Șase elevi despre cum trăiesc ultimele săptămâni înainte de Bacalaureat: „În fiecare secundă în care nu învăț simt că ar trebui să o fac”

de Adrian Manea

Mai este aproape o lună până la probele scrise ale Bacalaureatului. Prima probă, la Limba și literatura română, începe pe 29 iunie. Pentru elevii de clasa a XII-a, această perioadă nu înseamnă doar recapitulări și variante rezolvate, ci și un amestec de stres care nu mai scade, presiune venită din toate părțile și o oboseală care se adună zi după zi.

Unii spun că stresul „se întinde la nesfârșit” și că au ajuns să simtă vină ori de câte ori nu învață. Alții resimt apăsarea abia după ce trec de un prag (un dosar trimis sau o pretestare) când tot ce au ținut sub control se descarcă dintr-odată. 

Pentru câțiva dintre ei, presiunea cea mai mare nu vine din materie, ci din comparația cu care îi încarcă ceilalți colegi sau din felul în care adulții din jur le transmit, fără să vrea, emoțiile lor.

Dar, dincolo de toate acestea, fiecare își caută propriile soluții: meditații care le redau încrederea, variante-model care le dau un reper clar, sport și odihnă pentru a se reface, sau pur și simplu gândul că își fac treaba cât pot de bine și că pot merge mai departe indiferent de rezultat. 

Am vrut să văd cum trăiesc șase elevi de clasa a XII-a aceste ultime săptămâni și cum încearcă, fiecare în felul lui, să facă față stresului și oboselii.

Sofia Dragomir, Matematică-Informatică

Dintr-a noua și până acum câteva luni, priveam Bacul ca pe un examen sigur, la care nu aveam de ce să nu mă descurc. Știam că am ceva experiență, astfel că nu mă stresează prea mult condițiile de examen. Însă în ultimul timp am devenit ușor nesigură, pentru că mi-a scăzut motivația și îmi e tot mai greu să-mi organizez timpul pentru studiu.

La Matematică și Informatică nu am mari emoții, pentru că am învățat treptat și acum doar consolidez cu variante de Bac. Mă ajută mult meditațiile, recapăt din încrederea în mine învățând conceptele care m-au pus în dificultate anii trecuți. La Română, mă simt nepregătită pentru subiectul al treilea. Nu știu de unde să încep și niciodată nu am putut să memorez structuri de eseuri.

Pe de altă parte, mă bucur că Bacul nu e decisiv pentru mine: am aplicat în SUA, Italia, Finlanda, Coreea și Franța, iar niciuna dintre facultăți nu îmi cere o anumită notă. Asta îmi aduce puțină liniște. Am dat SAT-ul (examen de admitere la universitățile americane), la care am luat 1550 din maximul de 1600, și am scris cel puțin optzeci de eseuri de admitere, la care am lucrat inclusiv de Crăciun și de Anul Nou. 

În tot acest timp, nu am simțit stres propriu-zis, eram concentrată pe ce aveam de făcut. Însă după ce am trimis dosarele, am resimțit tot stresul deodată, până la burnout. Nu pot spune că am învățat să îl gestionez. Mai degrabă mi-am analizat sentimentele și m-am străduit să îmi permit să mă odihnesc.

Acum sunt într-o stare ciudată: liniștită și fără presiunea notei, dar foarte obosită fizic și psihic. Mă aștept ca, odată cu rezultatele admiterilor, să-mi revină motivația, inclusiv pentru pregătirea la Bac. Mă străduiesc să-mi mențin un program care să echilibreze studiul cu socializarea, sportul și refacerea.

Cristina Milutinovici, Științe ale Naturii

Cu câteva luni în urmă, Bacul mi se părea un dezastru care se apropia prea repede. Acum simt că perioada de așteptare nu se mai termină și stresul constant se întinde la nesfârșit. Paradoxal, la începutul anului nu puteam să mă conving să îi dau o importanță mare, dar acum nu pot să mai ies din stadiul veșnic de stres. În fiecare secundă în care nu învăț simt că ar trebui să o fac, iar când învăț, mi se pare că nu sunt destul de eficientă.

Vreau să intru la Facultatea de Fizică, iar media de la examen contează. La Matematică și Fizică mă simt sigură, pentru că îmi plac și le-am înțeles și în ceilalți ani. La Română încă mai am emoții. Testele de la clasă și simularea m-au ajutat să mă obișnuiesc cu atmosfera și să văd unde mai trebuie să insist. Studiul individual mă ajută cel mai mult, mai ales sub forma variantelor și a modelelor de Bac.

Știu că am tendința să mă stresez mai mult decât ar trebui, dar încerc să mă liniștesc și cu gândul ăsta. Pasiunea pentru fizică mă motivează și îmi dă liniștea că mi-am găsit locul, chiar dacă simt și presiunea care vine cu asta.

Ekin Sin, Matematică-Informatică

Facultatea de Inginerie Aerospațială a fost dintotdeauna alegerea evidentă pentru mine. De când mă știu, m-a urmărit pasiunea și admirația pentru avioane. Înainte de fiecare călătorie în Turcia natală, eram entuziasmată nu doar pentru a revedea locurile în care am crescut în primii ani, ci și pentru experiența de zbor. Vreau să studiez în străinătate și mă bazez pe preadmiteri, așa că Bacul nu e în prim-planul gândurilor mele. În plină perioadă încărcată, între un examen de preadmitere și alcătuirea unui alt dosar, nici nu mi-am dat seama când au venit simulările și au trecut.

Nu sunt fană a programei de Bac, dar existența multor teste-model mă ajută. Am observat că nivelul meu de stres e mult mai ridicat la testele pentru care nu am exerciții-model sau un cuprins precis pe care să mă concentrez. Printre toate cerințele, ajung să nu observ cât de mult mă epuizez. Îmi dau seama că sunt aproape de limită abia când paharul dă pe dinafară. 

Însă de cele mai multe ori reușesc să trec peste, iar liniștea vine din faptul că știu exact unde îmi este locul. Sunt nerăbdătoare să termin cu Bacul. E o preocupare foarte veche și abia aștept să nu mai am asta pe cap. Sunt convinsă că pasiunea pentru domeniul pe care îl voi urma o să-mi facă viața să semene mai mult cu o aventură decât cu niște sarcini de bifat.

Emmanouil Foumis, Filologie

Pentru mine, Bacul nu e un stres. Îl văd ca pe un simplu pas către facultate. Nu pot să spun că am emoții, pentru că am învățat pe parcursul celor patru ani și am avut profesori devotați și înțelegători care m-au pregătit bine. Sunt chiar nerăbdător să trec de această etapă, ca să înceapă următoarea.

Simt oarecare presiune, e adevărat, dar timpul meu liber nu s-a schimbat dramatic și mi-a rămas suficient atât pentru învățat, cât și pentru hobby-uri. Subiectele nu mi se par grele. Poți avea dificultăți dacă nu știi materia, dar dacă ai învățat noțiunile, mai trebuie să exersezi doar structura. 

La Istorie mi-a luat ceva să mă acomodez cu subiectele I și II, dar după câteva săptămâni am ajuns la punctaj maxim în simulări. Bacul la profilul uman mi se pare mai ușor decât la alte specializări, deși un lucru cu care nu mă împac e că pune un accent prea mare pe memorare și ar prinde bine câteva îmbunătățiri din acest punct de vedere.

Sentimentul dominant e nerăbdarea. Aștept să se termine clasa a XII-a și să dau Bacul doar ca să depășesc acest prag și să trec mai departe.

Maia Lăcătuș, Matematică-Informatică

Când am început liceul, clasa a XII-a și Bacul mi se păreau foarte departe. Tocmai de aceea, în primii trei ani, nu m-am stresat cu pregătirea, chiar dacă auzeam des că e un examen dificil și că presiunea din jur se simte. M-am panicat când mi-am dat seama că nu mai țin minte multe lucruri din programă, dar asta m-a ajutat să mă organizez. Tratez Bacul cu seriozitate, dar nu cu teamă, deși uneori mi se pare că cei din jur tind să ne inducă și astfel de emoții. Orice gol din materie se poate recupera.

Cred că noi, elevii, ne creăm singuri o problemă comparându-ne cu cei din jur, iar de acolo apare gândul că nu suntem suficient de buni. Eu însămi eram surprinsă cât de ușor unii colegi iau note mari la simulări, până mi-am dat seama că pot ajunge la un nivel similar prin efort. Rezultatele trebuie privite în contextul progresului personal, nu în comparație cu alții. Mie îmi aduce o satisfacție mare când văd că îmi îmbunătățesc notele, chiar și cu un punct la un test.

Indiferent de materie, cred că rezolvarea de variante-model ajută cel mai mult, alături de a avea pe cine întreba atunci când nu îți iese: profesorul de la clasă, cel de la meditații sau un coleg.

Tudor Cristea, Matematică-Informatică

Am momente când privesc Bacul ca pe un examen îndepărtat, pentru care am destul timp, dar și momente când simt că trebuie să cresc ritmul. Nu mă simt copleșit de emoții sau temeri care să-mi afecteze performanța. Am încredere că o să dau tot ce pot mai bun și, indiferent de rezultat, am puterea să merg mai departe. Îmi place să cred că sunt adaptabil.

Simularea națională a fost momentul în care lucrurile au devenit reale. Testele la nivel de liceu nu mi se păreau suficient de imparțiale, dar la simulare a fost proba concretă, pe aceeași scenă din vară. În clasele IX-XI eram convins că vreau să studiez în străinătate: în Olanda, Franța sau țările nordice. Dacă mi-ai fi spus că îmi voi schimba complet părerea și voi alege să rămân în București, nu te-aș fi crezut. Părinții mă susțin, chiar dacă la început au fost de altă părere.

Simt stres, desigur, care va crește probabil odată cu apropierea examenului, dar momentan nu îmi afectează performanța. O bună parte din dificultățile acestui an vin din activitățile extrașcolare pe care mi le-am ales singur și pe care le fac cu plăcere. E o „problemă bună”, pentru că e o ocazie să învăț să prioritizez și să mă organizez.

Introducere de Adrian Manea. Textele elevilor au fost editate pentru claritate și lungime.

Adrian Manea este doctor în matematică, citește și scrie cu pasiune despre educația științifică, îmbinată cu tehnologie, dar și cu literatură, filosofie și istoria ideilor. Este fondatorul Poligon Educational, prin care oferă lecții școlare și cursuri în format interdisciplinar. Îi plac jocurile, stilourile, creioanele și muzica tradițională a lumii.