De la stânga la dreapta: Diana Oncioiu, Dona Teșcovschi, Laura Frunză, Marinela Rață Panaite/Foto: Ioana Moldovan; arhiva personală
Mi-e dor de anii în care eram «planeta-mamă», iar fetele mele, acum mari, gravitau în jurul meu ca niște sateliți mici și luminoși. Nu mi-e dor însă de verile în care casa devenea un haos planetar, iar eu gravitam haotic printre plastilină, acuarele și eterna și exasperanta întrebare: „Ce (mai) facem azi?”.
A venit vacanța de vară – o bucurie pentru copii, un test de anduranță pentru mulți părinți. Fie că au copii mici care trebuie supravegheați non-stop, fie adolescenți greu de scos din casă, părinții jonglează cu munca, logistica, bugetul și epuizarea. Zilnic. Ce soluții găsesc? De la calendare de familie la chiuvete magice cu recirculare, de la bunici salvatori la spații prietenoase create de alți părinți, patru mame vorbesc sincer despre ce înseamnă vara petrecută alături de copii de toate vârstele.
– Diana Oncioiu, jurnalistă, mama lui R. (2 ani și 8 luni)
„Ce mă ajută foarte mult este că împărțim totul, eu și Vlad. Nu avem obsesia împărțirii 50-50, dar nu ne-am raportat niciodată la ideea că «mama trebuie să se ocupe de…». De multe ori, presiunea cade pe mamă să găsească alternative pentru copil, mai ales după ce a stat acasă 1-2 ani. Dar la noi nu e cazul. Vlad vine cu idei, organizează plecări, se ocupă de detalii, nu mă lasă singură.
Fiind amândoi jurnaliști, avem un program flexibil. R. merge la grădiniță până la ora 15, așa că provocarea de a găsi zilnic activități potrivite e constantă. Bucureștiul nu e un oraș prietenos cu copiii. În iulie va merge la o școală de vară, dar august e complet liber. Va sta o săptămână la bunici, care e o mare bucurie pentru el, iar restul timpului vom merge în vacanță. De obicei nu plecam în august, dar acum ne adaptăm.
Încercăm să facem ieșiri cu alte familii. Am strâns în jurul nostru câteva mame cu copii de vârste apropiate, așa că ne vedem des în playdate-uri. Vara e foarte cald, sunt ore în care pur și simplu nu poți ieși afară, așa că ne orientăm și spre locuri cu apă sau interioare prietenoase.
Evit locurile de joacă din mall-uri: prea aglomerate, prea multă stimulare. Prefer activități mai structurate. De exemplu, o prietenă apropiată, Andreea Manolache, care e psihoterapeută și mamă, a deschis un spațiu în București care chiar răspunde nevoilor reale: activități ghidate, cu sens, și relaxare și pentru părinți. E genul de spațiu unde copiii explorează, iar părinții pot respira puțin.
Mă supără lipsa alternativelor publice. De exemplu, toate locurile de joacă din Parcul Herăstrău au fost dezafectate de ANPC și nu știe nimeni când vor fi refăcute. Parcul Izvor la fel. De aceea, revenim mereu în Kiseleff, unde e multă umbră și răcoare.
Încă mă adaptez greu ritmului zilnic. Să lucrez concentrat de la 8 la 14.50, cât e copilul la grădi, e foarte greu. Dar ne susținem reciproc, știm care sunt prioritățile noastre și ne ajutăm. Nu e ușor, dar funcționăm ca echipă. Când unul nu mai poate, celălalt preia.
R. e și la vârsta cu multe crize și schimbări, așa că e obositor. Mi-aș dori mai multe spații gândite cu adevărat pentru copii, nu doar pentru Instagram. Am fost recent la Muzeul CFR, care ar avea un potențial imens pentru copii, dar programul e rigid, curatorierea aproape inexistentă. Acolo, doamna a închis la 15.30, deși pe hârtie trebuia să fie deschis până la 17.
Cred că e important să ai o comunitate în jur. Noi nu avem rude aproape, părinții sunt la peste 160 km distanță. Avem o nașă și o mătușă, dar suntem rezervați în a le solicita ajutorul prea des. Tocmai de aceea, cele două-trei mame apropiate pe care le-am găsit sunt neprețuite. Ne bazăm una pe alta, și chiar dacă nu am ajuns la sleepovers, știm că putem conta reciproc în situații neprevăzute.
Alte locuri utile: parcurile Mogoșoaia, Dendrologic și Drumul Taberei – bune de picnic. Plus clasicele Edenland, Ferma Ancuței sau pump track-ul de la Dridu – perfect și pentru cei mici, ca R.
Dar sincer? Dacă aș fi avut trei luni complet libere, n-aș fi știut cum să le umplu. Mă simt totuși norocoasă – nu toți părinții își permit să acopere atâtea cheltuieli.”
– Dona Georgia Teșcovschi, om de comunicare, mama lui Iacob (4 ani) și a Rouei (1 an și jumătate)
„Sunt destul de hardcore zilele cu amândoi acasă, pe Valea Vâlsanului (jud. Argeș), unde ne-am mutat de ceva timp, iar unica salvare pentru noi sunt drumețiile. Faza e că și eu și Vali (tatăl copiilor), suntem cam nepricepuți la activități de astea de «masă». De fapt, nu neapărat nepricepuți, dar pur și simplu nu ne face plăcere să stăm pe băncuță și să decupăm, lipim, colorăm, pictăm, ștampilăm.
Și ca să ne păstrăm întregi la mansardă, le propunem de regulă activități care ne încarcă și nouă bateriile. Facem drumeții prin pădure, mergem pe la stână, le sugerăm mici proiecte prin curte (udăm roșiile, tăiem iarba, mutăm niște pietre), mai gătim împreună. Un alt as în mânecă, testat și răstestat, e apa. Mini bucătăria lor exterioară e o descoperire cu adevărat salvatoare. Am găsit la târg o chiuvetă care recirculă apa la infinit și au fost cei mai buni 20 de lei investiți vreodată. Se udă până la piele, se mânjesc cu noroi, se mai împing unul pe celălalt, dar se joacă îndeajuns de mult acolo cât să nu mai conteze câte mașini de rufe punem apoi la spălat.
Copiii își petrec timpul cam 5% la interior și 95% afară.
Iar după ce îi culcăm, încercăm să uităm că sunt vase de pus în mașină, haine de întins pe sârmă, covoare de aspirat și mâncare de pregătit pentru a doua zi și facem ce ne relaxează pe fiecare în parte. Vali mai citește și mai joacă un șah. Eu mai scriu pentru newsletter-ul meu (care e un soi de jurnal, deci pun pe foaie și dificultățile venite cu rolul de părinte), mai lucrez sau mai dau scroll de pe un ecran pe altul.
În schimb, nu mă întreba cum e când e frig afară sau cum a fost când am stat la bloc.”
– Laura Frunză, scriitoare/bloggeriță/corporatistă, mama Elizei (16 ani) și a lui Vlad (8 ani)
„Vacanța de anul ăsta începe în mod neobișnuit, cu ambii copii plecați și cu noi acasă. În ultimii ani, cu excepția celui în care fiica mea a avut Evaluarea Națională, plecam în concediu imediat ce se suna ultimul clopoțel. Acum, fiecare copil pleacă undeva (Vlad în tabără și Eliza în vacanță cu tatăl ei) și eu și paertenerul meu rămânem să rezolvăm diverse probleme în casă, pentru că așa fac părinții atunci când copiii sunt plecați: fac reamenajări stresante și costisitoare.
În ziua în care Eliza a plecat, am printat două foi: una cu un calendar pe iulie și una cu un calendar pe august. Am chemat toată familia la masă și am completat împreună ce program avem împreună și ce program avem separat (tabere, aniversări, timp petrecut la bunica). O parte din timp e acoperit de activități făcute în familie, dar tot mai rămâne o groază de timp în care copiii mei vor zace în casă la televizor și tabletă, și se vor ciondăni constant.
Eu lucrez de acasă, deci voi fi permanent aici, în fața laptopului și cu fundul pe marginea scaunului, gata să răspund instantaneu la «mi-e foame», «vreau ceva dulce», «mai dă-mi timp la tabletă», «pot să mă uit pe YouTube la televizorul tău?», «te joci Macao cu mine?».
Am pus cruce din start ideii că îmi voi termina romanul vara asta sau că voi finaliza vreo traducere și o să mă mulțumesc doar să fiu productivă la job. În rest, să supraviețuiesc caniculei, gălăgiei permanente asociată cu faptul că am un băiat pasionat de fotbal, scandalurilor vecinului de jos care o să fie nemulțumit de prezența 24/7 a lui Vlad acasă și nervilor unei adolescente pe care o mai îndemn din când în când să mai pună mâna și pe câte o carte.
Vara asta e neobișnuită pentru noi deoarece stăm în stand-by pentru o posibilă operație la genunchi a Elizei, așa că fiecare zi vine cu un stres adăugat pentru că nu știm cât de afectată motric va fi și dacă o să reușim să ne ținem de programul pe care ni l-am făcut.
Ca activități ajutătoare și care să țină copiii departe de casă și de electronice (căci știu că asta e teama multor părinți) avem tabere (și cu plecare peste noapte, și urbane – toate cu costuri reduse din motive de buget limitat în vremuri de criză: Vlad într-o tabără la o mănăstire, Eliza într-o tabără câștigată la voluntariat și într-una urbană gratuită), un weekend prelungit la munte la un festival pentru familii, două săptămâni la bunica (unde îi las cam cu strângere de inimă, pentru că acolo e raiul dulciurilor și al electronicelor) și două săptămâni de vacanță în familie la mare.
De obicei, după ce se termină vara și se reîntorc la școală, petrec o zi făcând curățenie în casă și apoi stau și mă bucur puțin de liniștea și de ordinea care au devenit concepte abstracte odată cu azvârlirea ghiozdanului într-un loc (eventual unul de care să mă împiedic) din care nu se va mișca în toate cele 79 de zile cât durează această vacanță!”
– Marinela Rață Panaite, jurnalistă și lider de inițiative civice, mama Mirunei (9 ani) și a lui Luca (7 ani)
„Ce facem în vacanțe? Încercăm să găsim soluții, care uneori funcționează, alteori nu. Trimitem copiii la bunici câte o săptămână, două pe lună. Îi mai înscriem la ateliere sau tabere urbane, dar nu ne permitem tot timpul. Mai facem pauze de la muncă, pe rând. Avantajul nostru e că avem parcul Kiseleff aproape și sunt zile în care lucrăm de pe bancă sau scaunele pescărești pe care ni le aducem de acasă și copiii se joacă. La fel ca noi, și alți părinți din parc. O să vezi adesea în comunitatea de acolo, în timpul școlii sau vacanței părinți cu laptopurile în brațe.
Altfel, când suntem cu ei acasă, e foarte greu pentru că ești mereu întrerupt. Cât de productiv ești când copilul te întreabă la fiecare 15 minute ceva?
Viața de zi cu zi e foarte fragmentată. Facem cu schimbul munca. Ne organizăm în ture. Lucrăm cu desene animate pe fundal. Da, uneori mai apelăm și la ecrane, pentru că nu avem încotro. Nu pentru că vrem neapărat să le dăm ecrane, ci pentru că nu există un sistem care să sprijine cu adevărat familia activă.
Și vă pot spune cu ce vine asta la pachet: cu epuizare cronică. E stres zilnic. E vinovăție că nu poți fi cu adevărat prezent 100% pentru copil, dar nici implicat 100% în munca ta, e epuizare pentru că aspecte diferite ale vieții sunt foarte amestecate zi de zi. E sentimentul că nimeni, în afară de noi, nu e implicat în acest efort uriaș de a crește copii echilibrați, în siguranță.”
* Interviurile au fost scurtate și editate pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru
Social Media Manager: Adina Zoican
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!