Marcel Bartic este profesor de istorie, activist și moderatorul emisiunii radio Academia Europa FM, axată pe educație. A fost coordonatorul programului „Școala Remedială de Vară”, dedicat sprijinirii elevilor în mediul online. În contextul dezbaterii publice despre programele școlare, la invitația VOCATIV, acesta a scris un editorial despre cum vede propunerea la disciplina Istorie pentru liceu, dar și despre cele mai grave probleme sistemice ale învățământului. Totodată, Marcel Bartic subliniază că, fără profesori dedicați și bine pregătiți, orice programă, oricât de bine formulată, rămâne doar pe hârtie.
„Dezbaterea publică privind noile programe școlare a avut un start marcat de numeroase reacții polemice. Justificate, fără îndoială, am citit păreri foarte avizate. Cum sunt însă un optimist incurabil, încerc să văd partea plină a paharului: noile programele au trezit măcar interesul opiniei publice. Nu-i puțin lucru, în contextul în care aceste «cumplite vremi» de acum (mă iertați, nu s-a vrut nici o ironie, n-am găsit altă rimă) ne pun nervii la încercare cu crize politice sau economice de tot felul. Ei, acum, dacă tot am găsit pe cineva sau ceva pe care să ne exersăm indignarea, hai să purcedem în a desluși și cum este cu programa școlară la istorie.
Era nevoie de o nouă programă, asta ar fi prima veste bună. Pe care, sigur că da, o așteptam de prin 2015, hai 2020. E bine și în 2025, în definitiv n-au trecut decât 21 de ani de la elaborarea documentului aflat în vigoare la această materie, ceea ce pentru slujitorii muzei Clio nu pare (foarte) exagerat.
Să revenim însă, simt că mă pierd în detalii, mă bucur că, în sfârșit, a apărut noua programă. Le-aș fi primit cu o concupiscentă bucurie și pe celelalte privind restul anilor de liceu, dar înțeleg că trebuie să mai avem puțină răbdare. Credo ut intelligam (n.red.: lat., Cred pentru a înțelege), vorba Sfântului Augustin, cred că vor apărea și acelea la un moment dat.
Vă voi șoca de la bun început, oferindu-vă un titlu numai bun de breaking news, eu nu sunt indignat deloc. Sigur, pot avea observații, pot fi ușor sceptic, dar indignat până în pragul infarctului mărturisesc că nu sunt. Am multe alte motive, vă asigur, care m-ar putea aduce în acest stadiu. Analfabetismul funcțional, numărul dramatic de mare al copiilor care abandonează școala, profesorii care și-au făcut un cult din Ion Antonescu și mișcarea legionară, nostalgicii după cizmarul din Scornicești, ehei, și aș mai putea enumera multe alte exemple. Pentru care vinovații de serviciu au fost, mai întotdeauna, programele și manualele școlare. De ce? Păi, reprezintă cel mai comod argument. Astea nu pot riposta. Oricine poate avea o părere despre ele fără să riște foarte mult. Ei, și uite așa, au trecut anii, frunzele au căzut, omătul s-a așternut, au apărut ghioceii, s-au copt cireșele, iar noi ne-am consolidat cu mândrie un loc codaș la cam toate testările internaționale dând vina, cum altfel, pe programe și pe manuale.
Cred că am construit (inconștient) un mit în jurul lor. Sigur că sunt importante, sunt documentele care circumscriu ce ar trebui să știe/să facă, ce atitudini, valori și convingeri democratice ar trebui să aibă elevul la final de liceu. Mă refer la Istorie, evident. La disciplina materiale de construcții parcă n-aș avea cine știe ce expertiză.
Observați cu câtă eleganță am evitat termenul «competențe», da? N-am făcut-o să mă laud că-i știu definiția, cât mai degrabă pentru a sublinia ce trebuie să facă o programă școlară. Dacă sari direct la conținuturi, ratezi esența unui astfel de document. Perfectibil, mă grăbesc să spun, să nu pară că nu aș avea și eu observații.
Dacă am ajuns aici, hai să facem o comparație între ce scrie în programa veche și ce elemente de noutate sunt în cea propusă acum, simt că mă citiți cu ceva neîncredere și vreau să vă las pe dumneavoastră să judecați. Ca să vă ofer două exemple, voi lua două competențe generale menționate în documentul aflat (încă) în vigoare și care sună cam așa:
- «Formarea imaginii pozitive despre sine și despre ceilalți»
- «Utilizarea surselor istorice a metodelor și tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme».
Acum, să vedem ce s-a schimbat în noua programă:
- «Valorificarea experienței istorice și a experienței culturale pentru argumentarea atitudinilor civice»
- «Utilizarea gândirii critice și a strategiilor de învățare autonomă, colaborativă și continuă folosind exemple din istorie”.
Știu, poate că sună cam pompos, dar, serios, nu trebuie să fii specialist în metodica predării istoriei ca să-ți dai seama că ultimele două exemple sunt mai bine scrise, indică mai clar ce ar trebui să știe, să știe să facă și, în sfârșit, nu mai reiau, să nu spuneți că mă laud cu definițiile.
Pare că se adresează (ceva) mai mult și mai bine nevoilor de cunoaștere și formare ale unui elev din anul 2025. Pare că aceste competențe au fost redactate ținându-se seama de faptul că în ultimii (câți am spus?) 21 de ani predarea istoriei a format generații întregi de adulți incapabili să aibă reacții civice, gândire critică, discernământ și, hai s-o spun tot eu, o privire realistă și onestă asupra propriului nostru trecut.
Până acum, în meciul programă-comentator avem unu la zero pentru programă. Hai să vedem cum e și cu conținuturile, simt că fierbeți de nerăbdare, iar paragraful ăsta se lungește enervant de mult. Pare că și aici înscrie tot adversarul. Nu foarte spectaculos, încă prudent, încă într-o ineluctabilă ordine cronologică, cu (mult prea) timide corelații interdisciplinare, fără a se desprinde foarte mult de conținuturile din vechea programă.
Sunt 22 de conținuturi, e adevărat, mult mai aerisite decât cele pe care le știam deja, da, știu, mi-ați spus voi, așa-mi trebuie dacă nu v-am ascultat. În regulă, nu vă contrazic. Să luăm câteva exemple, simt că încă nu v-am câștigat simpatia.
În vechiul document sunt menționate «Civilizația medievală. Demografie și economie; ierarhia feudală; Europa romanică și Europa gotică, arhitectura medievală românească; influențe orientale în Europa».
Vă rog eu, n-adormiți fix acum, mă grăbesc să vin și cu exemplele din programa nouă:
- «Credință, putere și cunoaștere în lumea medievală. Probleme de atins: societate, mentalități și viață cotidiană (trăiască Philippe Aries, Georges Duby și Jacques Le Goff, pentru cunoscători);
- Imperiu și papalitate, lupta pentru învestitură; Cruciadele, ciocnirea civilizațiilor;
- Timpul marilor catedrale, moștenirea culturală a Europei medievale;
- Evoluții politice, centralizarea statală; Amurgul Evului Mediu (adâncă recunoștință istoricului Johan Huizinga, fabuloasă carte!), războaie, foamete, epidemii».
Ia să luăm o pauză, cât să inspirați, să respirați, știu, vă înțeleg, a fost un exercițiu intens de atenție, dar vă mulțumesc că mi-ați fost alături. Recunoașteți însă că v-am captat atenția cu exemplele din noua programă. Pentru mine, ca profesor, conținuturile sunt redactate mai ofertant, circumscriu mai clar problematica evenimentului istoric, ce să mai la deal, la vale, parcă îți mai revine oleacă entuziasmul din facultate, pierdut dramatic după prima inspecție de definitivat.
Ei, și acum ajungem la partea frumoasă, în care o parte dintre bunii mei cititori vor pune mâna pe furci și topoare. Programa școlară la istorie este un document decent. Perfectibil, cum spuneam, eu personal mi-aș fi dorit mai degrabă să plecăm în această călătorie a cunoașterii de la concepte generale spre conținuturi. Uite, cum ar fi, spre exemplu, ideea de «continuitate și schimbare», un principiu foarte generos, care i-ar fi pus pe elevi să identifice în diferite perioade istorice ce și cum anume s-a perpetuat de-a lungul timpului și ce anume a încurajat inovația. Aici, de exemplu, arhitectura medievală s-ar potrivi numa’ bine.
Dacă iei orice conținut redactat în noua programă, dar îi dai direcția asta, parcă înțelegi mai repede cum și de ce trebuie să-i formezi competențele elevului. În plus, faci mai ușor legătura cu literatura, științele, arta sau geografia.
Sau, stați așa, că mai am una: ce-ați spune dacă am gândi o lecție plecând de la un concept precum «cauză și efect» sau «perspective multiple asupra unui eveniment istoric»? Ia gândiți-vă un pic, ei, parcă altfel le povestești elevilor despre războaiele medice, punându-i când în locul grecilor, când în locul perșilor. Sau, stați așa, dacă tot sunteți pasionați de Antichitate, cum ar fi să le propuneți elevilor un exercițiu vizând analiza tradiției, surselor scrise, artefactelor și memoriei colective? După care le povestiți despre apariția creștinismului. Gata, mă opresc, sunt enervant, știu, bat câmpii. Dar n-ar fi frumos?
Lăsând la o parte ce visez eu frumos, programa școlară la istorie are totuși o mare problemă. Aceea că va trebui pusă în aplicare de niște profesori care nu sunt tocmai pregătiți. Nu toți, nu vreau să generalizez. Aici parcă am niște emoții, așa sunt eu mai sensibil, vă rog să mă înțelegeți. Iubite cetitoriule, poți să ai și mama programei școlare, poți găsi Sfântul Graal al curriculumului, poate să se pogoare Sfântul Duh cu programa perfectă, dacă profesorii nu înțeleg și nu pun în practică sugestiile metodologice și sar direct la conținuturi, geaba programă, geaba competențe, nema învățare, iertați-mi limbajul colocvial.
A, da, o să-mi spuneți, nu-i nimic, facem formare, facem cursuri privind predarea pe bază de competențe, iuhuu, cursuri, diplome, certificate, hârtii, bibliorafturi, sună aproape orgasmic. Bravo! Cum sunt eu așa, mai negru în cerul gurii, v-aș întreba de ce e nevoie să îi învățăm pe profesori să predea pe bază de competențe dacă asta ar fi trebuit să facem încă din 2009, când au fost introduse programele de gimnaziu? N-ar fi trebuit să știm deja? O, ba da.
Asta ce înseamnă? Păi, ce să însemne altceva decât că unii profesorii (din nou, nu generalizez) nici măcar n-au citit programa. Da, da, nici măcar pe aia veche, pur și simplu turuie o poezie la clasă, cam ce au prins ei pe la începuturile carierei lor, umplu patru table cu informație și se duc acasă să se odihnească și să-și vadă de-ale lor.
Cum s-o spun eu mai politicos? Poți să ai și Dumnezeul programelor școlare, dacă nu ai niște profesori care să o citească, să o înțeleagă și să o aplice, este irelevant orice altceva.
Oi părea răutăcios, nu zic nu, dar m-am săturat să văd statistici cu peste 40% dintre tineri care sunt de acord cu un regim autoritar. Sunt sătul până peste cap de profesori care fac apologia mișcărilor extremiste la catedră.
Nu mai pot cu cei care spun despre Ceaușescu că a fost băiat bun, dar nu l-am înțeles noi, de afurisiți ce suntem. Serios, toate astea de la orele de istorie (făcute aiurea) ni se trag.
Gata, mă opresc, am văzut că vă tot uitați la ceas, poate aveți și alte treburi mai importante decât să mă citiți pe mine, și știu că aveți multe pe cap. Căci nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub vremuri, vorba cronicarului, să mă ierte colegii de Limba română – aici, pur și simplu nu m-am putut abține.
* Editorialul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.
Editoare: Adriana Moscu; Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!