Se vorbește mult în ultima perioadă despre noua reformă a educației, propusă de ministrul Daniel David. Dar cum va arăta ea pusă în practică? Am discutat despre asta cu mai mulți experți în politici și programe educaționale. Le vom publica argumentele în următoarele săptămâni.
Începem seria cu Daniela Vișoianu, lector asociat în cadrul Universității din București, și Fabiola Hosu, vicepreşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie.
De la încredere la singurătatea puterii: o analiză a mandatului ministrului David
Daniela Vișoianu, lector asociat în cadrul Universității din București
„Am sentimente amestecate legate de prezența ministrului David la conducerea Ministerului Educației.
Pe de o parte, primele sale cinci luni de mandat pot fi rezumate astfel: Am răspuns chemării serviciului public pentru că în țară este o criză a conștiinței; sper să fiu testat dacă sunt bun de candidat, dar îmi iau și timp să îmi dau seama dacă pot contribui consistent după terminarea ciclului electoral. (N. red.: citatul nu îi aparține ministrului David, este doar o parafrazare a atitudinii și declarațiilor sale publice din ultimele luni.)
Mesajele sale au fost corecte: profesorii trebuie plătiți conform rolului social, la egalitate cu medicii; deciziile din educație trebuie să se bazeze pe date, iar știința este importantă și trebuie să revină în sistem. Mulți dintre noi am fost seduși de aceste mesaje, am investit încredere și am considerat că merită să așteptăm.
Personal, simt o clară recunoștință pentru aceste cinci luni: a fost semnat Ordinul de ministru de aprobare a planurilor-cadru de liceu. Desigur, reforma a ceea ce se învață și se întâmplă în liceu mai are de trecut testul programelor școlare, dar un obstacol major care a blocat schimbarea timp de șase ani a fost înlăturat. În plus, avem și aprobarea, de principiu, pentru pilotarea de alternative la planul-cadru oficial.
Guvernul instalat pe 20 iunie a adus însă o schimbare radicală de discurs: un întreg sistem a fost făcut vinovat pentru deficitul de venituri al țării. Această «învinovățire» ar putea fi acceptabilă dacă ar veni din partea Premierului, dar este dificil de acceptat de profesori și elevi atunci când provine de la «cârmaciul» sectorului, cel care cu doar puțin înainte beneficia de încrederea și speranța lor.
Sistemul este abandonat de «părinte» și suferă, pe bună dreptate, o traumă de abandon. Este ca și cum s-ar spune: «Vedeți-vă de treabă, nu mai sunteți ai mei, că sunteți răi, ați luat ore la plata cu ora, ați făcut clase cu mai puțini elevi, v-ați luat bani de burse în loc să învățați. Răi, răi, meritați să fiți pedepsiți». Totuși, a scrie astfel ar putea fi o nedreptate.
Chestiunea este că ministrul David nu a stabilit niciodată un «contract psihologic» cu sistemul preuniversitar; prin urmare, orice dezamăgire este recomandat să fie gestionată de cei care o resimt și o exprimă. Dacă îi citim scrierile și opiniile anterioare mandatului de ministru și considerăm că acestea îl reprezintă și că acele convingeri se manifestă în comportamente testate în situații similare de stres, înțelegem că ceea ce percepem noi ca o ruptură ( «ceva nu se leagă», «nu suntem convinși că sunt ideile lui», «ne scapă ceva» etc.) chiar este o ruptură: între el și echipa din minister, între el și o mare parte din decidenții de nivel 2 și 3 din sistem.
«Problema noastră fundamentală este că profilul psiho-cultural pe care îl avem este incompatibil cu cel vestic. La ei funcționează individul autonom și descentralizarea puterii sociale. (…) Noi, atunci când vrem să le asimilăm (aceste valori – n.r..) pe un fond psiho-cultural al individului colectivist și al concentrării sociale, obținem rezultate distorsionate sau forme fără fond», spunea ministrul David înainte de a deveni ministru.
«Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere» (Luca 12:48). De fapt, aceasta este marea provocare a restului de mandat pentru ministrul David.
De el depinde dacă va reuși să accelereze transformările promise, în special cele legate de creșterea autonomiei individuale și a gradului de descentralizare.
Optimismul moderat, anunțat de ministru ca o credință personală, este chemat să se manifeste pe deplin.
Îi place sau nu, el are datele personale necesare pentru a fi primul constructor al «încrederii interpersonale»: «Această încredere este foarte importantă, întrucât de acolo pornește cooperarea. Evident că fără ea nu poți construi lucruri importante din punct de vedere social sau instituții puternice», mai spune David.
Singurătatea este blestemul liderilor puternici, dar și o precondiție pentru a facilita reflecția, construirea de echipe și amploarea cooperării cu zeci de oameni. Deși de peste șase luni în minister, ministrul David are abia o lună din noua sa provocare profesională. Și o vară fierbinte din care să iasă învingător, pentru el și pentru noi toți. Balaurul ne suflă în ceafă.”
O posibilă arhitectură a grupurilor de lucru pentru programele școlare liceale
Fabiola Hosu, vicepreşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie
„Reforma curriculară reală nu «se joacă» în planuri-cadru, ci acolo unde se decide concret ce învață elevii, cum se dezvoltă competențele lor și cum sunt evaluate, cu rigoare, progresul și rezultatele. Programele școlare nu sunt simple liste de conținuturi, ci expresia unei viziuni despre cunoaștere, despre sensul educației și despre societatea pe care vrem să o construim. De aceea, alcătuirea echipelor care vor scrie aceste programe nu este un exercițiu birocratic, ci un moment decisiv pentru calitatea educației pe termen lung.
Acesta este un proces profund tehnic. Grupurile de lucru nu ar fi bine să fie construite după criterii de reprezentativitate formală, ci după criterii de expertiză reală. Când vorbim despre programe școlare care vor influența milioane de elevi, nu putem lăsa loc negocierilor politice sau presiunilor de imagine. Avem nevoie de echipe care să îmbine experiența practică a predării cu rigoarea științifică, cu înțelegerea evaluării și cu o viziune clară asupra profilului absolventului. În multe țări care au reușit reforme curriculare solide (n. red.: de exemplu, în Finlanda, între 2014 și 2017, echipe naționale formate din profesori, cercetători și reprezentanți ai municipalităților au lucrat împreună pentru a alinia curriculumul național grupelor de vârstă și etapelor școlare, integrând competențe transversale și module multidisciplinare), grupurile de lucru au fost alcătuite din profesori performanți, universitari recunoscuți, experți în evaluare și specialiști capabili să asigure coerența verticală a competențelor între gimnaziu și liceu.
Câteva exemple. Un grup de lucru ar putea avea între 10 și 15 membri, pentru a păstra echilibrul între diversitatea de perspective și eficiența procesului decizional. Structura echipei ar putea include:
– 4-6 profesori de liceu cu experiență solidă în predare și evaluare de tip bacalaureat, pentru a aduce în programe realitatea practică a clasei;
– 2-4 experți universitari în disciplina respectivă și în metodologii de predare, care să asigure rigoarea științifică și fundamentarea pedagogică;
– 1-2 profesori de gimnaziu, pentru a garanta continuitatea curriculară și progresia competențelor între ciclurile educaționale;
– 1-2 consultanți în evaluare și design de examinare, care să coreleze programele cu standardele naționale și internaționale de evaluare;
– 1 reprezentant care monitorizează procesul din perspectiva profilului absolventului și a integrării temelor transversale prevăzute de lege;
– 1 reprezentant pentru nevoi educaționale speciale (CES), pentru a asigura perspectiva incluziunii;
– 1 reprezentant al minorităților, care să garanteze o abordare echitabilă și diversă;
– 1-2 experți în alfabetizare științifică, care să ancoreze programele în nevoile reale ale societății contemporane și să ofere ulterior baza pentru formularea de organizatoare de cunoștințe (knowledge organisers) ca instrumente de lucru;
– 1 expert internațional, sau, acolo unde acest lucru nu este posibil, asigurarea unui cadru în care membrii grupului de lucru să poată analiza și compara programe internaționale ca puncte de reper și bune practici.
În toate aceste contexte, accentul a căzut pe calitatea profesională a celor implicați, pe procese transparente și pe responsabilitatea colectivă de a crea documente care vor modela nu doar modul în care elevii învață, ci și felul în care vor gândi și vor relaționa cu lumea.
Mai departe, la baza unei astfel de construcții curriculare ar putea sta câteva principii sistemice, care dau sens și coerență programei școlare:
– Centrare pe competențe, nu doar pe acumularea de conținuturi, astfel încât elevii să dezvolte abilități transferabile, relevante pentru o viață activă și implicată;
– Coerență verticală și progresie orizontală, pentru o dezvoltare clară și predictibilă a competențelor, cu conexiuni între discipline;
– Curriculum în spirală, unde conceptele cheie sunt reluate și aprofundate gradual, în acord cu nivelul de maturitate al elevilor;
– Ancorare în contextul cultural și istoric local, pentru a stimula identitatea și sentimentul de apartenență;
– Relevanță pentru prezent și viitor, pentru a pregăti elevii pentru o lume interconectată și în continuă schimbare;
– Valorizarea diversității culturale și a pluralismului, evitarea standardizării excesive și promovarea incluziunii;
– Stimularea gândirii critice și analitice, prin activități care cultivă curiozitatea, reflecția și discernământul;
– Prezentarea cunoașterii ca proces, integrând evoluția teoriilor și multiplele perspective asupra lumii;
– Spațiu pentru contribuție și autonomie profesională, care să le permită profesorilor adaptarea programelor la nevoile reale ale elevilor;
– Revizuire periodică și infrastructură de sprijin, pentru a menține programele relevante și actualizate constant.
Acest model este întâlnit în sisteme educaționale care au înțeles că reforma curriculară este un proces riguros, colaborativ, dar în același timp ancorat în dovezi și în bune practici.
Un astfel de proces poate fi creativ, dar rămâne riguros. Nu e loc de improvizație. Sunt necesari oameni care înțeleg cum se construiesc competențele în timp, cum se articulează progresia lor în spirală și cum se creează legături între discipline, pentru ca învățarea să aibă sens și coerență. Avem nevoie de profesioniști care înțeleg că un curriculum nu este un document izolat, ci un cadru viu, în care teoria și practica se întâlnesc pentru a susține evoluția fiecărui elev.
În final, curriculumul nu este o anexă a politicii educaționale, ci inima ei. Iar această inimă nu poate fi construită decât prin echipe bine alese, capabile să transforme viziunea în realitate, cu discernământ, responsabilitate și integritate profesională.”
* Interviurile au fost scurtate și editate pentru acuratețe.
Autoare: Adriana Moscu
Editoare: Andrada Lăutaru
Social Media Manager: Adina Zoican
Coordonatoare: Florinela Iosip
📝 Opinia ta ne ajută să creștem!
Te invităm să răspunzi la câteva întrebări rapide care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce te interesează. Sondajul durează mai puțin de 2 minute, iar opiniile tale contează enorm pentru noi!