Ioana Mafteiu, Profesoara de Joacă: „Un profesor care nu oferă copilului un loc emoțional sigur nu poate clădi învățare durabilă”

Ioana Mafteiu / Foto: arhiva personală

Ioana Mafteiu pare genul de profesoară ruptă din povești: e tânără, blândă, are părul lung și bucle perfecte, ochii mari, albaștri, senini ca cerul primăvara. Copiii o adoră. Cunoscută în online ca Profesoara de Joacă, dar și de la TV, unde este adesea invitată să ofere idei de învățare prin joacă, Ioana locuiește în Timișoara, este învățătoare, formatoare pentru profesori și părinți, fondatoarea Activity English School și autoare de cărți pentru copii. De peste cincisprezece ani lucrează cu copii și familii, iar stilul ei empatic a adunat în jur o comunitate mare de părinți și cadre didactice care cred în puterea jocului de a construi relații autentice.

Ioana vorbește calm, uneori aproape șoptit, pe un ton echilibrat, care reușește să capteze atenția. Nu se enervează și are un fel de a rosti cuvintele care liniștește și te face să vrei să asculți în continuare. În spatele acestei atitudini simple, se află însă o construcție profesională solidă: formare în pedagogie sistemică, o abordare educațională care privește copilul ca parte a unui întreg – al familiei, al clasei, al comunității – și nu ca pe un individ izolat, în educație parentală și învățământ primar.

A început proiectul Profesoara de Joacă din dorința de a aduce emoția și curiozitatea înapoi în procesul de învățare. Pe blogul și în cursurile ei, jocul e atât o activitate de destindere, cât și o punte care îi unește pe copii între ei, dar și pe copil cu adultul care îl crește sau educă. „Jocul e limbajul prin care copilul îți spune cine este”, crede Ioana. Iar în felul ei calm, atent și profund uman, îi învață și pe ceilalți adulți să asculte acest limbaj.

– Spune-ne câteva cuvinte despre parcursul tău profesional și unde ești acum.

– Sunt mamă, fiică, soție, antreprenoare, profesoară, autoare de cărți pentru copii și creatoare de jocuri educative. Port multe roluri în viață, dar, mai presus de toate, sunt un copil care a devenit adult cu multe emoții și cu o nevoie profundă de a înțelege copiii. Cred cu tărie că un copil înțeles este un copil care înflorește.

– Povestește-ne cum a luat naștere proiectul cu care ești cunoscută în online, „Profesoara de Joacă” și cum ai ajuns la formatul de predare prin joc?

– Într-o seară, mi-a venit în minte că există profesori pentru atâtea materii, dar nu și pentru nevoia de bază a copiilor: joaca. Așa s-a născut blogul „Profesoara de joacă”, unde, multă vreme, am publicat numeroase jocuri. Mă bucura enorm gândul de a le dărui mai departe. Numele a rămas, dar sensul s-a extins – astăzi sunt conectată nu doar la bucuria jocului, ci și la relația autentică dintre copil și părintele conștient și prezent. Formatul meu de predare prin joc s-a conturat firesc, din experiența de la clasă, unde predau limba engleză. Cel mai bun mod de a ajunge la sufletul unui copil este să transformi învățarea în joacă.

– Ai fondat și proiectul Activity – o școală de limba engleză și, în același timp, platformă educațională dedicată învățării prin experiență. Ce valori metodologice promovezi cel mai des și cum se reflectă acestea în felul în care concepi o lecție?

– Pun accent pe dimensiunea emoțională a procesului educațional. Pentru mine, aceasta este baza oricărei învățări autentice. În fiecare lecție sau interacțiune cu copiii, mă asigur mai întâi că ei se simt văzuți și în siguranță, că știu că au locul lor în sala de clasă. Doar după ce emoțiile sunt liniștite și copilul se simte acceptat, putem începe explorarea conținuturilor.

Susțin valorile autonomiei și ale învățării prin experiență: copiii descoperă conceptele pas cu pas, prin joacă, greșeală și curiozitate. Cred că un profesor care nu oferă copilului un loc emoțional sigur nu poate clădi învățare durabilă. Emoția este liantul prin care cunoașterea devine vie.

– Din experiența lucrului cu comunități sau caractere diverse, ce ai învățat despre diferențele culturale/contextuale care influențează eficiența activităților de joc?

– Indiferent de cultura sau comunitatea din care provine, orice copil înțelege același limbaj universal: joaca. Dincolo de diferențele de valori, obiceiuri sau stiluri de viață, copiii pot învăța unii de la alții prin acest limbaj comun, în care curiozitatea și bucuria îi apropie firesc. 

– Cum gestionezi situațiile în care jocurile devin „haos” în clasă (copiii vorbesc, nu sunt atenți, apare disconfort, nu vor să coopereze)? Ce jocuri de liniștire recomanzi?

– Un joc devine haotic atunci când nu este prezentat clar sau suficient de atractiv pentru copii. Ca profesori, avem datoria de a învăța principiile managementului de clasă și de a ne asuma rolul de lideri autentici. Atunci când reușim acest lucru, copiii ne ascultă, înțeleg mai ușor mesajul și participă cu plăcere la activități. Ei sunt atenți atunci când se simt implicați și cooperează mai ușor atunci când știu că suntem alături de ei.

Jocul meu preferat pentru liniștire este unul foarte simplu: număratul pe degete. Întindem palma, iar pe fiecare deget inspirăm în timp ce urcăm și expirăm când coborâm, până parcurgem întreaga mână.

– Ce instrumente sau resurse le recomanzi profesorilor care vor să înceapă să introducă jocul în predare (fără să simtă că trebuie să schimbe tot sistemul)?

– Să își dea voie să fie jucăuși și curioși. Să se întrebe: „Cum aș putea traduce această lecție prin joc pentru elevii mei?”. Să urmărească profesori care folosesc metode ludice, să se inspire din ideile lor și să aibă curajul de a experimenta propriile abordări.

– Cum măsori succesul unei activități de joc în clasă? Ce semne îți spun că elevii au învățat ceva, nu doar s-au distrat?

– Fiecare joc sau activitate pe care o propun copiilor are unul sau mai multe obiective clare și măsurabile. Urmărindu-le, pot evalua dacă jocul a fost potrivit și dacă și-a atins scopul. Nu aleg jocurile doar pentru că le-am văzut la alții sau par amuzante. Jocul este o metodă de predare, nu o simplă distracție, și trebuie să fie în acord cu tema lecției, să o completeze firesc – ca o piesă care întregește puzzle-ul. Aici intervine inteligența pedagogică, care face diferența între un joc folosit întâmplător și unul care sprijină cu adevărat învățarea.

– Dacă ar fi să recomanzi trei schimbări la nivel școlar pentru ca mai mulți profesori să adopte jocul ca metodă de predare, care ar fi acestea?

– Schimbarea vine din lucrurile simple: conectare, căutare și creare. Dacă ar fi să mă gândesc la trei schimbări în sistemul școlar, nu aș începe nici cu programele, nici cu resursele sau formarea, ci cu profesorul însuși. Este esențial ca el să ajungă în acel punct de conectare autentică cu elevii. Conectarea nu înseamnă doar să privești copilul în ochi, ci să fii dispus, după aceea, să cauți resurse moderne, să citești, să explorezi și, mai departe, să creezi. Să-ți permiți să adaptezi totul la specificul clasei și la nevoile elevilor tăi. 

– Cum implici părinții sau comunitatea în acest tip de proiecte de educație prin joc?

– Implicarea părinților este, de fapt, un proces simplu: îi inviți cu un scop real, te gândești la activități care chiar aduc valoare, nu doar la proiecte formale sau jocuri de bifat. Părinții conștienți își doresc să participe la inițiativele din comunitatea în care cresc copiii lor, pentru că înțeleg puterea și impactul unei comunități unite.

– Îți amintești un moment din clasă în care jocul a schimbat modul în care un copil a privit învățarea?

– Da, îmi amintesc o întâmplare de acum mulți ani, când o mamă a decis să-și retragă copilul de la cursurile mele de engleză, spunând că la ore „doar se joacă” și „nu învață nimic”. M-a impresionat și amuzat totodată, mai ales pentru că mama era directoare de grădiniță și cadru didactic universitar. Copilul avea patru-cinci ani și, într-adevăr, nu percepea că învăța — pentru el totul era joacă. Iar în acel moment am știut că mi-am atins scopul: să fac din învățare o experiență firească, plină de bucurie.

– Cum arată o sală de clasă care invită la joc și creativitate? 

– O sală de clasă în care copiii să se poată juca cu adevărat nu înseamnă doar mese și scaune. Este nevoie de un spațiu care te invită să te apropii, să te relaxezi, să te exprimi. În toate sălile mele există un colț dedicat jocului – un covor colorat, o zonă în care putem sta în cerc, ne putem întinde sau folosi instrumente. E important să existe nu doar dorința de a integra jocul, ci și spațiul care îl face posibil.

– Ce planuri de viitor are „Profesoara de Joacă”? Ce proiecte îți dorești să dezvolți sau să extinzi?

– Îmi doresc să continui seria mea de cărți și să reușesc să public al treilea, poate chiar al patrulea volum. Vreau să rămân aproape de comunitate, să reiau cursurile atât fizice, cât și online, și să dezvolt o platformă dedicată părinților – cu teme care lipsesc încă din spațiul educațional și care merită aduse în viața de zi cu zi a familiilor. În același timp, mă pregătesc să încep formarea la Conscious Parenting Institute, al cunoscutei psihologe și autoare Shefali Tsabary (n. red.: un program axat pe formarea părinților și educatorilor în spiritul parentingului conștient – o abordare care pune accent pe relația autentică dintre adult și copil, conștientizare, empatie și prezență). 

Iată 5 idei de jocuri de încercat în diferite situații, recomandate de Ioana Maftei:

• O zi ploioasă. „Lotti Karotti”: Fiecare jucător își mută iepurașii spre morcovul din vârful dealului, urmând indicațiile de pe cărți. Pe traseu apar gropi care pot face iepurașii să cadă, așa că jocul depinde și de noroc. Scopul este ca primul iepuraș care ajunge la morcov să câștige. Le stimulează copiilor atenția, răbdarea și gândirea strategică, dar și capacitatea de a accepta pierderea. (3+ ani)

• O zi cu emoții intense (tristețe, furie). „Clătita”: Copilul este înfășurat strâns într-o pătură, ca o clătită, iar adultul apasă ușor pe corp, oferindu-i presiune constantă. Acest joc simplu îl ajută să se liniștească, să-și simtă corpul și să se regăsească după o descărcare emoțională. (2+ ani)

• O zi liberă cu familia acasă. „Mia și cartonașele de Noapte Bună”: Jocul conține 120 de cartonașe împărțite în zece categorii de întrebări menite să apropie membrii familiei la finalul zilei. Întrebările nu au răspunsuri corecte, ci deschid discuții despre emoții, greșeli, curaj sau recunoștință. Fiecare cartonaș include și un mesaj scurt pentru părinți, inspirat din psihologie și parenting conștient. Jocul poate fi folosit acasă, la școală sau în cabinetul unui specialist, ca ritual de conectare și reflecție. Scopul lui este să creeze un spațiu în care copilul se simte ascultat, iar adultul să fie cu adevărat prezent. (3+ ani)

• Valorizare/validare/complimentare. „Mașina de spălat cu complimente”: Se poate desfășura atât în clasă, cât și afară. Elevii se așază față în față și formează un culoar, iar pe rând fiecare trece prin el și primește complimente de la colegi. Jocul îi ajută pe copii să exprime emoții, să se cunoască mai bine și să se simtă apreciați. Nu este competitiv, are ca scop starea de bine și apropierea dintre colegi. Poate fi adaptat și pentru orele online. (3+ ani)

• Coordonare. „Două-două”: Acest joc de coordonare și atenție se desfășoară în perechi, în interior sau afară. Copiii stau față în față și formează cu palmele mișcări în ritmul unor comenzi simple: „Două-două, față-față; două-două, spate-spate; una-față; una-spate; două-două, față-spate”. Jocul poate deveni mai provocator dacă profesorul sau copilul care dă comenzile le rostește tot mai rapid, crescând astfel ritmul de reacție și precizia mișcărilor. Exercițiul dezvoltă coordonarea mână-ochi, adică abilitatea de a controla mișcările în funcție de informațiile vizuale. Această deprindere are un rol important în învățarea scrisului și cititului, dar și în menținerea atenției și a concentrării. (4-10 ani)

* Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.

Autoare: Adriana Moscu

Editoare: Andrada Lăutaru

Coordonatoare: Florinela Iosip