alex Moldovan (n. 1977, Cluj) a vrut să fie scriitor de mic. Între timp, a tradus peste 70 de cărți, a fost librar, muncitor necalificat și vânzător de weekend. Are un blog, cont pe TikTok și un newsletter, iubește sarcasmul, muzica și pizza. A scris seria Olguța, Povestiri de citit pe sub bancă și Dani G. și castelul celor trei măgăruși, unde umorul și aventura nu au limite.
Ce te inspiră să scrii cărți pentru copii și cum îți alegi temele și personajele?
Am început să scriu cărți pentru copii în momentul în care mi-am dat seama că pe piața românească de carte nu existau unele care să se desfășoare în zilele noastre. Existau doar cărțile clasice și foarte puține cărți pentru copii pe care aceștia să le poată înțelege, care să fie scrise într-un limbaj normal. Prilejul mi l-a dat faptul că Editura Arthur a inițiat un concurs de manuscrise acum 15 ani, care le permitea autorilor să publice cărți pentru copii în română. Eu eram pasionat de cărțile pentru copii oricum, le citesc și acum, nu m-am oprit niciodată. Așa a apărut Olguța și un bunic de milioane, primul volum dintr-o serie, cu întâmplări mai mult sau mai puțin fericite.
Olguța este o fată de 12 ani din Cluj, care trece prin tot felul de aventuri, are o familie cu probleme, așa cum probabil că are foarte multă lume. Mi-am propus de la început să scriu într-un limbaj accesibil. Este cea mai mare laudă pe care o poate face un copil care citește cartea, să spună că e scrisă pe limba lui și o înțeleg fără dicționar.
De crezi că se identifică în așa mare măsură copiii cu eroii din cărțile tale?
Pentru că personajele vorbesc normal, nu sunt fandosite, nu există foarte multe învățăminte directe vârâte pe gura copiilor. Personajele mănâncă la fast-food, fac prostii, zgârie mașini cu cheia, pun sare pe burlane și așa mai departe. Acționează ca niște copii normali și nu vorbesc ca din cărți, decât dacă vor să vorbească așa. Și asta îi face pe copii să se identifice cu personajele și cu stilul ăsta direct de a scrie.
Cum pot adulții face accesibili pentru copii autorii impuși de programă, precum Creangă sau Rebreanu?
Programa de școală primară și gimnazială s-a modificat mult în ultima vreme. S-au introdus mulți autori români contemporani. De exemplu, fiul meu m-a studiat pe mine acum două luni, cu un fragment din Olguța…, la clasa a doua. Sunt niște schimbări care s-au petrecut, dar care nu au ajuns încă la urechile publicului larg.
Cu programa de liceu, într-adevăr, este o problemă. Vorbea și ministrul Educației despre necesitatea schimbării. Dar în clasele primare și gimnaziu există autori români contemporani care sunt mai aproape de stilul copiilor de azi. Asta mi se pare un lucru bun.
Cu autorii clasici e mai dificil. În primul rând, Creangă nu mi se pare potrivit pentru copii, cu excepția câtorva povești. Creangă nu mi-a plăcut nici mie în școală, am început să-l iubesc după 20 de ani, cu mintea de adult, când mi-am dat seama ce povestitor inteligent este. E foarte greu să le dai copiilor de azi să citească Slavici sau Creangă, pentru că ei au crescut într-un alt context. Au mindset-ul de YouTube, de jocuri video, de social media.
Soluția este individuală și ține de harul profesorului, de felul în care reușește să-i convingă. Doar un profesor bun te poate face să iubești o carte. Dacă ai un profesor mișto, înveți și din respect pentru el, pentru că îți vorbește de la egal la egal.
O prietenă îmi spunea că fiica ei studiază structura basmului în clasa a 10-a. La vârsta asta, copiii sunt deja expuși la tot felul de influențe – muzică, găști, tentații din jurul școlilor – și apoi li se cere să analizeze basmul. Cum să-i mai convingi să citească și să studieze astfel de texte? E foarte dificil. Sincer, nu mi-aș dori să fiu profesor, mi-ar fi greu să mă descurc.
Copiii sunt mai receptivi la cineva din afara sistemului?
Absolut. Îmi este ușor să interacționez cu ei, pentru că nu sunt nici profesor, nici părinte. Sunt doar o persoană care îi întâlnește ocazional, așa că mă tolerează mai ușor.
Îmi permit să fac lucruri pe care un profesor sau un părinte nu și le-ar putea permite – nu le dau note, nu îi pedepsesc. Suntem parteneri, la același nivel. Dacă aș lucra zilnic cu aceeași clasă, sistemul m-ar asimila, iar copiii ar ajunge să mă respingă, indiferent de eforturile mele.
Cum le captezi copiilor atenția?
Implicându-i de la început. Nu le țin prelegeri, totul este interactiv. Discutăm, creăm împreună personaje și povești, iar în atelierele de scriere creativă lucrăm direct pe ideile lor, cu îndrumarea mea.
Întâlnirile din școli, unde sunt invitat de profesori, se desfășoară sub formă de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Nu îmi place să mi se citească din scrierile mele sau să țin discursuri. Încep simplu: mă prezint, spun ce fac și îi invit la dialog. Îi încurajez să întrebe orice despre cărți, scris sau viață. Asta detensionează imediat atmosfera și permite un dialog relaxat, cu glume și discuții deschise. Nu există întrebări sau răspunsuri greșite.
Există vreo temă sau carte preferată de copii care ți-a atras atenția?
Există multe cărți populare printre copii, iar preferințele lor se schimbă constant. Când am început să scriu pentru ei, am citit tot ce era relevant pe piață pentru a înțelege ce îi atrage.
Acum câțiva ani, mi-am făcut cont pe TikTok, realizând că publicul meu nu e pe Facebook sau Instagram, ci acolo. În câteva luni, am strâns aproape 8.000 de urmăritori – copii care îmi cereau recomandări: „O carte bună pentru 10-12 ani?”, „Un fantasy interesant?”, „Ceva cu acțiune?”. Le făceam videoclipuri scurte și live-uri interactive, unde le sugeram titluri și aflam ce cărți circulă între ei.
Despre ideea că TikTok ar fi doar negativ, realitatea e că depinde de cum îl folosești. Dacă mai mulți adulți ar intra activ și ar aduce conținut valoros, rețeaua s-ar îmbunătăți. Schimbarea nu vine ignorând lucrurile, ci implicându-te direct.
Ce greșeli fac adulții când încearcă să apropie copiii de lectură și ce strategii funcționează mai bine?
Cea mai mare greșeală este să-i oblige să citească. Poți să le interzici internetul, jocurile, YouTube-ul, dar asta nu le va stârni interesul. Dacă un adult le impune ce să citească, copiii vor fi suspicioși – așa e firesc, mai ales la adolescenți, când încep să-și formeze propriile opinii.
Soluția trebuie să fie personalizată. Trebuie să descoperi ce îl atrage pe copil – dacă îi plac jocurile, există cărți inspirate din gaming, dacă e interesat de știință, sunt cărți potrivite pentru asta. Problema e că părinții au tot mai puțin timp – copiii sunt la școală, la cursuri, iar timpul petrecut împreună se reduce la verificat teme și pregătit masa. În aceste momente scurte, e greu să creezi o conexiune reală.
Care sunt cele mai eficiente metode prin care părinții pot introduce lectura în rutina copiilor, dincolo de exemplul clasic – să mă vadă citind?
Exemplul personal funcționează. Fiul meu, Alex, își lua o carte și se așeza lângă mine înainte să știe să citească. E important să păstrezi o conexiune cu copilul. Dacă ai o relație apropiată, va fi mai deschis la sugestii. Poți începe cu romane grafice, benzi desenate sau cărți potrivite intereselor lui. Nu există rețete universale. Un copil de 10 ani poate fi un cititor avid, altul abia descoperă lectura. Trebuie adaptat în funcție de fiecare.
Ilustrațiile, umorul, acțiunea și descrierile scurte sunt esențiale pentru a menține interesul copiilor. Aproape toți copiii cu care am vorbit apreciază umorul, dar e dificil să scrii cărți cu adevărat amuzante. Totuși, dacă un copil râde la o pagină, sigur o va da și pe următoarea.
Nu cred că trebuie să limităm lectura doar la cărțile tipărite. Eu citesc aproape exclusiv pe ecrane – tabletă, laptop, telefon – pentru că e mai comod. Sigur, unele formate, cum ar fi romanele grafice, sunt mai greu de citit pe un ecran mic, dar în general nu e o problemă.
Cărțile mele sunt disponibile și în format digital și audio, dar eu nu am răbdare să ascult un audiobook. După câteva minute îmi pierd atenția. Nu cred că e greșit să citești pe ecrane, important e să citești. De altfel, toate cărțile mele au fost scrise pe tastatură, nici nu mai știu să scriu de mână. În afară de autografe și contracte, nu mai folosesc hârtia.
Copiii citesc mai puțin sau e doar un mit? Felul în care consumă informație s-a schimbat?
Acest mit persistă, dar realitatea e alta: copiii citesc mai mult ca oricând. Am crescut în anii ’80, când se spune că toți copiii devorau cărți, dar asta nu era întotdeauna adevărat. Astăzi, din experiența mea în școli și din discuțiile cu librari și editori, văd clar că literatura pentru copii se vinde mai bine ca niciodată.
Edituri care acum 10 ani nici nu publicau cărți pentru copii și-au înființat departamente dedicate și caută constant noi titluri. Mulți autori consacrați pentru adulți au început să scrie pentru copii, iar tirajele ajung la zeci de mii de exemplare – un fenomen rar în România.
Alex, la final îți propun să ne recomanzi niște titluri ținând cont de câteva aspecte pe care ți le voi indica:
3 cărți iubite de părinți în copilăria lor, care încă funcționează:
Aventurile lui Habarnam (6-10 ani) era extrem de populară și rămâne atractivă pentru copii datorită umorului și stilului simplu. Apoi, Recreația Mare (8-12 ani), cu povestiri scurte și dialog alert, fără descrieri plictisitoare.
Cireșarii (10-14 ani) și Toate pânzele sus (10-14 ani) sunt mai greu de digerat pentru copiii de azi – prea lungi și detaliate. La fel și Jules Verne, care mi-a plăcut în copilărie, dar recitit acum, mi se pare plin de pasaje descriptive greu de urmărit. Există însă cărți de aventură mai moderne, care le-ar putea captiva mai ușor.
Totuși, o greșeală frecventă a părinților este să creadă că cei mici trebuie să citească aceleași cărți ca ei acum 40 de ani. Nu, copiii trebuie să-și găsească propriile lecturi. Dacă le plac și cele vechi, grozav. Dacă nu, e important să aibă opțiuni potrivite generației lor. Și atât.
3 cărți pentru copii scrise de autori români
Recomand Florin Bican – scrie extraordinar, iar Și v-am spus povestea așa (8-12 ani) este o reinterpretare genială a basmului românesc din perspectiva cailor. Îmi place și Povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu.
Dintre ale mele, Olguța și un bunic de milioane (10-14 ani) e cea mai cunoscută, primul volum dintr-o serie. Iar Povești de citit pe sub bancă (8-12 ani) e o colecție de povestiri scurte, perfecte pentru copii de clasa a III-a, a IV-a, a V-a. Să le citească pe sub bancă? Oriunde pot. Nu e treaba mea să reglez asta, ci a părinților și profesorilor.
Pentru copiii care visează cu ochii deschiși…
Terry Pratchett spunea că există un loc în iad pentru cei care cred că un copil ar trebui să citească doar cărți „potrivite vârstei”. Fiecare copil are nevoie de altceva și e bine să exploreze și dincolo de zona lui de confort.
Totuși, dacă ar fi să aleg un titlu, Holes de Louis Sachar (tradusă ca Tabăra) (10-14 ani) este una dintre cele mai solide cărți contemporane pentru copii. Am citit-o și recitit-o, iar Sachar e un autor atât de bun încât îmi lucesc ochii doar când îi aud numele.
Pentru cei pasionați de știință…
Jules Verne rămâne o alegere bună – De la Pământ la Lună, 20.000 de leghe sub mări (12+ ani), toate aventurile lui Nautilus și oceanele explorate. Chiar dacă stilul său poate părea greoi azi, e un clasic care merită încercat.
Pentru cei cu spirit de aventură…
Harry Potter (8-14 ani) rămâne alegerea perfectă – combină aventură, fantezie și mister, ingrediente care îtrag toate tipurile de cititori. Aproape toți copiii cu care mă întâlnesc fie au citit cărțile, fie au văzut filmele. A rămas un fenomen global.
Pentru cei aflați la prima îndrăgostire…
Școala pentru bine și rău (10-12 ani) de Soman Chainani – combină romance, acțiune și mitologie. Are 6 volume, două traduse de mine, și a fost foarte populară printre copiii de 10-12 ani, inclusiv pe TikTok.
Pentru un copil care nu e atras de lectură…
Jurnalul unui puști (8-12 ani), de Jeff Kinney – ușor de citit, amuzant, exact genul de carte care prinde la copiii de 10 ani care nu sunt mari fani ai cititului.
* Sfaturi utile despre cum să alegi cea mai potrivită carte pentru copilul tău găsești și în acest articol de pe blogul lui Alex Moldovan. Iar dacă te întrebi ce carte pentru copii cred experții în literatură că e cea mai tare ever, ei, bine, Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak și-a adjudecat titlul. Într-un sondaj realizat de BBC Culture, ei spun că au fost convinși de modul în care explorează imaginația și emoțiile copilăriei. O găsești aici.
Autor : Adriana Moscu
Managing-editor: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!