Săptămâna asta aflăm de ce nu funcționează mereu interzicerea telefoanelor în școli, cum ajută anii studiu să ne ferim de dezinformare și cine sunt directorii premiați pentru inovație, incluziune și leadership. Vedem cum câteva jaloane și o pereche de ochelari fac lecția despre echitate mai ușor de înțeles, dar și cum pot acționa părinții când copilul se ceartă cu profesorul. Descoperim viața fascinantă a fondatoarei programului Erasmus, cum se formează stereotipurile despre cercetători încă din copilărie și de ce generația actuală e mai tristă ca altele. La final, învățătoarea Ema Patrichi, autoarea blogului Ema la școală, ne spune la ce sunt bune rutinele și ce face când metoda de predare pare că nu funcționează.
Noutăți din Prima Bancă
📙Interzicerea telefoanelor nu îmbunătățește automat performanța elevilor
Tot mai multe școli adoptă reguli stricte, care interzic folosirea telefoanelor mobile, în speranța că vor reduce distragerile și anxietatea din rândul elevilor. Însă un studiu realizat de profesoara Vicky Goodyear la University of Birmingham, pe 1.200 de copii între 11 și 16 ani, a venit cu un rezultat surprinzător: aceste măsuri nu schimbă semnificativ nici rezultatele școlare, nici starea de bine. Diferențele dintre elevii din școli cu interdicții totale și cei din școli permisive au fost minime.
La rândul ei, Carrie James, co-directoare a Project Zero la Harvard, un centru de cercetare orientat spre domenii precum învățarea creativă, gândirea critică, etica în educație și impactul tehnologiei asupra tinerilor, spune că telefoanele fac deja parte din viața școlară și pot avea și roluri utile – de la siguranță și comunicare, până la sprijin pentru învățare. Cele două cercetătoare cred că soluția nu stă în interdicții totale, ci în a-i ajuta pe elevi să-și gestioneze conștient relația cu tehnologia, în școală și în afara ei.
📙Directori premiați pentru inovație, incluziune și leadership în școli
Patru directori de școală au fost distinși la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025, organizată de Asociația pentru Valori în Educație. Marele trofeu i-a revenit Marianei Stan, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Dor Mărunt (Călărași), care a introdus în școală 15 minute zilnice de învățare interdisciplinară și a crescut promovabilitatea la Evaluarea Națională până la 100%.
Profesorul Marius-Cosmin Pintea, de la Liceul Teoretic Teiuș (Alba), a fost premiat la categoria Inovare, pentru că a digitalizat complet procesul educațional, iar Iulian-Ninel Nicolae, din Caracal, a redus consumul energetic al școlii sale cu peste 30% prin instalarea de panouri fotovoltaice și a fost câștigătorul categoriei Antreprenoriat. Profesoara Sorina Marinela Perșinaru a creat primul liceu special autorizat din București (Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1) pentru elevii cu dizabilități intelectuale și a câstigat astfel la categoria Egalitate de Șanse. Cei patru au fost aleși dintre 154 de candidați.
📙Românii și știința
Un sondaj realizat de INSCOP în octombrie 2025 arată că o mare parte dintre români privesc cu suspiciune tehnologia și știința. Peste 55% cred că rețelele 5G sau inteligența artificială sunt folosite pentru a manipula populația, iar aproape 60% sunt convinși că pandemiile și crizele economice fac parte dintr-un plan al „marilor puteri”. Totuși, datele arată o diferență clară între generații și niveluri de educație. Tinerii între 18 și 29 de ani, mai ales cei care au terminat facultatea, trăiesc în orașe și sunt obișnuiți să verifice informațiile, se bazează în deciziile lor mai mult pe rațiune și dovezi.
În schimb, persoanele mai în vârstă, cu mai puțină școală și expuse preponderent la televiziune sau grupuri de Facebook, sunt mai receptive la teorii conspiraționiste și la pseudoștiință. Sondajul mai arată și că românii cu educație superioară cred în eficiența medicinei moderne și resping explicațiile mistice, în timp ce cei cu un nivel scăzut de educație sunt mai tentați să creadă în bioenergie, vise prevestitoare sau în ideea că vaccinurile pot fi folosite pentru controlul populației. Cu cât oamenii au mai mult acces la educație și la surse de informare corecte, cu atât devin mai greu de manipulat.
Hai să facem educația mai bună, împreună! Prin newsletterul VOCATIV, aproape 9.000 de părinți și profesori primesc săptămânal noutăți, idei aplicabile, resurse verificate și voci credibile din educație. Acum vrem să creștem această comunitate și să colaborăm cu școli, ONG-uri, instituții și oameni care cred în puterea educației bazate pe dovezi și empatie. Dacă vrei să construim împreună, completează formularul de AICI. Durează doar două minute!
Cutia cu Idei
📙O lecție originală despre echitate
Într-o perioadă în care Săptămâna Altfel pare tot mai des o vacanță cu pretext educativ, profesorul de istorie Marcel Bartic propune o variantă de lecție interactivă. În cadrul proiectului „Ghiozdanul cu Obiective de Dezvoltare Durabilă”, el a predat o lecție despre obiectivul ONU nr. 10 – Reducerea inegalităților – fără să folosească manuale sau să scrie ceva la tablă.
În locul teoriei, profesorul a adus în clasă câteva jaloane, câteva mingi și niște ochelari și a împărțit copiii în două echipe. Prima cu trei jucători, a doua cu patru. Pe lângă faptul că erau mai puțini, copiii din prima echipă au trebuit să treacă printre jaloane cu ochelari care le îngreunau vederea. Elevii au fost invitați să concureze în condiții aparent egale, dar cu reguli diferite, ca să simtă pe pielea lor ce înseamnă nedreptatea și lipsa de șanse.
Copiii au înțeles prin mișcare că echitatea nu înseamnă să avem toți același start, ci să putem ajunge la linia de sosire în condiții corecte. Lecția a fost filmată în seria „Educație la Înălțime”, un proiect al Asociației Însemne. Poate fi urmărită online, acasă sau la clasă, ca punct de pornire pentru discuții sincere despre cum arată, în realitate, șansele egale.
📙Cum se formează educatorii: lecții din China, Japonia și Statele Unite
Un studiu realizat la Universitatea Keio din Japonia, a analizat evoluția profesională a 112 educatori din Japonia, China și SUA, pe care i-a urmărit timp de 13 ani. Rezultatele arată că dezvoltarea profesorilor de grădiniță ține mai puțin de formarea academică, ci mai ales de cultura organizațională și de felul în care societatea valorizează meseria.
Sistemul japonez pare cel mai stabil, pentru că se bazează pe comunitate și învățare colaborativă, fără să ia în calcul competiția. Modelul chinez oferă creștere rapidă, dar riscă să blocheze inițiativa personală. În SUA, autonomia stimulează inovația, însă absența unui cadru comun produce dezechilibru și inegalități.
Japonia – învățarea prin comunitate și reflecție
– Profesorii nu urmează cursuri obligatorii, ci învață prin practică și schimb de experiență.
– Participă săptămânal la ennai kenshū, întâlniri de echipă în care observă orele colegilor și analizează împreună greșelile.
– Nu există recompense financiare directe pentru formare, dar există o cultură puternică a responsabilității morale față de copii și colegi.
China – formare structurată și ierarhică
– Profesorii sunt integrați într-un sistem clar de mentorat: debutanții lucrează alături de un „maestru” care le urmărește progresul.
– Participarea la competiții profesionale, evaluări și clasificări este obligatorie.
– În același timp, sprijinul instituțional este consistent – profesorii au acces la resurse și formare continuă finanțată de stat.
Statele Unite – autonomie și formare autodirijată
– Majoritatea profesorilor își aleg singuri drumul profesional: cursuri online, workshopuri private.
– Mulți educatori resimt presiunea testărilor și a cerințelor administrative, care limitează creativitatea la clasă, asemănător cu ce se întâmplă în România.
– Cu toate acestea, studiul arată că profesorii americani sunt printre cei mai activi în autoformare: peste 70% urmează cursuri suplimentare din proprie inițiativă.
📙Ce pot face părinții când copilul se ceartă cu profesorul
„Doamna are ceva cu mine!”. Oricât de înțelegători și empatici ar fi profesorii, uneori chimia dintre ei și un copil pur și simplu nu funcționează. Rae Jacobson, specializată în psihologie educațională, explică felul în care părinții pot interveni când apare un astfel de conflict și cum pot înțelege dacă el este real sau doar închipuit. Este important, înainte de toate, să asculte ambele părți, să analizeze și abia apoi să tragă o concluzie.
– Ascultă și ia-l în serios. Chiar dacă „profesoara mă urăște” sună exagerat, sentimentul copilului e autentic. În loc să-l contrazici („Sunt sigură că te place!”), arată că îl înțelegi: „Pare greu. Mă bucur că mi-ai spus”. Copiii care se simt ascultați devin mai dispuși să povestească ce s-a întâmplat cu adevărat.
– Ajută-l să reflecteze. Întreabă-l calm: „Cum te-ai simțit?”, „De ce crezi că s-a supărat?”, „S-a mai întâmplat și altă dată?”. Evită reproșurile („Poate s-a enervat că nu ți-ai făcut tema”), pentru că îl fac să se închidă. Încearcă să-l ajuți să identifice emoția – rușine, frustrare, teamă, reținere – și să înțeleagă reacția profesorului.
– Faceți un plan. După ce situația e mai clară, căutați soluții practice: schimbarea locului în clasă, o pauză scurtă când nu se poate concentra, un mod de a explica profesorului ce îl ajută („Desenul mă ajută să mă concentrez, chiar dacă pare că nu sunt atent”). Să învețe cum să vorbească despre ce are nevoie îl va ajuta pe copil și pe viitor.
– Implică-te direct, dacă e nevoie. Dacă tensiunile persistă, cere o întâlnire cu profesorul. Explică ce a povestit copilul, fără ton acuzator, și întreabă ce se poate face: ce adaptări sunt posibile, cum puteți colabora acasă și la școală. Scopul este ca elevul, dar și profesorul, să se simtă în siguranță și să își ofere respect reciproc.
Știai că?
📙Ce învață copiii când AI-ul arată mereu același cercetător
Un experiment simplu realizat de jurnalista Mădălina Cocea cu inteligența artificială a arătat cât de adânc sunt înrădăcinate stereotipurile despre știință. După ce au fost generate peste 300 de imagini pentru clipuri despre cercetare, algoritmii au produs aproape mereu aceeași figură: un bărbat alb, tânăr, cu halat, ochelari și o eprubetă în mână. Un fel de „chip universal al științei”. AI-ul a fost antrenat pe milioane de imagini care arată exact la fel, de aceea modelele noi se trag din modelele vechi și tot așa, până când clișeul devine regulă.
Problema e că aceleași tipare se formează încă din copilărie. Studiile arată că atunci când elevii sunt rugați să deseneze un om de știință, aproape toți aleg un bărbat singur, în laborator. Fetițele includ ceva mai des femei în rolul de cercetător decât băieții, dar, de cele mai multe ori, și ele desenează tot bărbați. În realitate, aproape jumătate dintre cercetătorii din Europa sunt femei.
📙Generația care nu mai crede în viitor
Tinerii cu vârste între 12 și 24 de ani sunt, potrivit unui studiu publicat în revista PLOS One, cel mai nefericit grup de vârstă din lume. Dacă odinioară curba fericirii urca în tinerețe, cobora la mijlocul vieții și creștea din nou la bătrânețe, acum adolescenții și tinerii adulți sunt singurii la care nivelul de satisfacție scade constant. Fenomenul este vizibil în peste 40 de țări și are cauze multiple: anxietatea alimentată de rețelele sociale, nesiguranța economică, epuizarea generalizată provocată de presiunea de a reuși, dar și sentimentul că lumea promisă de părinți s-a prăbușit.
Sociologul Jonathan Haidt vorbește despre o „generație prinsă în capcana ecranelor”, izolată social, lipsită de somn, în timp ce filosoful Jesús G. Maestro vede în ea o generație crescută în idealuri imposibile și abandonată fără repere palpabile. Socioloaga Patricia Castro adaugă că tinerii de azi trăiesc o formă de nihilism blând, convinși că vina pentru precaritatea lor le aparține. Cercetătorii cred că izolarea îi face pe tineri să piardă sensul acestei etape din viață, care ar trebui să fie una a curajului și a începuturilor. Ei spun că lucrurile s-ar putea îndrepta dacă ar exista mai multă susținere emoțională și condiții care să le permită să-și construiască un drum sigur.
📙A murit Sofia Corradi, cea care a pus bazele programului Erasmus
Sofia Corradi, profesoară italiană de științele educației și fondatoarea programului Erasmus, s-a stins din viață la 91 de ani. După ce a absolvit Dreptul la Universitatea „La Sapienza” din Roma, a primit o bursă Fulbright și a urmat un master în Drept comparat la Columbia University, în 1957. La întoarcerea în Italia, universitatea i-a refuzat recunoașterea diplomei americane, motivând că „a mers în State să se distreze, nu să studieze”.
În 1969, Corradi, devenită consilier științific al Asociației Rectorilor Universităților Italiene, a redactat un memorandum prin care propunea ca studenții să poată urma o parte din cursuri în străinătate, cu aprobarea facultății și recunoașterea creditelor academice. Ministrul Educației de atunci a preluat propunerea în planul de reformă universitară, dar proiectul a fost blocat politic. Ideea însă a supraviețuit. Zece ani mai târziu, în 1976, Comisia Europeană a adoptat o rezoluție care încuraja schimburile între universități. Modelul gândit de Corradi a fost testat prin programele-pilot „Joint Study Programs”, timp de un deceniu.
În 1987, Comisia Europeană a aprobat oficial programul Erasmus, numit după eruditul Erasmus din Rotterdam, un simbol al curiozității intelectuale și al dialogului cultural. Peste un milion de oameni participă anual la programele sale, iar Uniunea Europeană a alocat 26 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. O serie despre poveștile studenților români care urmează programul Erasmus+ găsești și pe Mindcraft Stories.
Mentorul Săptămânii
Ema Patrichi/ Foto: Denis Bărbos
Emanuela Patrichi este învățătoare la Școala Gimnazială „Dacia”, din Târgu Mureș și una dintre cele mai vizibile voci din educația românească actuală. Predă din 1993 și a acumulat experiență atât în mediul rural, cât și urban, inclusiv într-o școală Waldorf.
Prin blogul Ema la școală, devenit o resursă constantă pentru mii de profesori și părinți. Aici, împărtășește idei, materiale didactice, activități, recomandări și reflecții despre școală.
Iată 5 lucruri de ținut minte de la Emanuela Patrichi:
1. Profesorul bun ghidează, apoi se dă deoparte. „Elevii de azi, de orice vârstă, caută și vor un profesor care îi ghidează. Profesorul bun ghidează, apoi, se dă deoparte și urmărește munca elevilor. Îi ghidează, adică le indică ce cale să urmeze, cum să abordeze o problemă ori un subiect, cum să reflecteze la ce parcurs au avut. Funcționează azi să fii un profesor de actualitate, ancorat în prezent, adaptabil, cu ceva umor, jucăuș când e necesar și se potrivește lecției, riguros, când e vorba de feedback și evaluare, empatic.”
2. Temele sunt ale elevilor, nu ale părinților. „Poate acasă, părinții ar trebui să discute cu copiii despre rolul temelor – ele ajută la exersare, la consolidare. Să ne gândim la un sportiv foarte bun sau la un cântăreț – aceștia exersează ore întregi pentru a obține un rezultat bun. Pentru a obține performanță, exersează și mai mult. Uneori, nu ajută ca părintele să stea în spatele copilului și să-l verifice mereu, să-i spună cum să scrie, cum să facă, să îi citească sarcinile, să deseneze în locul lui. Dar îl ajută pe copil ca părintele să fie un susținător, copilul poate veni și cere explicații, dar lucrează mai departe singur.”
3. Copiii au nevoie de rutine, de predictibilitate și de repetiție. „Când apare ceva nou, oricât de mic ar fi, dar nou, foarte mulți sunt derutați: o schimbare de program, un cuvânt necunoscut în sarcina unui exercițiu, ora la care se culcă. Eu le recomand părinților elevilor din clasa mea să stabilească și acasă rutine, de la activitățile de dimineață și până la cele de dinainte de culcare. Nu toată ziua trebuie să fie o rutină, ar fi plictisitor, ci doar anumite momente. Rutinele îi ajută pe copii să devină independenți, să se descurce singuri.”
4. Când o metodă nu merge, schimbă abordarea. „Explic, arăt, demonstrez în alt fel. Fac asocieri cu lucruri sau activități din viața copiilor. Împart sarcina pe pași mici și le arăt încă o dată cum se face. Folosesc culori ca să le atrag atenția la detalii importante. De exemplu, la clasa pregătitoare copiii nu înțelegeau adunarea cu trecere peste ordin, deși am lucrat mult cu obiecte pe care ei le mutau și le numărau. Le era greu când nu le mai ajungeau degetele de la mâini și când erau prea multe obiecte de numărat. Atunci, am adus pentru ei o abordare nouă: le-am făcut un vizual cu 30 de pătrățele împărțite în grupe de 10; ei colorau pătrățelele, completau zece și i-am învățat și cum să verbalizeze metoda; nu am predat altă lecție până când nu au înțeles.”
5. Reguli puține și ferme. „Avem în clasă reguli. Pe unele, le-au propus copiii, pe altele, le-am adus eu. Le-am rezumat pe toate în trei mari direcții: să avem grijă de noi, să avem grijă de ceilalți și să avem grijă de lucruri. La școală, copiii se comportă altfel decât acasă. Ei vor să fie văzuți și valorizați de către colegi și profesori. Vor să iasă în evidență. Pentru acest lucru fac, uneori, tot felul de giumbușlucuri, unele nepotrivite, altele amuzante. Vorbesc zilnic cu elevii mei despre limite, despre lucrurile care sunt permise afară sau acasă, dar nu sunt potrivite pentru în clasă sau pe holul școlii.”
Citește interviul complet aici.
Autoare : Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru
Coordonatoare: Florinela Iosip
Comunitatea Vocativ
Ai idei, resurse de învățare ori întrebări pentru Comunitatea Vocativ despre cum îi poți ajuta pe cei mici? Sau poate vrei să ne trimiți o fotografie ori un scurt eseu cu gândurile tale despre tot ce ține de universul educației sau despre cum am putea îmbunătăți pentru tine experiența VOCATIV? Trimite-ne un mail la vocativ@eduforum.ro.
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!