3.5K

Foto: Dreamstime 

de Adriana Moscu

Gândul VOCATIV: E mai simplu să cenzurezi, dar e mai eficient să previi. Școlile britanice merg pe varianta a doua și vor introduce lecții despre respectul față de femei și fete, ca parte a unui program național care vizează relațiile sănătoase și prevenirea violenței. Măsura pornește de la ideea că stereotipurile de gen, misoginismul și comportamentele abuzive se formează devreme, fiind alimentate inclusiv de conținutul din social media. Însă în locul interdicțiilor, autoritățile britanice mizează pe discuții aplicate și alfabetizare media, pentru ca elevii să învețe să recunoască presiunea socială și manipularea online înainte de a le internaliza.

Noutăți din Prima Bancă

📙A interzice sau a nu interzice rețelele sociale? 

Aceasta pare să fie întrebarea de pe buzele tuturor. Zilele trecute, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut Parlamentului României limitarea accesului copiilor și adolescenților sub 15-16 ani la rețelele sociale. 

Declarația a venit în contextul crimei recente din județul Timiș, în care au fost implicați doi minori, și a fost formulată explicit ca o problemă de sănătate publică și protecție a copilului. În viziunea lui Arafat, platformele sociale funcționează pe baza unor mecanisme care exploatează vulnerabilități emoționale, a unor algoritmi construiți pentru a crea dependență, iar copiii nu au încă maturitatea necesară pentru a se apăra de ele.

Contextul internațional pare să-i dea dreptate, la prima vedere. Australia a interzis recent accesul sub 16 ani, Franța discută o limită de 15 ani, Spania anunță măsuri similare. Și guvernul britanic a anunțat consultări publice pentru o posibilă limitare a accesului copiilor sub 16 ani la rețelele sociale, fără a adopta deocamdată o interdicție. 

În România există deja un proiect de lege care nu merge până la interdicție, dar cere acord parental și impune limite de publicitate și filtrare de vârstă. Problema este că între a face ceva și a face ce trebuie distanța poate fi mare.

Interdicția sună ferm, dar în realitate e o soluție fragilă. Psihologi care lucrează zilnic cu adolescenți avertizează că tăierea accesului fără alternative riscă să transforme rețelele sociale într-un „fruct interzis”. Copiii se pot muta în spații mai puțin vizibile și mai puțin sigure. Specialiști în tehnologie atrag atenția că aplicarea ar presupune verificarea identității tuturor utilizatorilor, cu costuri serioase pentru viața privată și protecția datelor.

O critică articulată vine dinspre Vlad Zaha, expert criminolog, care amintește că măsura din Australia a fost adoptată politic, în ciuda opoziției a peste 140 de cercetători. Grupul de lucru independent al Parlamentului australian propusese alte soluții, toate ignorate. Ce se întâmplă acum acolo este, de fapt, un experiment, iar efectele nu sunt încă măsurate. 

Callula Killingly, cercetătoare din Australia care studiază de ani buni viața digitală a adolescenților, susține că interzicerea rețelelor sociale riscă să rateze adevărata problemă. Din cercetările ei reiese că hărțuirea, sexismul, rasismul, presiunea asupra imaginii corporale sau excluderea nu apar din cauza rețelelor sociale, ci există deja offline, în școală și în comunitate, iar mediul digital doar le amplifică. Pentru adolescenți, online-ul și offline-ul nu sunt lumi separate, ci un singur spațiu continuu de relații și experiențe.

Un argument important, rar discutat, este că o interdicție totală taie accesul la principalele resurse de informare și educare pentru copiii din medii vulnerabile. Pentru mulți dintre ei, internetul și rețelele sociale sunt singurele spații unde pot găsi informații, explicații, modele sau sprijin educațional alternativ, în lipsa unor cursuri plătite, meditații sau activități extracurriculare. Oprirea completă a accesului riscă să adâncească diferențele din societate.

Mai mult, interdicțiile bazate doar pe vârstă sunt greu de aplicat și pot împinge tinerii spre platforme mai puțin reglementate, unde riscurile sunt mai mari și sprijinul mai greu de accesat, avertizează autoarea. În locul unei interdicții generale, ea pledează pentru educație digitală, reglementarea designului platformelor și implicarea adolescenților ca parteneri în găsirea soluțiilor.

În România, școala nu oferă educație media, iar familia este adesea depășită digital. Asta în contextul în care aproape jumătate dintre copiii între 9 și 16 ani petrec peste trei ore pe zi online, iar peste o cincime stau mai mult de șase ore.

Există, desigur, alternative mai puțin radicale, dar cer efort și consens politic. Reglementarea platformelor, nu a copiilor. Obligația de a deschide algoritmii pentru cercetare. Moderare pe bune a conținutului. Setări de siguranță active implicit. Mai multă educație digitală începută devreme, mai puțin discurs moralizator. 

Cutia cu Idei

📙Cum scăpăm de stereotipurile de gen

Reclama Leroy Merlin care a stârnit valuri de indignare fiindcă arăta mama și fiica în patru labe, cu mănuși de menaj, spălând pe jos, în timp ce tatăl și fiul se distrau și cântau la chitară reflectă, de fapt, realitatea. Studiile arată că și în prezent, peste 90 % dintre femeile angajate realizează muncă domestică în mod regulat, mult mai des decât bărbații, chiar și când ambii parteneri lucrează. 

Mai mult, femeile au parte și de ceea ce specialiștii numesc „muncă invizibilă”. Tot ele sunt cele care continuă să se ocupe de marea majoritate a „muncii mentale” (mental load) din gospodărie, responsabilități care nu se traduc în timp fizic, dar consumă energie cognitivă și emoțională, planificare, organizare, monitorizare a activităților familiei – mult mai mult decât tații. 

Oamenii de știință de la Harvard spun că prejudecățile de gen nu vor dispărea complet prea curând, dar pot fi reduse constant, prin gesturi mici, repetate, acasă și la școală.

Iată câteva idei pentru prevenirea și reducerea prejudecăților de gen:

– Fă un inventar al propriilor automatisme. Observă ce aștepți „din reflex” de la fete și de la băieți: cum vorbesc, ce aleg, ce li se pare potrivit. Conștientizarea e primul pas ca să nu le transmiți mai departe.

– Ai grijă la limbajul zilnic. Complimentele, glumele și etichetele aparent inofensive fixează așteptări. Evită generalizările de tip „toți băieții sunt mai puternici, mai buni la matematică” sau „fetele sunt mai sensibile, mai artiste” și folosește formulări neutre, mai ales când vorbești cu sau despre copii.

– Normalizează roluri diferite pentru băieți și fete. Arată constant exemple de femei în domenii tehnice și de bărbați în roluri de îngrijire, fără a le prezenta ca pe ceva ieșit din comun. Expunerea repetată reduce stereotipurile.

– Împarte responsabilitățile pe criterii de echitate, nu de gen. În familie sau la clasă, sarcinile pot fi rotative. Discuția despre ce e corect și echilibrat contează mai mult decât tradiția.

– Vorbește deschis despre nedreptate și prejudecăți. Când copiii observă o situație incorectă într-o reclamă, la școală sau online, discut-o direct. Întrebările simple („Ți se pare corect?”) ajută mai mult decât explicațiile lungi.

– Încurajează copiii să răspundă, nu să tacă. Exersați replici simple pentru situații din viața de zi cu zi, când aud o glumă jignitoare sau o etichetă. Ideea nu e confruntarea, ci siguranța de a spune „nu e OK”.

– Susține încrederea fetelor și exprimarea emoțiilor la băieți. Fetele au nevoie de contexte în care să conducă și să greșească fără eticheta că sunt „prea autoritare”. Băieții au nevoie de spațiu legitim pentru vulnerabilitate și empatie.

– Acceptă feedback, inclusiv de la copii. Întreabă-i dacă simt diferențe de tratament și ascultă răspunsul fără a te apăra. Modelul de adult care corectează din mers e mai valoros decât cel „fără greșeli”.

📙26 de exerciții creative pentru copiii din clasele primare 

Profesoara Iulia Sfetcu-Măndășescu propune un set de 26 de exerciții inspirate din art-terapie, care pot fi folosite atât la școală, cât și acasă. Materialul poate fi printat și legat sub forma unui mic ghid, ușor de integrat în activități educaționale sau momente de respiro, de care copiii au nevoie ca să se poată exprima și așeza în propriul ritm. Pentru unii pot deveni un mod de reglare și liniștire, pentru alții – simple activități creative. 

De exemplu, într-unul dintre exerciții, „Eu pe dinăuntru/Eu pe dinafară”, copiii desenează un chip sau o siluetă împărțită în două. O parte a desenului arată cum se văd ei la exterior (trăsături fizice, haine, expresii), iar cealaltă surprinde ce simt că îi definește (lucruri care le plac, interese sau calități), exprimate prin culori și simboluri. Exercițiul vorbește despre identitate și normalizează ideea că suntem mai mult decât ceea ce se vede.

Știai că?

📙Ce pot învăța copiii din Jocurile Olimpice de Iarnă

Cel mai tânăr olimpic din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă este o fată – norvegiana Sonja Henie. A concurat la patinaj artistic la JO din 1924, la doar 11 ani. Câțiva ani mai târziu, avea să devină una dintre cele mai mari campioane olimpice din istorie. Iar cea mai tânără medaliată la JO de iarnă este Kim Yun-mi, care a câștigat aurul la ștafetă de patinaj viteză în 1994, la 13 ani.

Pe 6 februarie încep Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina 2026, un pretext bun să discuți cu cei mici despre sport de performanță, perseverență, fair-play, diversitate, munca în echipă și despre cum arată drumul lung din spatele unei reușite, fără să sune a lecție. 

Există pachete și materiale pentru clasă care includ activități despre sporturile din JO de iarnă, organizare de informații, pagini de reflecție sau fișe de lucru, utile pentru lecții interdisciplinare (geografie, istorie, sport, civică). Câteva idei și resurse găsești aici, aici, aici și aici. 

📙Roboții ajută copiii cu autism să rămână implicați în terapie 

Roboții nu înlocuiesc terapeutul, dar pot deveni un instrument util mai ales în terapiile de durată, unde menținerea motivației este esențială. 

Studiul se bazează pe două teste clinice, cu peste 130 de copii, în care terapia clasică a fost comparată cu ședințe asistate de un robot, coordonate de un terapeut. Ambele variante au ajutat copiii să-și dezvolte abilități de bază pentru relaționare, cum ar fi să imite gesturi, să fie atenți la aceeași activitate cu un adult și să aștepte rândul într-un joc sau dialog. Diferența a apărut la nivel de implicare. Atunci când robotul era prezent, copiii au rămas mai interesați și mai dispuși să continue exercițiile.

La cercetare au contribuit și specialiști români de la Universitatea Babeș-Bolyai, care au testat această abordare atât în condiții de clinică, cât și în contexte apropiate de viața reală, precum școala sau acasă.

Recomandările Săptămânii

Vlad Zaha/ Foto: Arhiva personală

Vlad Zaha, criminolog, expert politici antidrog și cercetător la Oxford spune că prevenția eficientă la copii și adolescenți nu începe cu lecții moralizatoare despre droguri, ci cu programe care dezvoltă autocontrolul și capacitatea de a înțelege consecințele pe termen lung. 

Iată 5 lucruri de ținut minte de la Vlad Zaha:

1. De ce consumă minorii droguri. „Motivele pentru care ajung să experimenteze cu substanțe sunt multiple și variate, de la factori personali și de mediu până la presiuni sociale, curiozitate sau contexte emoționale dificile. Există tendința de a explica acest fenomen printr-un discurs simplificator, legat exclusiv de tristețe, suferință sau dramă, dar lucrurile nu sunt deloc atât de lineare. Acestea pot fi unele dintre motive, însă lista este aproape infinită: curiozitatea, dorința de explorare, experiențele traumatice, hedonismul, presiunea grupului, nevoia de a se simți mai bine, uneori chiar și dorința de a accentua o stare de tristețe.”

2. Cum ar trebui să vorbim copiilor despre droguri. „Mesajele alarmiste de tipul «consumul de canabis duce inevitabil la heroină, îți distruge viața și îți rupe familia» sunt frecvent folosite în școlile din România. Un copil de 10-11 ani nu este conectat, în mod real, la acest univers. Exagerările formulate într-un limbaj «colorat» sunt rapid detectate. Copiii au un foarte bun simț al falsului. Când li se spune, de pildă, în clasa a V-a, a VII-a sau a IX-a că „canabisul distruge vieți”, ei vor compara imediat acest mesaj cu realitatea din jur: colegul de clasă, verișorul sau fratele mai mare care a consumat canabis și totuși a intrat la o facultate bună, pare funcțional și nu are probleme evidente”

3. O abordare responsabilă începe cu dezincriminarea consumului. „Ar trebui să existe posibilitatea ca o persoană care se simte rău să poată merge la spital cu substanța consumată, pentru a fi testată, fără teama de dosar penal. În România, acest lucru nu este posibil în prezent. Simpla deținere pentru consum propriu poate duce la deschiderea unui dosar penal, ceea ce descurajează cererea de ajutor.”

4. Testarea obligatorie nu reduce consumul. „În schimb, în țările care au aplicat aceste măsuri în trecut, unitățile de primiri urgențe au ajuns să trateze adolescenți care, de teamă să nu iasă pozitivi, consumau substanțe extrem de periculoase sau chiar produse chimice de curățenie. Aceste politici nu doar că nu previn consumul, ci pot genera comportamente mult mai riscante.”

5. Drogurile legale, mai periculoase decât substanțele interzise. „Primăria Municipiului București a contractat cercetători independenți din Finlanda, care au realizat două serii de studii în mai multe școli și licee din București. Rezultatele au fost solide din punct de vedere științific, riguroase și foarte relevante. Concluzia principală este că problema majoră o reprezintă drogurile legale: tutunul și alcoolul. Avem majorități de elevi care consumă aceste substanțe începând de la 14 ani, iar alcoolul este asociat cu multiple probleme de sănătate.” 

Citește interviul complet aici. 

Autoare: Adriana Moscu

Managing-editor: Florinela Iosip

Comunitatea Vocativ

Ai idei, resurse de învățare ori întrebări pentru Comunitatea Vocativ despre cum îi poți ajuta pe cei mici? Sau poate vrei să ne trimiți o fotografie ori un scurt eseu cu gândurile tale despre tot ce ține de universul educației sau despre cum am putea îmbunătăți pentru tine experiența VOCATIV? Trimite-ne un mail la vocativ@eduforum.ro.