Anca Tîrcă / Foto: arhiva personală
Un lucru este clar: vara e pe sfârșite și noul an școlar se apropie cu pași repezi. Mai puțin clar este cum va arăta din toamnă învățământul românesc: va crește norma de predare? Se vor comasa clasele? Vor dispărea unele școli? Cine va lua, până la urmă, bursă și pe ce criterii? Între greve, realitatea abandonului școlar și o societate tensionată, năucită de schimbări fără prea multă noimă, am continuat seria despre reforma educației.
Anca Tîrcă este trainer, autor, dezvoltator de curriculum, evaluator și consultant în reforme școlare. În plus, analizează starea educației din România, pe blogul ei. Iată ce spune despre noile reglementări și cum ar putea să fie eficiente.
Poți citi primul episod din această serie aici, iar pe al doilea, aici.
Crește numărul de elevi în clasă, scade calitatea educației
„Un subiect tot mai prezent în discuțiile din școli este creșterea numărului de elevi în clasă. Conform noilor prevederi, care vor intra în vigoare din anul școlar 2025-2026, mediile stabilite prin lege vor fi: la primar – 18 elevi (minimum 12, maximum 24), la gimnaziu – 20 elevi (minimum 12, maximum 28), iar la liceu – 23 elevi (minimum 16, maximum 30). În situații „excepționale”, efectivele pot depăși aceste limite cu până la patru elevi, ceea ce înseamnă că, la liceu, se poate ajunge la 34 de elevi în clasă. (n. red.: în prezent, clasele au maximum 22 de elevi la primar, 26 la gimnaziu și 26 la liceu.)
Schimbarea vine după ce regulile privind efectivele tocmai fuseseră ajustate, ceea ce pune din nou școlile în fața unei lipse totale de predictibilitate.
Cercetările internaționale arată că scăderea efectivelor sub 20 de elevi poate avea un impact pozitiv mai ales pentru copiii dezavantajați, în timp ce clasele mai mari au, în general, un efect moderat asupra rezultatelor academice, influențat puternic de alți factori precum calitatea predării sau implicarea părinților.
Totuși, dincolo de note și teste, clasele cu mai puțini elevi fac posibilă o atenție reală pentru fiecare dintre ei, lucru care permite celui de la catedră să predea diferențiat, să monitorizeze mai atent progresului și să ofere un feedback prompt și util. Profesorii gestionează mai bine clasa, se simt mai puțin epuizați și mai motivați, iar elevii cu dificultăți de învățare au șanse mai mari să recupereze.
Problema este și că mărirea efectivelor ar putea însemna reducerea numărului de posturi didactice. De exemplu, dacă o școală are în prezent trei clase pregătitoare cu câte 22 de elevi, prin aplicarea noilor norme ar putea rămâne cu două clase a câte 33 de elevi. Nu este clar dacă modificarea se va aplica doar la începutul ciclurilor școlare sau în toate clasele, iar ministerul nu a oferit încă un răspuns concret în acest sens.”
Mai multe responsabilități nu înseamnă eficiență
„Propunerea ca directorii de școli să aibă obligatoriu 14 ore de predare pe săptămână e încă un exemplu de măsură făcută fără gândire pe termen lung.
Rolul unui director nu se rezumă la gestionarea formală a unei unități de învățământ. Este persoana care dă direcția, creează coeziune, coordonează oameni și resurse, și are în mâini șansa ca școala respectivă să funcționeze bine. Fără un lider motivat, cu pregătire și cu timp dedicat, nu poți construi o școală de calitate.
În loc să le oferim sprijin concret, formare modernă în leadership educațional, mentorat sau autonomie în decizii, am preferat să-i lăsăm singuri în fața problemelor, sub presiunea constantă a solicitărilor birocratice. Mulți câștigă și mai puțin decât profesorii din subordine, iar acum ar urma să-și împartă și timpul cu un program de predare aproape cât jumătate de normă.
O astfel de schimbare le reduce drastic capacitatea de a se concentra pe administrarea și dezvoltarea școlii: nu mai au aceeași energie pentru coordonarea echipei, pentru proiecte de schimbare sau pentru monitorizarea calității actului educațional. În aceste condiții, e de așteptat ca tot mai puțini profesori să își dorească să candideze la concursurile de directori.
În plus, dacă ne uităm la alte sisteme educaționale, această obligativitate nu există. În multe țări, directorii aleg singuri dacă țin câteva ore de curs pentru a păstra contactul cu elevii, restul timpului fiind dedicat managementului. Nicio altă țară europeană nu impune 14 ore de predare; doar Ungaria are o cerință similară, de 4-6 ore.”
(Re)forme fără fond
„Patru partide au lucrat o lună la capitolul dedicat educației din noul program de guvernare. La final, nu a rezultat nicio idee revoluționară. Multe formulări frumoase și vagi, prea puține răspunsuri la întrebarea «cum facem concret»?.
Se promite reducerea abandonului școlar sub media europeană până în 2030. Suntem la 16,6% – cea mai mare rată din UE, media fiind 9,5%. În ultimii patru ani am scăzut cu doar două procente. Să mai reduci șapte procente în cinci ani? Foarte puțin probabil.
Extinderea școlilor pilot ar putea schimba sistemul, dar acum e doar pe hârtie. Prin PNRR, fiecare școală primește până la 200.000 de euro și un consorțiu până la 1 milion (Ministerul Educației, 2024), însă cele 51 de unități selectate implementează idei proprii, fără o direcție comună și fără evaluare națională a impactului. Cu acești bani puteam testa, pe baze solide, programe cu efect dovedit: „Școală după școală” în zone vulnerabile, dezvoltarea gândirii critice, management școlar modern sau plan-cadru flexibil.
Despre Școală după școală, programul prin care elevii rămân la școală după ore pentru masă caldă, teme și activități educative, cu scopul de a reduce abandonul școlar și a sprijini copiii din medii vulnerabile, se vorbește din nou. Programul ar trebui să aibă cadru legal clar și finanțare, dar primăriile din zonele defavorizate nu au bani, iar agenții economici nu pot susține ceva uniform, la nivel național. Există deja un studiu făcut de Ministerul Educației și Banca Mondială, cu toate datele și estimările pentru implementare.
Se promit reforme curriculare, de evaluare și infrastructură. Da, avem nevoie de planuri-cadru și programe care să dezvolte competențe de gândire critică și creativitate. Dar standardele de evaluare le așteptăm de decenii, iar „laboratoarele pentru educația prin descoperire” sună frumos, dar în mediul rural prioritățile sunt altele și multe se pot face fără laboratoare scumpe.
Diaspora primește doar mențiuni vagi, deși contextul ar cere măsuri clare.
Învățarea remedială e lăsată după stabilizarea economico-financiară, deși pandemia a lăsat goluri uriașe în educație. Nu știm nici acum ce părți din curriculum nu au fost acoperite și cum pot fi recuperate.
Digitalizarea e bifată cu «catalog electronic» și «fluxuri administrative online», dar fără sursa clară de finanțare. Am mai avut un proiect european pentru catalog electronic în toate școlile – nu s-a realizat. Niciun responsabil, nicio explicație.
La eficientizare, se propune creșterea normei didactice la nivelul mediei UE. Aceasta este de 19 ore, noi avem 18. Diferența e minimă, dar profesorii români au oricum un volum uriaș de muncă administrativă inclus în cele 40 de ore săptămânale.
Plata cu ora ar putea scădea, dar nu e clar cu cât și cum se calculează.
Reducerea sporurilor și stimulentelor exagerate este o măsură corectă, dar trebuie făcută pe baza unei analize riguroase. Testarea periodică a directorilor nu are sens, cât timp deja susțin concurs pentru mandatul de patru ani. Mult mai util ar fi sprijinul real prin formare și coaching.Nu există mari economii de făcut în educație, bugetul e oricum insuficient. Dacă tot vrem eficientizare, să tăiem unde chiar nu doare elevul și profesorul: desființarea departamentului România educată (n. red.: proiectul de reformă a educației inițiat de președintele Klaus Iohannis, care stă la baza noilor legi ale învățământului) din minister, reducerea posturilor de consilieri, reorganizarea inspectoratelor.”
Un ochi către Estonia
„Un model de succes este Estonia, una dintre cele mai performante țări în educație, care introduce din 2026 o schimbare simplă, dar importantă: școlile vor putea începe cursurile la ora 9, nu la 8, dacă aleg acest lucru. Decizia se bazează pe studii care arată că o oră în plus de somn aduce beneficii clare copiilor și adolescenților.
Pachetul de măsuri include și reguli pentru confort și siguranță: pauză de prânz de 20 de minute efective (fără timpul pierdut la coadă), masă gratuită zilnic pentru toți elevii, cel puțin 20 de minute de activitate în aer liber, spații sigure pentru biciclete și trotinete, interzicerea cursurilor în săli cu peste 27°C și transport organizat acolo unde traseul spre școală trece prin zone cu trafic intens.
Aceste ajustări fac parte dintr-o abordare mai largă, axată pe bunăstarea elevilor, iar rezultatele se văd: Estonia e constant în top 10 mondial la testele PISA.
În România, în schimb, educația e într-un haos total, moștenit de la fosta guvernare, care nu a răspuns pentru situația lăsată în urmă. Ar fi fost mai onest ca noul ministru să spună de la început: nu sunt bani pentru salarii și burse, asta e realitatea preluată. În schimb, am fost distrași cu «analize» și documente pompos prezentate drept viziune de reformă, fără a explica cum poți schimba sistemul când nu ai fondurile de bază.”
Cine acuză se scuză
„În loc de sprijin și empatie pentru profesori, au venit acuzații că nu muncesc suficient, că nu stau destul la școală, că încasează prea mult din plata cu ora. Așa nu construiești nimic, mai ales în plină criză. Unde e liderul empatic, care comunică bine, inspiră încredere și își susține oamenii?
Trăim probabil cel mai dificil moment pentru educația din România, iar contextul e ideal pentru cei care abia așteaptă să exploateze vulnerabilitatea sistemului. Acum ar fi nevoie de dialog și negocieri reale.
Din discuțiile cu profesori și directori din diverse zone ale țării, reiese că, întorși din vacanță, mulți fac acum bilanțul noilor reguli privind norma didactică și numărul de elevi din clasă. În unele școli, acest lucru înseamnă desființarea unor clase, fără criterii clare pentru redistribuirea elevilor rămași. Normele ar urma să fie completate, unde este posibil, cu materii opționale sau discipline pe care profesorii nu le-au predat până acum. În lipsa acestor soluții, nu este clar unde și cum își vor completa catedra.
Contextul a creat multă tensiune: profesorii sunt îngrijorați, iritați, iar în unele locuri au apărut conflicte între colegi – o atmosferă total nepotrivită pentru un mediu educațional. Ceea ce se întâmplă nu seamănă deloc cu o reformă, ci cu un haos administrativ care anulează progresele obținute, cu greu, în ultimii ani pentru modernizarea școlilor. Totul pentru o economie aproape nesemnificativă la bugetul de stat.
Singura soluție pe care o consider viabilă ar fi retragerea acestor măsuri – cel puțin a celor care vizează creșterea normei și a efectivelor de elevi în clasă. Ar fi nevoie de un compromis pentru a proteja sistemul de educație, pentru că este evident că fără educație nu există dezvoltare.”
* Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!