Ce spun experții în educație despre reformă: „În situații de criză, deciziile rapide sunt necesare, dar e esențial ca ele să rămână în favoarea copiilor”

Noua reformă a educației, propusă de ministrul Daniel David, a stârnit controverse aprinse în societatea civilă, de la profesori la părinți și de la ONG-uri care promovează calitatea și incluziunea în educație la asociații de elevi și jurnaliști interesați de soarta învățământului românesc. În așteptarea toamnei, când schimbările – multe dintre ele, care dau cu virgulă inclusiv specialiștilor în științe exacte – vor fi puse în practică, am discutat cu mai mulți experți în politici și programe educaționale pe marginea viziunii echipei ministeriale. Le publicăm argumentele în următoarele săptămâni. 

• Poți citi primul episod din această serie aici.

Continuăm seria cu Diana Certan, directoare executivă a Organizatiei Umanitare CONCORDIA, și cu Carmen Lică, directoare executivă și co-fondatoare a Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

Când statul uită de copiii care luptă să rămână în școală sau povestea burselor școlare – ultimul bastion al echității în educație

Diana Certan, directoare executivă a Organizatiei Umanitare CONCORDIA

„La peste șase luni de la preluarea mandatului, actualul ministru al Educației a demonstrat că reforma burselor școlare nu este doar o chestiune de buget, ci în continuare o miză politică și mai puțin socială și morală. Într-un sistem în care echitatea este invocată mai degrabă ca principiu decât ca practică, bursele rămân – paradoxal – una dintre puținele politici publice educaționale care au produs efecte reale, măsurabile, pentru copiii cei mai vulnerabili. Cu toate acestea, au devenit și printre cele mai expuse presiunilor de retragere, tăiere sau transformare într-un mecanism birocratic și restrictiv.

În ultimele trei luni, ideea transferului burselor către Ministerul Muncii sau, mai grav, către administrațiile publice locale (UAT-uri) a circulat intens în spațiul public. O astfel de direcție ar fi echivalat, în practică, cu sfârșitul unui sistem de sprijin deja fragil, în special în zonele în care primăriile nu pot asigura nici măcar infrastructura de bază, darămite burse lunare pentru elevi. Această idee a mai arătat o dată că Ministerul Educației nu și-a asumat profilul elevului majoritar cu care lucrează: copilul vulnerabil. Dispariția acestei propuneri din discursul oficial nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul presiunii constante din partea societății civile. La fel s-a întâmplat și cu reintroducerea burselor tehnologice și a celor destinate mamelor minore – măsuri esențiale pentru menținerea la școală a unor categorii de elevi cu risc major de abandon.

Un alt semnal de alarmă a fost întârzierea publicării studiului realizat de Institutul de Științe ale Educației. Deși finanțat din bani publici, raportul a fost ținut „la sertar” pentru că demonstra ceea ce autoritățile evitau să recunoască: bursele sociale, de reziliență și cele tehnologice funcționează. Ele contribuie semnificativ la reducerea abandonului, susțin participarea școlară și pot schimba traiectorii de viață. În plus, raportul atrăgea atenția asupra necesarului de a îmbunătăți metodologia de acordare a burselor. Paradoxal, aceste concluzii nu au condus la o consolidare, ci au fost urmate de un discurs privind diminuarea finanțării, culminând cu eliminarea burselor de reziliență – un instrument nou, dar promițător, care ajunsese deja la aproximativ 170.000 de elevi. Un criteriu de eligibilitate mai clar, bazat pe venit și corelat cu tipul de învățământ (excluderea tehnologicului, unde există deja bursă specifică), ar fi permis o mai bună țintire a sprijinului pentru elevii care parcurg zeci de kilometri zilnic, sunt crescuți de bunici sau alte rude sau se află într-un context vulnerabil, dar care fac eforturi reale și au un parcurs școlar ascendent.

Nici elevii cu performanțe bune nu au fost cruțați. Dacă anterior bursa de merit se acorda tuturor elevilor cu medii peste 9,50, fără plafon, în prezent este limitată la doar 15% din elevii fiecărei clase, chiar dacă pragul minim a fost coborât la 9,00.

Sistemul de burse nu trebuie să fie construit exclusiv pe merit, în detrimentul echității sociale, dar nici invers. Un model echilibrat trebuie să recunoască atât performanța academică, cât și progresul susținut în condiții dificile. Doar în acest echilibru putem vorbi despre un sistem educațional incluziv.

Elevii înșiși, prin Consiliul Național al Elevilor, au militat și au atras atenția asupra acestor probleme și au susținut public importanța burselor ca instrumente de motivare, sprijin și echitate, încă de la introducerea lor. Poziția lor recentă, exprimată în iunie 2025, este una fermă: resping orice propunere de redimensionare a bugetului burselor și avertizează că modificările actuale sunt periculoase și contrare interesului beneficiarilor direcți.

Din păcate, incoerența, lipsa de transparență și accesul limitat la date devin normă. Analiza bugetară devine o sarcină greoaie și opacă, necesită expertiză specializată și mult timp. Timp de câteva săptămâni, în spațiul public a circulat cifra de 6,4 miliarde lei ca buget pentru burse. În lipsa unei comunicări clare, această estimare nu a fost contrazisă oficial. Abia odată cu prezentarea pachetului 1 de reformă, premierul Bolojan a precizat că suma reală este de 4,7 miliarde. Nici în privința învățământului profesional lucrurile nu sunt mai clare: raportul ISE indică aproximativ 80.000 de elevi, în timp ce cifra de școlarizare anunțată pentru anul următor este de doar 60.000. Diferențele sunt semnificative și rămân neexplicate, deși influențează direct alocările bugetare și planificarea rețelei școlare.

Orice reformă care vizează milioane de copii ar trebui să se bazeze pe consultări reale și date deschise, nu pe decizii unilaterale luate în spatele ușilor închise.

În tot acest haos birocratic, bursele rămân singurul fir roșu între școală și o parte semnificativă din copiii României. Ele nu sunt o formă de caritate, ci un mecanism de compensare într-un stat care nu reușește să ofere servicii integrate pentru cei 33,8% dintre copii care sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024 (față de 41% în urmă cu doi ani), potrivit datelor Eurostat. Pentru acești copii, educația nu înseamnă cursuri opționale sau tabere, ci lupta de a merge la școală cu stomacul gol, fără rechizite și adesea fără nicio speranță.

În iunie 2024, prin Ordonanța de Urgență nr. 95/2024, 16 măsuri pentru învățământul preuniversitar prevăzute de Legea educației nr. 198/2023 au fost prorogate. Zece dintre acestea vizează echitatea în mod direct sau indirect. Măsurile au fost prorogate fără o comunicare clară sau o dezbatere publică prealabilă. Printre cele mai afectate se numără programele esențiale pentru accesul la educație: masa caldă, programele afterschool ce acorda sprijinul pentru copiii din comunități rurale sau cu părinți plecați. În lipsa acestor componente complementare, sistemul de burse rămâne singura verigă funcțională pentru copiii vulnerabili. Iar când această verigă cedează, nu mai este o chestiune de „dacă” vom vedea creșterea abandonului școlar, ci „cât de curând”.

Este nevoie urgentă de o politică publică coerentă, predictibilă și construită pe nevoile reale ale copiilor. Bursele trebuie tratate ca o investiție în viitor, nu ca o cheltuială birocratică – cel puțin până la implementarea unui program național de servicii sociale și educaționale integrate. Modele de servicii sociale și educaționale integrate există: centre de zi pentru copii și familii în vulnerabilitate, centre multifuncționale sau alte intervenții care previn abandonul familial și școlar. Bursele însă trebuie protejate de valurile de populism și opacitate administrativă care transformă educația într-un test de supraviețuire pentru cei care au deja cel mai puțin.După toate aceste luni de discuții despre burse și echitate în educație, rămâne o întrebare simplă, dar esențială pentru oricine lucrează cu și pentru copii: De ce nu ne pasă de copiii care luptă să rămână în școală?”

Investiția în servicii de calitate pentru educație timpurie – o posibilă cale pentru reducerea deficitelor și  consolidare economică

Carmen Lică, directoare executivă și co-fondatoare a Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională

„Educația timpurie este asumată ca o prioritate la nivelul Ministerului Educației. În ultimii ani s-a construit mult în această zonă. Au fost făcuți pași importanți spre organizarea unui sistem unitar și integrat, incluziv și de calitate. Printre direcțiile urmărite se numără integrarea creșelor în sistemul de educație, planificarea dezvoltării infrastructurii de creșe, grădinițe și servicii complementare, precum și profesionalizarea resursei umane din aceste servicii. 

Datele disponibile arată încă o nevoie foarte mare de servicii de educație timpurie, în special servicii destinate copiilor cu vârste până în trei ani, în egală măsură în zonele urbane aglomerate, unde serviciile existente sunt suprasolicitate, cât și în zonele rurale, unde numărul acestora este foarte mic. Educația timpurie are un impact major asupra parcursului de învățare și dezvoltare al fiecărui copil. Datele arată că 85% din arhitectura creierului se formează până la vârsta de 5 ani. Profesorul James Heckman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a demonstrat că participarea copiilor, mai ales a celor din medii vulnerabile, la programe de educație timpurie de calitate aduce beneficii clare. Fiecare dolar investit generează un randament anual de 13% pentru fiecare copil — prin rezultate școlare mai bune, sănătate mai bună, venituri mai mari și implicare socială crescută.

Într-un context de criză, pe care îl cunoaștem cu toții, ne concentrăm mai ales pe măsuri de intervenție. Totuși, în educația timpurie, merită să privim și efectele pe termen lung, având în vedere rolul esențial pe care îl are în dezvoltarea fiecărui copil. Aceste efecte se leagă direct de modul în care este organizat și extins sistemul de servicii, dar și de investițiile aflate în desfășurare — atât în infrastructură, cât și în formarea personalului. Educația timpurie rămâne importantă atât ca intervenție, cât și ca formă de prevenție.

Analizând posibilul impact al măsurilor propuse în Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare asupra calității educației timpurii din România, un prim gând ar fi ca în condiții de reorganizare a rețelei (intervenție), la nivelul serviciilor de educație timpurie, aceasta să poată fi făcută pe orizontală (prevenție). De ce pe orizontală? Pentru că specificul activităților din creșe și grădinițe este foarte diferit de structura activităților școlare. Aici, activitățile de învățare sunt centrate pe joc, explorare, dezvoltare globală și nevoi afective. Personalul, format exclusiv pentru educația timpurie (educatori, psihologi preșcolari, consilieri) poate lucra împreună cu colegi din alte unități similare, mediul este adaptat integral nevoilor antepreșcolarilor și preșcolarilor, permițând rutinele și organizarea activităților omogene. Relația cu comunitate este mai apropiată, permite relații strânse între creșe, grădinițe și familii și implicarea familiilor în activitățile derulate și în programe de educație parentală.

Un rol important pe care îl are grădinița este cel al pregătirii pentru tranziția spre școală, care se poate face gradual și colaborativ cu școlile din zonă, păstrând specificul activităților de la nivel preșcolar și susținând dezvoltarea globală a fiecărui copil pentru intrarea la școală.

Acest tip de organizare ar permite, păstra și consolida calitatea la nivelul serviciilor de educație timpurie, dezvoltarea de rețele de servicii de educație timpurie care permit, la rândul lor, coagularea unei comunități de învățare și bune practici atât de necesară în plin proces de profesionalizare a personalului din aceste servicii. Și, nu în ultimul rând, ar permite susținerea  managementului și leadershipului cu atât de multe elemente specifice pentru calitatea serviciilor de la acest nivel.

O posibilă și necesară comasare pe verticală pentru serviciile de educație timpurie ar fi cu colegiile și liceele pedagogice, pentru asigurarea bazelor de practică pedagogică, astfel încât să ne asigurăm de calitatea pregătirii inițiale a viitorilor profesioniști din serviciile de educație timpurie.

O organizare de acest fel ar permite, pe termen lung, dezvoltarea unor servicii adaptate la nevoile reale din fiecare comunitate, pe baza unei analize făcute la nivel local. Astfel, pot fi evitate situații precum neparticiparea la educație, rezultate slabe la școală, analfabetism funcțional sau abandon școlar – probleme care duc la costuri mari pentru bugetele publice și afectează întreaga societate.

Participarea copiilor din mediile vulnerabile la servicii de educație timpurie de calitate este o altă dimensiune a echității, șansele lor pentru un parcurs școlar mai lung și cu rezultate mai bune fiind deja demonstrat.

Situația de criză impune măsuri de criză, trebuie însă să rămânem cu toții atenți ca acestea să fie în beneficiul copiilor, să susțină învățarea și dezvoltarea de competențe, așa cum sunt foarte bine descrise în profilul absolventului pentru fiecare nivel și să intervenim construind un spațiu de dialog și colaborare între profesioniști, pentru a preveni potențiale costuri mai mari pe termen lung.”

* Interviurile au fost scurtate și editate pentru acuratețe.

Autoare: Adriana Moscu

Editoare: Andrada Lăutaru

Social Media Manager: Adina Zoican

Coordonatoare: Florinela Iosip