Foto: Arhiva personală
Interviu de Adriana Moscu
Am discutat cu Adriana Radu, fondatoarea Asociației SEXUL vs BARZA, despre cum absența educației sexuale se transformă în traume invizibile și despre misiunea ei de a oferi tinerilor informația corectă, livrată fără judecată, care îi poate proteja cu adevărat.
Adriana Radu este una dintre cele mai influente voci din România în zona educației sexuale și pentru sănătate. Ca fondatoare a platformei SEXUL vs BARZA, ea traduce, de peste un deceniu, subiecte tabu într-un limbaj accesibil și empatic dar, în același timp, riguros științific. Astfel, oferă tinerilor (și nu numai) instrumentele necesare pentru a-și înțelege propriul corp și relațiile.
Ceea ce a început ca un proiect de educație a devenit rapid cel mai important reper digital de sănătate sexuală din țară. Platforma este astăzi urmărită de peste jumătate de milion de oameni. De la canalul de YouTube la prezența pe TikTok, asociația a generat peste 125 milioane de vizualizări și a captat atenția presei internaționale (BBC, TV5Monde).
Cu studii în litere și germanistică la Université Lumière Lyon 2 și un master în Sănătate Publică obținut la Charité Universitätsmedizin Berlin, Adriana a construit o punte între mediul academic și realitatea dură de care se lovesc adolescenții din România. Din 2021, ea aduce această expertiză în Consiliul Economic și Social, unde reprezintă vocea organizațiilor neguvernamentale pentru drepturile femeilor și sănătatea reproductivă.
Există teama că educația sexuală «strică» copiii sau îi determină să înceapă viața sexuală mai devreme
„Ideea că educația sexuală duce la «pervertirea» copiilor nu este susținută de datele științifice. Studiile arată că educația sexuală comprehensivă nu grăbește debutul vieții sexuale, ci îl poate întârzia și, în orice caz, îl face mai sigur. Teama vine din confuzia dintre informare și încurajare: a vorbi despre sexualitate este perceput ca o invitație la comportament, când, în realitate, este o formă de prevenție și de protecție.”
Când ar trebui să începem să vorbim cu copiii despre sexualitate și cum adaptăm discuția la vârstă
„Există o matrice elaborată de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, care indică temele adecvate pe grupe de vârstă. Subiectele se reiau progresiv, dar sunt formulate diferit, în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului.
Fetița mea are un an și jumătate. Chiar de la această vârstă putem pune bazele unei comunicări sănătoase. Încercăm să îi respectăm limitele corporale. De exemplu, dacă vrem să o îmbrățișăm și observăm că ea nu vrea, nu o facem. Copii ne dau semne când nu se simt confortabil, în orice situație: când se joacă, când mănâncă, când trebuie îmbăiați sau schimbați. Comunicarea este în parte nonverbală la această vârstă, dar părintele își cunoaște copilul și poate învăța să îi respecte semnalele.
În plus, putem contribui și la construirea comunicării verbale. De la un moment dat, când suntem mici, pe copii îi învățăm părțile corpului: nasul, ochii, burtica. Putem adăuga fundulețul, vulva.
Scopul nu este sexualizarea copilului, ci construirea unui nucleu de comunicare despre corp, astfel încât, dacă apare o durere, un disconfort sau o situație problematică, să poată semnaliza ce se întâmplă.
Este și o zonă de prevenție. Copilul trebuie să înțeleagă că este «șef» pe corpul lui, că nu i se întâmplă nimic fără consimțământul său, că are dreptul să spună «nu» și să respingă un gest care îl incomodează. Dacă fetița nu vrea, respectăm acest lucru și nu insistăm.”
Contextul cultural contează
„Fetița mea este româno-germană și observ diferențe între cele două spații. În România, există o cultură foarte puternică a pupatului copiilor pe gură, inclusiv în familie sau între apropiați. Personal, nu am identificat până acum o nevoie exprimată de copil pentru acest tip de gest. El vine mai degrabă dinspre adult. De aceea am ales să îl chestionăm și să punem în centru autonomia copilului.
Același lucru este valabil și pentru alte practici, cum ar fi găurirea urechilor la fetițe la vârste foarte mici. Dincolo de dimensiunea de gen – pentru că este, în fond, o practică aplicată aproape exclusiv fetelor -, este o chestiune de autonomie corporală. Merită pus sub semnul întrebării dacă să facem unui copil ceva ce nu dorește sau pentru care nu poate consimți.
În Germania, de exemplu, astfel de decizii sunt adesea lăsate pentru adolescență, când copilul poate spune dacă vrea sau nu. Nu este vorba despre un model «mai bun», ci despre o altă practică, care pune accent pe alegerea personală.
Autonomia corporală, limitele, prevenirea violenței și cunoașterea propriului corp sunt teme care pot fi abordate la orice vârstă, adaptate nivelului de dezvoltare.
În privința discuțiilor, nu cred că este vorba despre o conversație unică, solemnă, care trebuie programată. Dacă dialogul există de la început, el se construiește continuu. Nu este ceva ce amânăm sau bifăm o dată pentru totdeauna.”
Frecvența cu care părinții din România discută cu copiii lor despre teme importante
„Mulți părinți vorbesc rar sau foarte rar despre astfel de subiecte. Această realitate trebuie înțeleasă și în contextul economic și social dificil, care afectează capacitatea părinților de a se conecta constant și de a menține un dialog susținut.
Copiii simt când le spui adevărul și când cosmetizezi. Au un fel de radar pentru impostura adultului și îi testează autenticitatea. Dacă simt că ești onest când vorbești despre aceste teme, încrederea crește.”
Cum explicăm minorilor diferența dintre o relație sănătoasă și una abuzivă
„În ceea ce privește diferența dintre o relație sănătoasă și una abuzivă, pentru copiii mai mici vorbim în termeni simpli: respectarea limitelor, consimțământ, absența fricii. O relație sănătoasă înseamnă că te simți în siguranță, că poți spune «nu» fără consecințe și că nimeni nu îți atinge corpul sau emoțiile într-un mod care te face să te simți inconfortabil.
Pe măsură ce cresc, putem introduce noțiuni precum manipularea, controlul, izolarea, presiunea emoțională sau fizică. Relația abuzivă presupune dezechilibru de putere, intimidare, frică sau constrângere. Relația sănătoasă presupune reciprocitate, respect și libertatea de a avea propriile limite.
O relație sănătoasă înseamnă să poți comunica atât despre lucruri plăcute, cât și despre lucruri dificile. O relație nesănătoasă este cea în care nu se comunică. Abuzul apare când comunicarea devine amenințătoare, umilitoare sau produce teamă.”
Sănătos înseamnă respect reciproc. Nesănătos înseamnă lipsă de respect
„Într-o relație sănătoasă, fiecare are viața lui, interesele lui, timp separat. Într-una nesănătoasă începe dorința de a controla sau de a prelua controlul asupra vieții celuilalt. Abuzul apare când acest control devine sistematic și nu poate fi discutat. Dacă un comportament problematic nu poate fi tematizat, recunoscut și corectat, relația nu are spațiu de reparare.
Există și abuz economic. De exemplu, într-un cuplu poate exista un cont comun în care ambii contribuie și decid împreună cheltuielile – aceasta este o variantă sănătoasă dacă ambii se simt egali. Nesănătos este când apar dezechilibre neadresate. Abuziv este când unul dintre parteneri controlează complet accesul la bani: «Nu ai acces la cont», «Eu câștig, deci eu decid», «Nu îți dau bani» sau «De ce să îți mai dai BAC-ul sau să îți termini liceu? Acum suntem un cuplu și stai acasă că ești fată. »Acesta este control financiar.”
Folosirea termenilor corecți pentru organele sexuale
„Folosirea termenilor corecți ajută la claritate, la înțelegerea propriului corp și la o comunicare mai precisă, inclusiv în situații medicale sau de protecție. Termenii colocviali pot exista în familie, dar e important ca, măcar în paralel, copilul să cunoască și denumirile corecte, să știe diferența anatomică dintre vulvă și vagin și că femeile au două deschideri separate: cea vaginală și cea uretrală, prin care urinează.
Dincolo de corectitudinea științifică și consensul terminologic din spațiul medical, există și o dimensiune practică. Mi s-a întâmplat, ca adolescentă sau tânăr adult, să merg la medic și să aud termeni diminutivali sau colocviali care nu mi se păreau potriviți într-un context medical. De exemplu, într-o situație legată de o inflamație la nivelul sânului, limbajul folosit nu era unul medical, iar pentru mine a fost inconfortabil.”
Riscurile la care sunt expuși copiii atunci când nu discutăm cu ei despre sexualitate
„În România, există puține resurse alternative. Dacă părinții nu abordează subiectul, opțiunile sunt limitate. Serviciile de informare și sprijin sunt rare. În mediul ONG, există câteva inițiative, iar în sistemul public funcționează rețeaua cabinetelor de planificare familială, care este însă subfinanțată și ar avea nevoie de investiții suplimentare, inclusiv în formarea medicilor care lucrează acolo.
Este important ca părinții să înțeleagă că, dacă nu vorbesc despre aceste teme, tinerii au foarte puține locuri de unde pot obține informații corecte. Între timp, pentru ei, sexualitatea este o realitate, apar întrebări, temeri, presiuni, situații concrete. Dacă nu există dialog, aceste preocupări rămân nerezolvate și sunt acoperite de informații fragmentare sau eronate.
Vedem consecințele la nivel statistic: rate ridicate ale sarcinilor în rândul minorelor, confuzii între infecții precum HIV/SIDA și HPV, dezinformare despre vaccinul anti-HPV. Lipsa educației și a conversației creează vulnerabilitate, fie că e medicală, emoțională sau socială.”
Problemele medicale care se transformă în drame secrete
„Un copil de 12-13 ani poate dezvolta o simplă micoză, dar teama de stigmat este uriașă. Începe să se trateze singur, pe ascuns, cu ce găsește prin casă, de frică să nu-i spună mamei. Apare spaima că părinții vor crede că a început viața sexuală sau că medicul ginecolog va «vedea» și va raporta dacă s-a masturbat sau dacă și-a pierdut virginitatea.
Acești copii trăiesc cu întrebări care îi macină: «Are voie doctorul să-i spună mamei ceva despre mine? Va crede mama că am făcut sex dacă am o ciupercă benignă? Poate medicul să afle că mă masturbez?». Din cauza acestor frici și a lipsei de informații corecte, un adolescent poate ajunge să sufere luni de zile în tăcere cu o afecțiune tratabilă, de teamă că adevărul i-ar putea distruge relația cu părinții.”
Adolescenții sunt interesați de informații despre debutul vieții sexuale
„Dacă mă uit la solicitările din 2024 din serviciul nostru de informare și sprijin, cele mai frecvente teme au fost teama de o posibilă sarcină sau confirmarea unei sarcini (aproximativ 30% din mesaje), întrebări despre contracepție, neclarități legate de ciclul menstrual și întrebări despre infecții cu transmitere sexuală.
Apare și tema plăcerii sexuale. Într-un context dominat de imagini distorsionate din pornografie, există multă necunoaștere legată de răspunsul corpului, în special al corpului feminin: rolul clitorisului în plăcere, modul în care ar trebui să se simtă sau să se desfășoare un act sexual pentru a fi plăcut ambilor parteneri, să nu fie violent.
Ne scriu adolescente sau tinere de 18-19 ani care și-au început viața sexuală într-un cadru pe care îl consideră sigur și responsabil: sunt într-o relație, folosesc metode de protecție, au așteptat până s-au simțit pregătite. Și totuși, spun că nu simt plăcere. Își pun întrebări legitime: «Am făcut totul corect, de ce nu simt nimic?».
Aceste întrebări sunt importante, pentru că, în lipsa unor răspunsuri, pot evolua în frustrare sexuală la vârsta adultă. Vedem aceste semne încă de la începutul vieții sexuale: dacă nelămuririle nu sunt adresate, ele persistă la 25, 30 sau 35 de ani.
Apar și preocupări legate de imaginea corporală. Pentru băieți, de exemplu, tema dimensiunii penisului este foarte prezentă. Din discuțiile cu colega noastră psiholog, această preocupare funcționează adesea ca un indicator al stimei de sine și al insecurităților relaționale, mai mult decât ca o problemă anatomică reală. Este nevoie ca aceste preocupări să fie luate în serios, pentru că ele vorbesc despre sănătatea mintală a tinerilor, uneori fragilă.”
Legătura dintre numărul mare de femicide și lipsa educației sexuale
„Educația sexuală comprehensivă nu înseamnă doar informații despre anatomie sau contracepție. În manualul cu care lucrăm în sistemul de protecție a copilului am integrat teme de egalitate de gen, prevenirea violenței, relații sănătoase, consimțământ, până la prevenirea traficului de persoane.
Toate aceste dimensiuni sunt interconectate.
Violența poate începe subtil, de la control psihologic la umilire și izolare, și poate escalada până la violență fizică extremă. Educația pentru egalitate de gen, prevenirea violenței, educația sexuală fac parte din ceea ce, la nivel internațional, se numește educație sexuală comprehensivă. Dacă nu discutăm despre consimțământ, putere, limite și egalitate, lăsăm loc perpetuării unor modele relaționale dezechilibrate.
Furia unor bărbați poate fi analizată și în acest context. Când femeile devin mai autonome, mai educate, mai conștiente de drepturile lor, echilibrul de putere se schimbă. Pentru unii bărbați socializați într-un model ierarhic, în care controlul era considerat firesc, această schimbare poate genera confuzie, frustrare sau pierderea unor repere.”
Violența nu este o consecință inevitabilă a emancipării femeilor
„Ea apare atunci când schimbările sociale nu sunt însoțite de procese de educație emoțională, de reflecție asupra masculinității și de modele alternative de relaționare. Dacă băieții nu sunt învățați că valoarea lor nu depinde de control, dominare sau superioritate – resurse pe care s-au bazat până acum într-un sistem patriarhal –, pot interpreta egalitatea ca pe o amenințare.
De aceea, educația sexuală și educația pentru relații sănătoase nu sunt «despre sex» în sens restrâns, ci despre putere, respect, autonomie, responsabilitate. Ele oferă un cadru în care schimbările sociale pot fi înțelese și integrate, nu trăite ca o pierdere de statut.”
Rușinea legată de sexualitate nu este universală și nici atemporală
„În spațiul european, rușinea legată de sexualitate s-a construit de-a lungul secolelor odată cu consolidarea moralei creștine, iar după 1990 am asistat la o adevărată resurecție a acestor norme în multe societăți, inclusiv în Europa de Est.
În România, peste această moștenire s-a suprapus perioada comunistă, care a controlat puternic viața intimă prin politici pronataliste și prin interzicerea avortului. Sexualitatea a devenit nu doar un tabu, dar și un subiect despre care nu se vorbea. Educația sexuală reală a lipsit, iar informația a circulat fragmentar, dominată de frică.
Dacă generații întregi au învățat că sexualitatea este periculoasă, păcătoasă sau asociată cu consecințe grave – sarcină nedorită, stigmat, excludere –, este firesc ca adulții să evite subiectul sau să îl încadreze în termeni de frică.
Există și strategii confuze. Când o mamă intenționează să îi transmită fiicei ei, până la 12-14 ani, că sexul este ceva «urât» sau «neplăcut», urmând ca ulterior să nuanțeze mesajul, o astfel de abordare creează inconsecvență și poate consolida rușinea.”
Sexualitatea femeilor nu este lăsată să existe liber, asociată cu plăcerea, ci este adesea subordonată reproducerii
„Trăim într-o societate postcomunistă în care lucrurile s-au schimbat rapid, dar valorile nu s-au reașezat uniform. Pe de o parte, există oameni care rămân ancorați în valori patriarhale; pe de altă parte, există o reîntoarcere, uneori sub alte forme, la astfel de valori, pe fondul unei revalorizări a religiozității și al consolidării unor curente de extremă dreapta. Acest context influențează discursul public despre sexualitate.”
Cum lucrează asociația SEXUL vs BARZA
Primul palier este educația și formarea – folosim platforme precum YouTube, TikTok, Instagram și Facebook, și am creat un manual de educație sexuală care îi sprijină pe educatori, pe lucrătorii sociali și pe psihologii din sistemul de protecție a copilului.
Al doilea palier este informarea și sprijinul – serviciul nostru de consiliere online funcționează de luni până vineri, între 12 și 14, prin mesageria de pe TikTok, Instagram și Facebook, iar răspunsurile sunt oferite de colega noastră, psiholog și psihoterapeut. Acest serviciu există în forma actuală din 2019 și am făcut deja peste 6.500 de sesiuni de informare și sprijin, în special pentru tineri și femei din România. Oricine ne poate contacta printr-un mesaj în privat.
În paralel, lucrăm și pe plan instituțional, prin advocacy. Le spunem tinerilor că sexualitatea este o parte firească a vieții și că există comportamente sexuale normale care, deși sunt privite suspicios sau sancționate social, nu sunt patologice. Masturbarea este un comportament sexual normal. Orientarea sexuală și identitatea de gen diferite nu sunt boli. Consensul științific este clar în acest sens.
Susținem introducerea educației sexuale în școli, accesul gratuit la contracepție, finanțarea cabinetelor de planificare familială și dezvoltarea unei strategii naționale pentru sănătatea reproductivă, inclusiv prin participarea la Consiliul Economic și Social și alte inițiative relevante.”
* Interviul a fost scurtat și editat pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!